Adrian Năstase nu a încălcat legea

Evident, vorbim de legea atracţiei universale. Despre celelalte legi ştiu mai bine procurorii.

Probabil că mulţi se întreabă cum este posibil ca glontele tras de Năstase să nu-i fi atins creierii, oricât de mici ar fi ei. Cum să încerci să te împuşti în cap şi să nu nimereşti ?

Potrivit legii atracţiei universale, ştim că:

«Două corpuri punctiforme de masă m1 și m2 se atrag reciproc printr-o forță direct proporțională cu produsul maselor corpurilor și invers proporțională cu pătratul distanței dintre ele, orientată pe direcția dreptei ce unește centrele de greutate ale celor două corpuri

F = K \frac{m_1 m_2}{r^2},

În mod normal am considera 3 corpuri punctiforme: testiculul drept al lui Adrian Năstase, testiculul stâng al lui Adrian Năstase şi glontele, legea de mai sus aplicându-se pentru fiecare testicul şi glonte în parte, forţa rezultantă fiind de 2 ori mai mare decât F exprimată mai sus.

După cum putem bănui însă după episodul  „puteţi să-mi număraţi ouăle !”, domnul Năstase posedă mai mult de două testicule. Presupunem că 10. După siguranţa pe care a afişat-o până în momentul de aseară, putem considera de asemenea că aceste testicule sunt de fapt foarte voluminoase, prin urmare m1 (unde m1 este masa unui testicul) este de valoare foarte mare. Masa glontelui este infimă, prin comparaţie.

Din moment ce testiculele se situează la mică distanţa unul de celălalt, într-o formaţiune de tip ciorchine, putem considera că forţa rezultantă este de fapt 10F şi că are aceeaşi direcţie ca şi F. Având însă componenta m1, ne putem da seama că vorbim de o forţa extrem de mare.

Prin urmare, forţa de atracţie pe care o exercită ciorchinele asupra unui corp în mişcare (în cazul nostru, glontele) a frânat plumbul şi l-a deviat din traiectoria sa spre creier, înfingându-l în gât.

Acest text este un pamflet şi va fi tratat ca atare. La fel cum Adrian Năstase este o caricatură de politician corupt şi trebuie tratat ca atare. Păcat că Ţepeş nu mai este în viaţă: probabil că până şi el ar fi găsit o provocare în a alege o metodă de „alint” potrivită pentru faptele sale.

Sclavagismul a murit ! Trăiască banking-ul !

Probabil că atunci când primul negru sclav a îndrăznit să şoptească fraţilor săi că ar trebui să fie cu toţii oameni liberi, ca şi stăpânii lor albi, au sărit toţi îngroziţi să-l liniştească. Nu de alta, dar dacă stăpânul ar fi auzit asemenea erezie, i-ar fi administrat o porţie sănătoasă de libertate pe spate gol, cu ajutorul biciului. Cum cei mai mulţi dintre ei erau născuţi sclavi, e de înţeles frica lor: părinţii se născuseră şi muriseră sub stăpân, bunicii de asemenea, aşa că altă viaţă era de neconceput pentru ei. Iar să fi vorbit cu un negru fugar era o nebunie, respectivul fiind privit ca un proscris, un om ce avea să-şi găsească moartea doar pentru a fi un exemplu pentru cei cărora li s-ar fi năzărit idei similare.

***

Anii ’90. Tinerii din România urmăresc fascinaţi serialul Beverly Hills. O altă lume li se derulează prin faţa ochilor: carduri de credit, familia Walsh ce punea a nu ştiu câta ipotecă pe casă, supermarketuri, lucruri de neatins pentru românii de atunci. Tânăr şi prost, visam şi eu atunci la vremurile când vom avea şi noi asemenea carduri şi ştiu că înghiţisem şi eu gogoaşa cu „în România casele sunt încă ieftine, mult mai ieftine decât în restul lumii, ar trebui să se scumpească”. Ceea ce par să fi uitat însă între timp românii e că americanii din filmele hollywoodiene plăteau rate 30 de ani pentru case, nu pentru apartamente de 50 mp. Da, cele mai multe case din SUA nu sunt din cărămidă, dar nu prea s-au întâlnit cazuri de depresii din cauza asta: aparent, oamenii trăiesc bine-merci în asemenea locuinţe, fără ca lipsa cărămizilor să le provoace ulcere sau pierderi de sarcină.

