Ce înseamnă să trăieşti bine ?

sursă foto

Unii cred că trăieşti bine atunci când îţi poţi plăti ratele făcute pentru casă sau apartament, maşină, electronice şi alte asemenea (chiar şi concedii).

Alţii spun că o duci bine atunci când îţi poţi plăti ratele făcute pentru casă sau apartament, maşină, electronice, dar îţi permiţi şi să economiseşti lunar 15%-20% din venituri.

Mai sunt şi unii care cred că o duci bine când îţi permiţi să strângi în câţiva ani banii pentru un apartament modest sau să economiseşti în câţiva ani măcar un sfert din bani pentru o casă şi să faci apoi o rată 10-15, cel mult 20 de ani pentru restul de bani, dar să mai poţi economisi şi pentru zile negre sau bătrâneţe în tot acest timp.

Voi ce părere aveţi ?

Anunțuri

26 de răspunsuri la „Ce înseamnă să trăieşti bine ?

  1. Eu cred că o duci bine dacă reușești să strângi banii pentru orice ai nevoie din forță proprie. Adică nu trebuie sa te împrumuți. Asta presupune în mod evident economisire ridicată (preferabil peste 30%)

    • Asta e si parerea mea. Iar daca nu reusesti sa strangi banii pentru ce iti doresti, poate poti inlocui cu altceva sau poate ca nici nu iti trebuie cu adevarat.
      Sunt de acord si cu economisirea peste 30%. Dar cei mai multi oameni au o problema: isi cresc cheltuielile odata cu veniturile, si se cam duce naibii economisirea. Pentru ca cine castiga 1500 de lei lunar nu prea are ce economisi, dar cine castiga 5000 va cheltui de cele mai multe ori tot ce a castigat. E nevoie de multa disciplina pentru economisire.

  2. =)). Sa intelegi ca traiesti in prezent. Trecutul a fost, viitorul va veni. Sa intelegi ca vei muri, ca nu traiesti pe termen nedefinit pe pamantul acesta, ca ai primit viata fara sa o ceri si ca ti se va lua fara sa fii intrebat. Din punctul meu de vedere, sa traiesti bine inseamna: sa mananci 3 mese pe zi, sa ai apa la discretie, sa ai caldura iarna, sa ai electricitate, sa ai acces la informatii(internet), sa ai un colt de lume al tau in care sa nu fii deranjat de nimeni, sa ai prieteni, sa fii liber sa-ti exprimi dorintele, nemultumirile si ideile, sa faci miscare. De ce lumea nu traieste bine? Nu stiu, teoretic avem mai mult decat multi sultani ce s-au perindat prin lume… poate pentru ca vrem prea mult si sacrificam timpul nostru pentru a detine lucruri de care nu avem nevoie…

    • Frumos spus 🙂
      Ar putea exista un raspuns la „De ce lumea nu traieste bine ?”: in principiu, avem mai mult confort/siguranta/speranta de viata decat stramosii nostri, dar platim un pret scump pentru ele: stresul.
      S-ar putea ca un cioban ce sta in varf de deal si nu are decat o bruma de confort sa fie mai fericit decat noi, pentru ca nu are nici confort, dar nici stresul obtinerii si sustinerii lui.

      • N-as spune stres… as spune presiune sociala. E greu sa fii singur, suntem fiinte sociale, de aceea parerea celor apropiati conteaza. S-a format o opinie generala ca pentru a avea o viata de succes trebuie sa detii, suntem respectati pentru ceea ce detinem, nu pentru ceea ce suntem. Am avut o revelatie in momentul in care mi-a fost sparta masina si mi s-a sustras GPS-ul din ea… eu pot sa detin un obiect doar pe termen limitat, este al meu doar ce pot sa ating si este irelevant cine considera societatea ca este proprietar pe acel lucru, cata vreme eu ma folosesc de el. Poate de aceea apreciez chiria… unii spun ca arunc banii… eu spun ca il cumpar, dar il cumpar pentru o perioada limitata, pentru cat am nevoie. Nu mai am nevoie? Nu mai cumpar… Nu mai imi permit?…nu mai am nevoie :). Viata poate fi foarte simpla, dar noi facem atatea lucruri sa o complicam…

