Dreptul la fericire

„Când îi vezi cum zâmbesc fericiţi pentru că le-a mai crescut un pic salariul sau le-a mai scăzut un pic dobânda, te prefaci că nu le auzi zăngănitul lanţurilor de la picioare. Şi până la urmă, dacă lor li se pare că pot zburda cu bila de ocnaş legată de picior, cine eşti tu să le spui că nu vor fi liberi niciodată ? Şi de fapt, de ce ţi-ar păsa ?”

Se spune că fiecare om e liber să-şi trăiască viaţa cum ştie mai bine, atâta timp cât nu îşi calcă semenii pe coadă. Libertatea sau dreptul tău la fericire se termină acolo unde încalci libertatea sau dreptul la fericire al celorlalţi. De exemplu, să zicem că banii te fac fericit: nu e nimic în neregulă cu asta până în momentul în care îi iei cu forţa din buzunarul meu (pentru că asta mă va face pe mine nefericit). Sunt însă situaţii în care o judecată de genul „dacă nu e albă înseamnă că e neagră” nu se aplică atât de uşor. Pentru că poate fi şi gri.

Dacă e să vorbim despre fericire şi imobiliare, treaba e un pic mai simplă. Aparent. Financiar vorbind, oricine înțelege ce înseamnă să faci o afacere proastă, adică să cumperi azi o locuinţă mai scumpă decât va fi mâine sau poimâine. Dar ce te faci dacă fericirea omului constă în a cumpăra AZI, indiferent de preţ ? Cum te împaci cu faptul că aşteptarea îl va face nefericit ? Se ştie doar că banii nu aduc fericirea, nu ? Ai cu adevărat dreptul să îi reproşezi alegerea ? E fericirea lui, şi o vorbă din bătrâni spune că nu e frumos să te ştergi la nas cu gusturile omului.

Cum e cu încălcarea libertăţii celorlalţi în cazul de faţă ? În principiu, dacă participi la şarada cumpărării apartamentelor supraevaluate, îi pui beţe în roate celui ce ar dori să nu plătească mai mult decât face. Poate însă ultimul să-ţi reproşeze asta ? Da şi nu. E greu de dovedit efectul asupra celui ce aşteaptă încă normalitatea. La o adică, dacă eu mă spăl pe dinţi de 2-3 ori pe zi şi nu mai vizitez dentistul (pentru că nu mai am nevoie de el), cel cu multe carii îmi poate reproşa că stomatologul îi creşte preţul plombelor din cauză că nu mai are destui clienţi. Ar trebui eu prin urmare să mă spăl mai rar ?

E greu să vorbeşti de victime colaterale unui popor ce şi-a făcut o religie din acordarea „atenţiei” şi băgatul în faţă pentru „a mai prinde ceva”. Pe vremuri se trăia un soi de „scapă cine poate”. De ce ar fi astăzi altfel, când chiar şi la coada pentru pupat (mai degrabă superstiţios decât religios) moaştele sfinte se dau ghionturi şi coate în coaste cu gândul de a mai prinde un eventual bilet de intrare în Rai prin programul „Paradisul pentru toţi” ?

Cei ce au copii ştiu că uneori e mai bine să-i laşi să se lovească decât să le spui să stea cuminţi: durerea îi va învăţa o lecţie. Poate că ar trebui să procedăm la fel şi cu adulţii. Să-i încurajăm să-şi julească genunchii portofelele, sperând că vor pricepe lecţia. Şi hai să nu fim ipocriţi: uneori e al naibii de plăcut să poţi spune „ţi-am zis că faci buba !”. Mai ales când o spui unor presupuşi adulţi.

Iar dacă nu vor învăţa nimic din asta, măcar au fost fericiţi, nu ?

sursa foto

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s