Şi fiindcă veni vorba de americani, să vedem ce creşteri de preţuri au avut până la izbucnirea crizei:  dacă prin 1996 o casă medie costa în jur de 110.000$, zece ani mai târziu aceeaşi casă se vindea cu 250.000$. Parcă nu e aşa de rău, mai ales că astăzi, 19 iulie 2012, în România, prin Cluj sau Iaşi, poţi găsi case de vânzare la preţuri de 300.000€ (ne putem consola cu gândul că măcar sunt din cărămidă):

sursă grafic: http://www.creditaloan.com

Nici măcar Spania, despre al cărei balon imobiliar super-umflat se tot vorbeşte în ultima vreme, nu a avut creşteri de preţuri atât de spectaculoase precum cele din România: preţurile lor au crescut de 11 ori în 24 de ani, pe când românii au trăit multiplicarea cu 10 a preţurilor în doar 8 ani:

sursă grafic: Wikipedia

***

În 2012, deşi sclavagismul a fost abolit de mai bine de 100 de ani, românii încă mai vor stăpân. Numai că acesta nu mai umblă cu biciul în mână, ci cu dobânda creditelor în vârful pixului purtat la buzunarul cămăşii. Cei neascultători nu mai primesc 10 lovituri de bici, ci 1% în plus la dobânda euribor sau mărirea comisioanelor de administrare. Iar sclavii nu mai sunt prinşi în Africa şi aduşi spre vânzare legaţi de mâini, ci intră singuri în sediile băncilor pentru a-şi semna vânzarea libertăţii în schimbul câtorva tone de cărămizi şi ciment, întrebând neprihăniţi: „Mai sunt fonduri pentru Prima Casă ?”

Desigur, nu sunt românii singurii cu bube în cap. Până la urmă ei nu fac decât ce au văzut că fac şi alţii. Atâta doar că noi o facem de 100 de ori mai prost şi ne vindem pielea de 10 ori mai ieftin, ieşind victorioşi din bănci şi şoptind „Mi-au acceptat actele !”, crezând că am păcălit hoţul versat. Mai târziu vom reveni şi vom spune plini de mândrie „Mi-am renegociat dobânda cu un procent !”, simţindu-ne probabil la fel de bucuroşi precum sclavii cărora li se reducea norma zilnică de bumbac cules.

Iar cei ce se vor astăzi liberi de jugul băncilor sunt priviţi precum sclavii fugari, cu mirare şi neîncredere.  Păi cum adică să trăieşti liber, să munceşti pentru tine, nu pentru stăpân, cum face toată lumea ?

***

Cu ceva timp în urmă citeam comentariul unui individ, replică unui articol despre imobiliare. Citez aproximativ:

„E uimitor cum un microprocesor, încununarea tehnicii, progresului, inovaţiei şi a inventivităţii umane, un dispozitiv ce poate face mai multe calcule într-un minut decât un om într-o viaţă întreagă, costă 100€. O casă însă costă zeci de mii de euro, deşi oamenii construiesc aşa ceva de sute de ani„.

Dar despre cum se poate construi o casă folosind resursele pe care natura ni le oferă din abundenţă, în alt episod…

Cumperi sau stai în chirie ? (varianta 2012)

sursa foto

Veşnica întrebare: cumperi acum sau mai stai în chirie ? S-au scris tone de articole pe această temă, Manac încinsese spiritele prin 2008, dar acum, când preţurile în euro au scăzut la jumătate faţă de 2008, unii vor fi tentaţi să creadă că este o afacere bună să renunţe la chirie şi să prindă aşa zisul „ultim tren” spre Prima Casă.