  3. sa traiesti bine inseamna sa nu ai grija zilei de maine sau a concediului de anul viitor, sa fii sanatos tu si cei care conteaza pt tine, sa ai schitat deja planul urmatoarei afaceri, sa ai un servici de maxim 2 ore/zi la care sa fii platit pt ceea ce esti nu pt ceea ce faci 😛 iar din veniturile familiei sa iti permiti lunar sa pui de-o parte cam 1/4 din valoare. casa masa si lipsa creditelor sunt de la sine inteles.
    bine, toate astea la 30 d ani, nu la 60.
    adica sa ai o viata ca a mea 😀

      • :))))) mai ciudat e ca exista locuri unde asta se intampla. si nu, nu lucrez ca fotomodel, departe de mine aiureli de astea :))).
        bine, se cheama tras statu in piept la greu, se cheama sa-ti vezi strict interesul tau si nu pe al societatii…dar se mai poate chema si „ei ne ard pe noi? ok, hai sa incerc si eu, cat se poate :D”
        cu alte cuvinte nu e o solutie pt toti, dar banuiesc ca fiecare are solutii personale la care n-ar trebui sa renunte. de exemplu cineva stie sa faca iaurt in casa, adica un aliment sanatos si complet. altul stie sa repare ferestre, un serviciu la fel de util, etc. fiecare trebuie sa isi foloseasca la maximum cunostintele pentru a-si creste nivelul de trai.
        cred totusi ca mult mai important decat banii pe care ii pui de-o parte este timpul liber pe care il ai. in timpul ala poti sa te gandesti la ce vrei tu, la „ce-ti trece prin cap” cum se spune, poti inventa una alta, poti gasi solutii la diversele probleme, etc.

        • Si pana la urma cum e cu „sa fii platit pentru ce esti nu pentru ce faci” ? Sa prinzi un job la stat la care sa nu muncesti dar sa primesti bani doar pentru ca esti acolo ? Ca daca nu e nici fotomodelismul si nici asta, eu chiar nu mai stiu.

        • asa e, ai dreptate: job la stat unde nu faci nik 😀
          si a mai spus si Heto ceva interesant la sfarsitul postului lui: de ce sa sacrificam timpul pt lucruri de care nu avem nevoie? si sunt multe, f multe. personal nu alerg nici sa-mi spal masina la exterior, nici sa-i coafez vre-o zgarietura (astea nu-i afecteaza functionarea), nici sa castig mai multi bani (pt ce daca nevoile mele si „ceva pt zile negre” sunt satisfacute?), nici sa am 15 perechi de incaltaminte (cateva utile, bune, curate, etc). si in timpul salvat pot sa vizitez, sa ma plimb, etc

        • Pai daca vorbesti serios si ai job la stat unde nu prea muncesti, nu m-as mandri neaparat cu asta. Nu uita ca suntem destui care lucram in mediul privat, iar in piept nu tragi de fapt statul, ci platitorii de taxe, adica pe noi toti.
          Dar cine sunt eu sa tin lectii de morala ?

        • iar ai un pic de dreptate: nu e de lauda.
          dar am si eu un pic de dreptate: am prins oportunitatea 🙂 si cine n-ar profita cat se poate. cand nu se mai poate, aia e. ar fi urat sa „fac greva” ca „de ce nu se mai poate” dar ar fi si inconstienta sa ma retrag cat inca se poate.
          on topic: raspunsul la intrebare este „sa faci ce te face sa te simti fericit, fara sa-i deranjezi pe ceilalti”. si asta difera de la om la om. iar apropo de fericire, este ceva subiectiv. si subiectivul asta ne ghideaza in viata. de exemplu, logic e aiurea sa platesti 30 de ani rata ca sa ai unde sa locuiesti. dar pe unii asta ii face fericiti. n-ar fi bancile fraiere sa nu profite? 😀

