Pariul imobiliarelor: blat în arbitraj

Prin 2007 sau 2008 habar n-aveam ce se întâmplă cu imobiliarele în România. Priveam doar stupefiat demenţa preţurilor şi mă gândeam că la aşa valori nu voi cumpăra prea curând. Îmi ziceam că de chirie mai poţi scăpa, dar de un credit enorm, legat de gât 30 de ani, ba.

Bunul simţ şi simţul măsurii biruiau cunoştinţele de economie, pe care din păcate nu le aveam atunci (şi poate că nu le am nici acum). Abia pe la sfârşitul lui 2008 (sau începutul lui 2009 ?) aveam să descopăr blogul singurului agent imobiliar (nici măcar nu ştiam pe atunci ocupaţia lui) în faţa căruia mi-aş scoate pălăria (dacă aş purta una).

Cine a sperat prin 2008 că preţurile apartamentelor vor reveni la normal pare la prima vedere să fi judecat greşit: preţurile au picat destul de mult, într-adevăr,  dacă asta doar dacă le exprimi în euro, pentru că în lei scăderea nu este încă dramatică.

Să fi pierdut pariul imobiliarelor ?

Să ne gândim la alt rămăşag: un stelist şi un dinamovist pariază fiecare pe echipa lor favorită. Ceea ce nu ştie însă stelistul e că dinamovistul e văr drept cu arbitrul. După cele 90 de minute şi un penalti oferit gratuit dinamoviştilor, cea de-a doua echipă e declarată câştigătoare. A câştigat însă cu adevărat trişorul nostru pariul ? Va fi valid rezultatul pariului atunci când arbitrul va recunoaşte blatul ?

La fel pare să stea treaba şi cu imobiliarele: în cazul acesta, arbitrul este statul, ce nu reuşeşte să înțeleagă faptul că „piaţă liberă” şi „Prima Casă” se resping precum polii N a doi magneţi.

Dacă în cazul meciului de fotbal blatul e evident pentru stelişti, mă întreb de ce oare în cazul imobiliarelor cumpărătorii încă mai cred în arbitru, ba mai mult, îi mai şi mulţumesc pentru „şansa” de a putea să parieze pe echipa ce le va pierde banii chiar dinainte de fluierul de început.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s