Prima întrebare de bun simţ pe care ar trebui să şi-o pună cel în dilemă ar fi: „Cu cât vor scădea preţurile până anul viitor? ” Altfel spus, dacă stau în chirie încă un an îmi voi amortiza costul chiriei şi voi mai rămâne şi cu ceva bani în plus, îmi voi reduce semnificativ perioada creditului ? Răspunsul este „Da”, „Da” şi „Da”.

Să considerăm 3 oraşe din România, ordonate după numărul de locuitori, şi, evident, după preţurile apartamentelor: Bucureşti, Timişoara şi Galaţi. O medie a preţurilor cerute pentru un apartament de 2 camere în cele 3 oraşe este 50.000€, 40.000€ şi 30.000€.

Presupunem că o familie doreşte să cumpere un apartament de 2 camere în Bucureşti. Preţul de strigare este astăzi de 50.000€ iar chiria lunară pentru un apartament similar este de 250€ (deci un an de chirie costă 3000€). Familia ştie că preţurile vor mai scădea, dar nu ştie cât de mult şi cat de mulţi bani vor economisi dacă mai aşteptă încă un an. Dacă ar cumpăra astăzi, ar plăti timp de 30 de ani câte 268€ pe lună rată (cam cât chiria), şi costul total al apartamentului ar fi de 96.630€. Are rost să mai amâne cumpărarea locuinţei ?

Tabelul de mai jos acoperă scenariile scăderilor de preţ pentru viitorii 2 ani (calculele sunt realizate simulând un credit Prima Casă, cu 5% dobândă efectivă). Pe fiecare coloană orizontală este calculată (pentru o scădere a preţului de 5%, 10%, 15%  ş.a.m.d.) rata lunară, perioada de creditare şi costul total al creditului pentru situaţiile în care a) familia nu plăteşte chirie până la cumpărarea locuinţei, b) plăteşte 1 an de chirie sau c) plăteşte 2 ani de chirie. Creditul a fost simulat pentru o rată egală cu cea de astăzi (268€) sau care să varieze cu cel mult 5€, ceea ce se modifica fiind durata creditului.

Familia în cauză presupune că preţul apartamentului dorit va scădea într-un an la 40.000€. Dacă va alege să cumpere in iunie 2013 prin credit acest apartament, plătind aproape aceeaşi rată în euro (272 în loc de 268), creditul s-ar întinde pe o perioadă de 19 ani, nu 30, cât ar dura dacă l-ar face astăzi. Costul total al creditului va fi de 62.040€, şi incluzând costul chiriei pe un an, scăderea totală a costului casei va fi de 33% ! Chiar dacă preţul va scădea de la 50.000€ la 40.000€ în 2 ani (adică ar plăti 2 ani de chirie), scăderea costului locuinţei (în euro) ar fi de 30% !

Evident, un calcul similar se poate face şi pentru un apartament în Timişoara, ce costă azi 40.000€. O scădere a preţului cu 10.000€ într-un an, respectiv doi ani, aduce cu sine un câştig de 37%, respectiv 33%, chiar dacă se plăteşte chirie în acest răstimp:

O situaţie asemănătoare se întrevede şi pentru un apartament mai ieftin, într-un oraş mic de provincie, unde preţul de strigare este astăzi de 30.000€:

Cu siguranţă unii se vor întreba dacă preţurile vor scădea cu adevărat într-un an cu 10.000€ (adică 20% sau chiar 25%). I-aş întreba pe respectivii dacă nu cumva vor scădea şi mai mult. Când miza acestui pariu reprezintă 10 ani în minus de plătit rată băncii, parcă merită să mai aştepţi niţel, nu-i aşa ?

Preţurile apartamentelor la jumătate faţă de 2008 ! Cumpărăm sau mai aşteptăm ?

arhitect E. mă dojenea în articolul anterior, considerând că reproşez ceva celor ce nu au cumpărat încă un apartament, acum când preţurile sunt la jumătate faţă de 2008.

