Totul va fi bine !

Cam ăsta era dictonul după care se ghidau în viaţă românii (dar nu numai) până prin 2008. Unii, chiar şi acum. Totul va fi bine şi vom putea plăti ratele, preţurile apartamentelor vor creşte şi vom putea vinde cu profit oricând vom dori, putem să facem rate mari (fixe sau crescătoare) pentru că salariile vor creşte şi ne va fi foarte uşor să le plătim în viitor. Iar cei ce îndrăznesc să gândească altfel sunt doar nişte fricoşi ce nu vor să ia viaţa în piept. Desigur.

Mă întreb totuşi:

Dacă toată povestea cu „Totul va fi bine până la urmă” ar fi adevărată, de ce mai avem sistemul de pensii ? (de fapt, stai, şi ăsta e pe ducă). Dacă financiar vorbind viitorul e atât de bănos, de ce mai e nevoie să cotizăm la fondul de pensii din moment ce salariile vor creşte atât de mult încât vom trăi la bătrâneţe din banii ce vor veni din ce în ce mai mulţi în conturile noastre? Întreb şi eu, nu dau cu parul. Iar exemplul sistemului de pensii e doar unul, mai sunt şi altele.

Adevărul e că în cele mai multe cazuri, viitorul nu sună bine. După 35 de ani devine din ce în ce mai greu să te menţii competitiv pe piaţa muncii, mai ales acum, cu tehnologia şi tehnologiile care se dezvoltă ameţitor. Iar creşterile salariale ce vin (sau nu) acoperă de cele mai multe ori doar inflaţia. Nu mai vorbim de faptul că problemele de sănătate vor începe să apară, iar sănătatea costă din ce în ce mai mult (cum mai stă treaba cu co-plata în sănătate ?)

Românii, spre deosebire de alte naţii, nu au o istorie a creditelor pe perioade lungi. Cei care au contractat un credit în comunism (de prin 1975 încoace) nu au plătit decât maxim 15 ani, pentru că după 1990 creditele au putut fi achitate anticipat, datorită inflaţiei galopante, iar condiţiile de creditare erau oricum mult mai blânde, nu cele ale capitalismului sălbatic de astăzi.

Ce îl aşteaptă deci pe cel ce se încumetă astăzi la un împrumut pe 30 de ani ?

Scenariul optimist: Plăteşte rate 30 de ani. La 55-60 de ani a terminat cu ele. Îşi trăieşte apoi bătrâneţea din pensie.

Scenariul realist: Plăteşte ratele vreo 10 ani, după care nu mai este în stare (mai creşte dobânda, mai creşte cursul valutar). La 60-65 de ani, când ar trebui să iasă la pensie mai are încă vreo 10 ani de plată, pentru că banca i-a reeşalonat creditul pentru a putea să-şi permită rata. Când devine în sfârşit pensionar se trezeşte din nou că nu mai e în stare să plătească pentru că în loc să primească pensia întreagă, ia doar vreun sfert. Ar strânge banca de gât, dar nu mai are vlagă.

Totul va fi bine, zici ?

sursă foto

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s