Pilda celor trei porcuşori (pardon, prieteni)

sursa foto

Prin vara lui 2008, 3 prieteni discutau despre posibilitatea de a cumpăra o locuinţă. Toţi erau tineri, în jur de 25 de ani, locuiau şi munceau într-un oraş de provincie, acelaşi în care s-au născut, şi trăiau încă sub acoperişul părinţilor.

Marius spunea că nu vrea să stea în chirie, că nu vrea să arunce bani pe fereastră, doar banii din chirie nu se mai întorc, nu-i aşa, că nu vrea să mai aştepte, viaţa e scurtă, şi se hotărî să cumpere un apartament de 2 camere. Îl costă multişor, vreo 70.000 euro, preţul pieţei, ce să-i faci, i-a explicat agentul imobiliar că nu găsește mai ieftin, dar dacă se grăbește poate prinde ultimul tren şi reuşeşte să facă o rata până ce băncile nu cresc avansul la credite, de la 5% la vreo 20%. Răsuflă uşurat şi citi actele: are de dat înapoi, în 30 de ani, peste 200.000 de euro. Rata este doar 560 de euro, adică vreo 2100 de lei, la cursul euro de atunci. Dar e tânăr, salariul e bunicel, va munci şi va plăti; până să facă 60 de ani, va fi scăpat de rată.

Andrei crede că preţurile sunt prea mari şi se hotărăşte să plece în chirie. Chiria e mare, mai sunt şi cheltuielile de întreţinere, ce mai, deşi salariul lui e măricel, cam de doua ori salariul mediu din oraş, nu reuşeşte să mai pună nici un ban deoparte pentru viitorul apartament. Însă trei ani mai târziu, în 2011, dacă ar fi să cumpere acelaşi apartament al prietenului său, nu l-ar costa decât vreo 40.000 de euro, şi la valoarea euro din 2011, dacă ar face o rată, ar plăti tot vreo 2100 de lei pe lună. Atâta doar ca rata ar fi pe vreo 11 ani, nu 30. Cu tot cu cei 3 ani de chirie, ar scăpa la nici 40 de ani de plata apartamentului. Şi totuşi, nu cumpără încă, ştie că preţurile sunt mari şi că vor scădea şi mai mult, până vor ajunge la preţul corect.

Ionuţ a fost cel mai înverşunat: nu vrea să cumpere în 2008, şi pace. Nici în 2009. Nici în 2010. Nici în 2011. Nici în 2012 ? Nici ! Nu de alta, dar între timp lucrurile s-au mai limpezit. A aflat că instinctele nu l-au înşelat şi că România a trăit în anii trecuţi o bulă speculativă majoră în domeniul imobiliarelor (ar fi crescut preturile de vreo 10 ori în mai puţin de 10 ani, ca nicăieri în lume, deşi salariile reale abia dacă au crescut de vreo 2,5 ori în tot răstimpul ăsta). Din motive obiective, el nu a plecat în chirie şi a rămas să locuiască cu ai lui, a pus bani deoparte aproape în fiecare luna, mai puţin vara, când a mers în concediu. La fel a făcut şi viitoarea lui soţie, chiar dinainte de a-l cunoaşte. Au strâns şi banii de la nuntă şi împreună au adunat, după vreo 6 ani în câmpul muncii, destui bani încât, dacă ar vrea, ar putea cumpăra şi acum, la nici 4 ani distanţă, cu banii jos, acelaşi apartament pe care l-a cumpărat Marius, pentru că preţurile au scăzut între timp la jumătate.
Atâta doar că fără a face nici o rată. Şi nu au pierdut decât 6 ani. La 30 de ani, ar putea fi proprietari şi mâine.

Ce putem învăţa din cele 3 întâmplări? Suntem în stare cei mai mulţi dintre noi să economisim precum a făcut-o Ionuţ ? Probabil că nu, dar soluția lui Andrei este totuşi la îndemâna (aproape) tuturor. Tuturor celor vor să muncească pentru ei, nu pentru a îmbogăţi băncile, agenţii imobiliari sau vânzătorii ce visează încă la preţurile din 2008.

Anunțuri

2 răspunsuri la „Pilda celor trei porcuşori (pardon, prieteni)

  1. hahaha ce tare parca ai spus povestea mea, purcelusul 3. Povestea are si continuare.
    Ar putea fi proprietari si maine dar preturile inca sunt prea mari, de ce sa cumpar acum si peste un an sa valoreze cu 20% mai putin

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s