Nici vorba de aşa ceva, din contră !  Preţurile apartamentelor crescuseră în perioada 2000-2008 de vreo 10 ori, deci scăderea de 50% nu este suficientă, preţurile sunt încă duble faţă de anul 2000 !

Unii din voi vor spune probabil că şi salariile românilor au crescut din 2000 încoace. E adevărat: în iunie 2000 salariul mediu net pe economie era de 210 lei (de fapt 2.100.000 lei vechi (ROL), dar după denominare îl putem considera 210 lei noi, adică RON), deci 109 € la cursul valutar de atunci. Cât e salariul mediu net astăzi ? În aprilie 2012 era 1553 lei, adică vreo 350€. Salariul mediu net a crescut deci din 2000 încoace de vreo 3,2 ori.

În anul 2000, preţul mediu al unui apartament de 2 camere era în Bucureşti vreo 14.000€ (iar preţul median de 10.000€). Dacă salariul mediu a crescut de 3,2 ori, ne-am putea aştepta ca astăzi preţul mediu al unui apartament de 2 camere în Bucureşti să fie 45.000€, iar preţul median de 32.000€, nu ? Ar fi oarecum echitabil.

Nu chiar.

Din două motive:

  • în 2000 nu treceam printr-o criză economică mondială (cu nesiguranţa zilei de mâine şi şomajul aferent).
  • în 2012 abia 20% din populaţie câştigă cel puţin salariu mediu pe economie, deci pentru marea majoritate a populaţiei chiar şi preţul de mai sus e prea mare (am mai calculat preţul corect şi cu altă ocazie).

Preţurile în euro ale apartamentelor au scăzut cu 50% faţă de 2008 ! Dar în lei ?

Lume, lume, preţul apartamentelor e la minimul istoric !

Auziţi, da’ un apartament la minimul preistoric nu aveţi ? Sau istoria a început să se scrie abia din 2008 ?

sursă foto

Manole scria zilele trecute că preţurile apartamentelor au scăzut la jumătate faţă de 2008. Ştirea a mai fost comentată şi prin alte locuri, şi au apărut deja corijenţii la matematică ce strigă:

„Stai, nenicule, că euro a crescut din 2008 ! Care 50% ? Şi cu cei 25% pierduţi prin creşterea euro ce facem ? Da’ cu chiria plătită cei 4 ani ? Hai că v-am prins, voi ăştia de vreţi case la preţ de Logan, sărăntocilor !”

Păi hai să vedem, Einstein:

La 1 iunie 2008, 1 € = 3,6082 RON; la 1 iunie 2012, 1 € = 4,4648 RON. Creştere euro faţă de leu: 23,74%. Până aici omul pare să aibă dreptate, la naiba, ne-a făcut de râs ! Poate mai avem o şansă, totuşi: să facem o simulare de calcul (de fapt nu simulăm, chiar facem calculul) pentru cele 2 credite (în 2008 şi 2012):

Să considerăm un credit imobiliar în valoare de 75.000€ necesar cumpărării unui apartament de 2 camere, să zicem în Cluj, în 2008. Perioada de creditare 30 de ani, dobândă de 7,2%. Rezultă o rată lunară de 509€, adică 1837 lei (509 x 3,6082 lei), total de plată în cei 30 de ani – 183.272 € (661.000 lei).

(completare ulterioară nr.1, 25 aprilie 2013: de ce oi fi calculat suma totală de returnat (în lei ) la cursul mic din 2008, nu ştiu, pentru că odată cu creşterea cursului şi rata a crescut, prin urmare suma de returnat băncii e mai mare de 661.000. O lăsăm totuşi aşa, nu strică argumentaţia).

4 ani mai târziu, preţul în euro a ajuns la jumătate. Dar în lei ?

La 1 iunie 2012, 1 € = 4,4648 RON. Creditul pentru acelaşi apartament, în valoare de 37.500€, cu o dobânda marca Prima Casă de 5%, duce la o rată de 398€, adică 1776 lei (mai puţin cu vreo 60 de lei faţă de creditul din 2008), însă perioada creditului este de doar 10 ani, în loc de 30 ! Suma totală de returnat este de 42.730€ (213.000 lei).

Pentru cei ce au chiulit la matematică, să recapitulăm:

  • preţ (în euro) la jumătate fată de 2008 (37.500€ versus 75.000€). Cârcotaşii vor dori să adăugăm și chiria plătită în aceşti 4 ani. Să le facem pe plac: 250€ chirie lunară înseamnă în 4 ani 12.000€, prin urmare avem un preț total în 2012 de 50.000€ faţă de 75.000€ cât era în 2008. Dar stai, asta nu-i tot !
  • împrumut de 10 ani în loc de 30 (dacă mai punem la socoteală şi cei 4 ani de chirie – 2008-2012 – avem 14 ani până apartamentul este al nostru)
  • sumă totală de returnat (în lei): 213.000 lei în 2012 faţa de 661.000 lei în 2008, adică mai puţin de o treime ! (completare ulterioară nr.2, 25 aprilie 2013: de fapt suma totală plătită în cazul achiziţiei din 2008 este şi mai mare de 661.000 lei, conform comentariului nr.1 de mai sus).

Evident, asemenea calcule sunt de-a dreptul meschine, vorba cuiva implicat în imobiliare. Cum e şi mai meschin să spui că preţurile sunt încă prea mari şi că vor scădea şi mai mult odată cu oprirea Primei Case. Dar cine stă să calculeze aşa ceva dacă a zis la ştiri că acum e cel mai bun moment să cumperi o locuinţă ? Sau în ziar scria ? Nu mai ţin minte, maică, dar dacă zicea, zicea !

Pentru formule calcul credit, click aici.  Folosiţi excelul cu încredere, e aceeaşi formulă de calcul a ratelor folosită şi în bănci.

Românii au talent. Are însă şi Cristian Gog ? (sau cum să scoţi din joben bani de casă)

Ştiu că trei întrebări vor sta cu siguranţă pe limbile celor ce vor citi cele de mai jos: „Ce i-a venit ăstuia să vorbească după 3 săptămâni despre finala Românii au talent ?”, „Nu s-a vorbit destul despre asta deja ?” şi „Am nimerit greşit ? Aici nu se vorbea despre imobiliare ?”

sursa foto

Să vă explic: de când s-a încheiat Românii au talent am tot citit critici, dezvăluiri de trucuri care mai de care mai creţe, acuze aduse bloggerilor ce l-au susţinut orbeşte şi aparent cu interese ascunse sau reproşuri juriului ce a fost mai uşor de impresionat decât o grupa mică de grădiniţă dusă prima oară la bâlci. Pe scurt, doar două extreme: „Ce grozav e Gog !” şi „Gog e un şarlatan, uitaţi cum se fac trucurile lui !” Nimic între, din păcate.

Îmi voi spune şi eu părerea, din două motive:  subiectul are niscaiva tangenţe imobiliare (partea a doua a articolului conţine comentariile despre subiect, nu am deviat foarte tare de la tema blogului) şi blogul de faţă are nevoie de un pic de trafic* pentru a răspândi informaţiile legate de imobiliare. Cei ce doresc să citească mai multe despre imobiliare şi mai puţine despre iluzionism pot sări direct aici.

Recunosc din capul locului că iluzionismul este un hobby de-al meu, dar la nivel de novice. Nu mă face asta un specialist, dar îmi dă voie să fiu niţel critic. Nu doresc să critic neapărat decizia publicului, până la urmă dacă cei cărora le-au plăcut numerele lui Cristian au decis să şi plătească pentru ele, aşa sa fie. Publicul votează cum crede de cuviinţă, (aproape) acelaşi public cu drept de vot care i-a ales pe Becali şi Eba drept reprezentanţii noştri în Parlamentul european. Da, acel public care, statistic vorbind, stă în fata televizorului ore în şir digerând divertisment de calitate îndoielnică.

În ziua de azi, ştacheta este ridicată foarte sus pentru un iluzionist: cărţi cu şi despre trucuri se găsesc mult mai uşor decât acum 20 de ani, internetul este la rândul lui plin de explicaţii, prin urmare un iluzionist ce doreşte să impresioneze sau măcar să fie mai bun decât ceilalți trebuie să fie foarte inovativ. Din păcate Cristian Gog nu s-a încadrat deloc în categoria aceasta. Da, este un iluzionist bunicel (deşi trucurile sale sunt mai degrabă din categoria pseudo-mentalismului), dar este mai potrivit pentru o petrecere privată sau alte cadre restrânse, nu pentru TV, şi nu pentru a participa şi câştiga un concurs naţional de talente (nici măcar unul de iluzionism, darămite unul la care participă şi alte categorii de artişti).

Să despicăm deci firul în patru şi să discutăm despre:

Complexitatea trucurilor şi prezentarea lor:

Există trei tipuri de trucuri pe care le poate realiza la ora actuală un iluzionist, ordonate în funcţie de complexitate şi dificultate de execuţie:

  • Trucuri simple, ale căror explicaţii se găsesc uşor şi care pot fi reproduse aproape de oricine fără a exersa aproape deloc (din păcate, aproape toate trucurile prezentate de Cristian se încadrează aici).
  • Trucuri ale căror explicaţii se găsesc uşor dar care presupun multă muncă pentru a putea fi reproduse, de exemplu trucurile cu cărţi de joc: cele mai multe din trucuri sunt greu de realizat, fiind nevoie în unele cazuri de ani de muncă (de aici încep să se separe amatorii de profesionişti).
  • Trucuri noi, inovative, originale. Acestea din urmă nu pot fi explicate decât de iluzionişti cu experienţă şi prin urmare nu pot fi reproduse decât de un cerc foarte restrâns de indivizi. În cele din urmă aceste trucuri ajung să fie folosite şi de ceilalţi, dar trucurilor vor purta de obicei numele celui ce le-a inventat.

Să vedem pe larg ce trucuri a prezentat Cristian Gog la Românii au talent:

  • Numărul cu ziarul îl poate învăţa oricine în 2 minute (eu am ghicit cum se face fără să caut explicaţiile, l-am făcut pe acasă şi la birou de câteva ori la nici 2 metri distanţă de public şi nici unul din cei vizaţi nu a reuşit să-şi dea seama cum este realizat; ba mai mult, după ce au găsit explicaţiile pe internet, colegii au reuşit să îl reproducă la rândul lor foarte uşor). Dificultate: 1/10
  • Trucul cu ghicitul numărului scris în carnet: nu am găsit în nici un articol apărut după concurs explicaţia trucului şi nu o voi dezvălui aici, voi spune doar că necesită aceleaşi aptitudini ca şi trucul anterior, adică aproape oricine poate scrie cu un pix normal poate realiza şi acest truc. Dificultate: 2/10
  • Metode de îndoit linguri se găsesc cu duiumul, mai greu este să te hotărăşti ce metodă vrei să foloseşti (l-am văzut pe Cristian şi la TEDx, acolo părea să folosească altă tehnică decât la ProTV). Da, necesită un pic de prestidigitaţie, dar trucul este prea vechi ca să mai facă impresie. Cel puţin aşa ar trebui. Dificultate: 3/10
  • Trucul din semifinale e unul de efect dar care poate fi realizat fără multe pregătiri sau exersări. E nevoie doar de un carton mare, aproape normal şi de prea puţine pregătiri. Dificultate: 3/10
  • Trucul cu moneda îndoită e doar prestidigitație, şi nici măcar de calibru mare (e amuzant cum unii s-au grăbit să explice trucul prin existenţa celor 2 inele de neodymium (neodim), care din păcate nu au nimic de-a face cu trucul). Dificultate: 3/10
  • Numărul din finală, cu aşa zisul oprit al inimii e răsuflat de mult: prin ’70, când aparate de EKG erau mai greu de găsit, de obicei se foloseau două asistente ce luau pulsul la câte o mână şi amândouă jurau la un moment dat că nu-l mai simt, dar iarăşi, să-mi fie iertat, e un truc ce se învaţă în 5 minute, îl poate face ORICINE, Cristian nici măcar nu a mimat pierderea cunoştinţei; partea cu EKG-ul e simplă, având în vedere că un astfel de aparat este uşor de bruiat. Dificultate: 2/10
  • Trucul cu valiza a avut probabil cel mai mare efect, însă munca nu a făcut-o el, ci echipa din culise, şi nici ei nu au făcut-o perfect: un veritabil truc de mentalism ar trebui să dea impresia că iluzionistul poate citi sau influenţa mintea celor din jur, însă pentru ca efectul să fie şi mai puternic, predicţia trebuie să fie aproximativă, nu exactă ! Dacă cei din culise ar fi vrut să facă trucul cu adevărat spectaculos, ar fi trebuit să scrie „hârtii” în loc de „documente”, să lase cea de-a doua foaie goală (din moment ce Andra a afirmat că servieta nu conţine „nimic”), iar cea de-a treia foaie ar fi trebuit să conţină numele lui Cristian Gog. Astfel publicul ar fi fost practic încurajat să îl voteze şi ar fi părut că trucul nu este încă încheiat. Singurul merit al lui Cristian este acela de fi reuşit să ridice un plic de pe masă, palmând un al doilea în spatele lui. Cât antrenament îţi trebuie pentru a face acest lucru neobservat, în timp ce camerele ce filmează schimbă cadrul către juriu exact în momentul cu pricina ? Vă las pe voi să decideţi. Dificultate: 2/10

Este deci Cristian Gog un șarlatan ? Nicidecum. Norocul lui a fost însă un publicul complet nepregătit, needucat pentru asemenea gen de divertisment.

Susţinerea din partea blogosferei:

Cristian a fost susţinut destul de puternic de bloggeri, dar nu cred să fi avut asta un efect dramatic în influenţarea voturilor. Ceea ce a fost însă deranjant e naivitatea şi candoarea susţinătorilor: „Îl cunosc şi în viaţa de zi cu zi, ştie trucuri mult mai bune, pe cuvânt, maică !” Groparu a fost unul dintre ei şi mai-mai că mă convinsese (not!), deşi stă cam prost la capitolul argumente (a se citi comentariile).

Competenţa şi imparţialitatea juriului:

Pentru mine este foarte evident că juriul dansează după cum cântă producătorii emisiunii, altfel nu îmi explic de ce indivizi jenanţi au ajuns în finala concursului (prefer să cred juriul supus decât incompetent). Să nu uităm că ei sunt totuşi angajaţi ai ProTv-ului, şi, ca orice angajat model, nu poţi ieşi din vorba şefului, nu ? Este totuşi jenant să fi moderat o emisiune interesantă pe vremuri, devenită între timp rubrică de mondenităţi dar să vorbeşti de imparţialitate, deci ce discernământ sau autoritate poate avea Andi Moisescu ? Au cei din juriu scuze ? Nu prea, poate doar vorba lui Pristanda: „Famelie mare, renumerație mică, după buget„. Ce să facem, cu toţii avem rate de plătit, nu-i aşa ? Şi fiindcă tot veni vorba de rate….

***

Ţin să precizez că cele ce urmează nu reprezintă un atac la persoană, că nu critic omul, ci atitudinea sau deciziile luate de Cristian, nu foarte diferite de ale multor alţi români. Am o vârstă foarte apropiată de cea a lui Cristian, aşa că îmi permit să judec cât de cât obiectiv deciziile lui, făcând câteva presupuneri ce au şanse mari să fie adevărate.
Întrebat ce ar face cu cei 120.000 de euro dacă ar câştiga Românii au talent, Cristian răspunsese, printre altele, că:

«Mi-aş plăti creditul la banca. Da, am un credit ipotecar, la fel ca majoritatea românilor, deoarece nu am vrut să plătesc toată viaţa o chirie.»  Presa s-a grăbit să precizeze că omul are un credit pentru un apartament cumpărat în 2007 (an cu preţuri de vârf pe piaţa imobiliară din România, aş completa eu).

Oare de câte ori am auzit în ultimii ani replica «am făcut rata pentru apartament pentru că nu am vrut să plătesc chirie» ? De ce se încăpățânează unii oare să repete replica asta desprinsă dintr-o reclamă proastă la creditele imobiliare din perioada boom-ului ? Oare câţi din cei ce o spun s-au gândit că e profitabil să plătești o rată egală sau mai mică decât chiria dacă respectivul credit este pe maxim 15 ani ? Sau că un preţ mare nu se poate duce decât în jos, nu în sus, cum trâmbiţau toţi prin 2007 ?

Ce-i în neregulă până la urmă cu situaţia lui Cristian ? Pentru el, nimic, el este un caz fericit ce a reuşit să scape de povara creditului făcut în cel mai prost moment posibil, dar e un exemplu nefericit pentru alţii, care vor merge optimist pe ideea de „Lasă că o să fie bine cu rata asta, chiar dacă e pe 30 de ani, cu dobândă variabilă şi în valută. Ce se poate întâmpla rău ? Poate avem şî noi noroc la Loto şi achităm creditul, ca băiatul ăla de citea gânduri la televizor.”

Da, Cristian, majoritatea românilor au un credit imobiliar, dar nu, nu toţi au cumpărat când preţurile creşteau până la cer. Unii dintre noi nu au chiulit la orele de economie din liceu. Şi nici nu au acceptat să-şi vândă ieftin pielea.

______________________________

* trucurile lui cristian gog explicate, cristian gog trucul cu valiza, truc indoit linguri, trucul cu indoitul monedei, cristian gog sarlatan, cristian gog trucul din finala Romanii au talent, truc oprirea inimii pulsului, cristian gog mentalist mentalism, numere magie Cristian Gog, trucuri noi Cristian Gog, ce va face Cristian Gog cu premiul banii, trucul cu gheata Cristian Gog, cum pot deveni mentalist

Agenţii imobiliari: critică şi autocritică

Acid, elegant, civilizat, aşa cum numai o femeie o poate spune:

Eu ştiu că nu e vina voastră. Asta e industria, ăştia sunt oamenii, astea-s apartamentele, şi Messi a ratat penalty-ul aseară. Ştiu, e nasol. Dar nu-mi pasă. Zău. Vedeţi voi, şi eu am crescut cu aceleaşi filme ca voi. Agenţii imobiliari cu care mă obişnuisem erau nişte oameni care ştiau că sales nu înseamnă doar partea în care semnezi contractul continuarea aici.

sursă foto

Dar poate că nu e totul pierdut: un agent imobiliar face autocritica breslei (omul recunoştea la o întrunire a lor că până în 2008 singura calitate necesară unui agent de succes era să poată spune „Nu vă presez, dar mai avem programate vreo două vizionări în seara asta !” şi contractul de vânzare-cumpărare era ca şi semnat):

Atata vreme cat, vom continua doar sa mimam seriozitate si profesionalism in fata clientilor, fara sa ne dorim cu adevarat ca seriozitatea si profesionalismul nostru, sa fie si reale……ei bine, nu avem dreptul sa ne plangem despre reactiile negative ale clientilor nostri, despre faptul ca ni se inchid telefoanele in nas de catre proprietari sau de faptul ca toata lumea iubeste sa ne tepuiasca!  Culegem ceea ce semanam […] Ca atare, stimati colegi agenti imobiliari, nu va suparati pe mine va rog, atunci cand afirm cu tarie ca SUNTEM PRAF!continuarea aici.