  4. @ Tudor:
    Raspund aici, daca scriu mai sus se lungeste prea tare mesajul si arata ciudat:

    Cine nu ar profita daca ar putea ? Vezi tu, destul de putini, si cred ca asta e problema in Romania: vrem corectitudine din partea celorlalti, dar sa putem ciupi noi un pic in schimb (de fapt ne furam singuri caciula, zic eu). Ne plangem ca avem vamesi corupti dar la o adica, daca incearca un politist sa ne dea o amenda cand incalcam regulile, incercam ca scapam si sa „ne descurcam”. Atunci mita nu mai e o problema, pentru ca ne scapa pe noi de necaz. Cand ni se cere insa fara a avea nimic de castigat, nu e bine. Americanii numesc asta „double standard”. Eu o numesc ipocrizie.

    Fiecare din noi suntem o rotita ce se invarte intr-un mecanism imens. Primim o cota de ulei cu care ar trebui sa ne ungem dintii si sa facem mecanismul sa functioneze corect. Unii dintre noi insa vor vinde uleiul si-si vor zice „la naiba, se invart celelalte rotite si fara mine, ce imi pasa mie ?” Si se invart, e adevarat, dar daca am folosi uleiul (cele 8 ore pe zi la serviciu) am putea face mecanismul sa functioneze impecabil (uita-te la Germania, de exemplu). Si tot noi am avea de castigat pana la urma.

    Am lucrat numai in privat si nu cred ca as putea vreodata lucra la stat. Nu in conditiile astea. Si imi e foarte bine: castig bine, nu am stres ca imi pica pila si raman fara job, ca se schimba partidele si toate rahaturile astea. Stiu, vei spune ca daca se strica lucrurile la stat macar ai tras cat ai putut. Trista consolare, as zice eu. In viata poti fi parazit sau poti fi autonom. E doar o chestiune de alegeri.

    • mai esti parazit daca parazitezi un sistem care altfel te-ar parazita? asta ar fi o intrebare, ca sa schimbi un sistem…sa fim seriosi, e cam improbabil.
      „cine nu ar profita – asta e problema in RO”: un pic gresit, asta e o problema UMANA, nu in RO. si in US, si in DE si oriunde, OAMENII ar profita. altfel ar fi posibila societatea din „venus project” (n-am linkul acum dar sigur gasesti pe net filmulete despre asta) adica o societate idealista, in care nu peste 30% din PIB se duce pe inarmare, etc. in principiu e frumos, in practica nu se poate pt ca oamenii nu sunt perfecti.
      cand am fost pus in mijlocul unei societati vestice am functionat perfect si m-am simtit ca acasa; o fi educatia „de vina”, nu stiu. problema a fost cand am revenit in RO, si de fiecare data o perioada (2-3 zile 🙂 ) am incercat sa pastrez ceva dinafara, sa „schimb” ceva aici cum ar spune unii. am ajuns insa la concluzia ca cu cat (scz cacofonia) imi „revin” mai repede si ma adaptez la nesimtirea din societatea RO, cu atat mai bine pt mine. poate stii expresia „when in Rome…” (ceva gen: cand esti la roma, tre sa vorbesti italiana, altfel te trezesti ca vorbesti singur 🙂 )
      concluzia: da, se poate, dar cu alt management (= alta conducere, clasa politica, sistem judiciar, etc), cu alti „lucratori” (adica o societate cu valori, era sa scriu „alte valori” dar nu stiu daca e vorba sa fie prea multe in RO) si cu resurse (de astea inca mai sunt, nu s-au furat toate…inca)

      • Momentan urmaresc serialul „The Sopranos”. Rationament tau – „parazitez ca sa nu fiu parazitat” – il aud si din partea personajului principal, care mai casapeste pe cate unul din cand in cand, asa, ca sa traiasca si familia lui bine. Si in film, si in realitate, exista destui oameni care traiesc ok si nu e nevoie sa ia gatul sau sa paraziteze (de ex cei ce lucram in mediul privat si va platim voua, celor de la stat, salariile).
        Dar daca te face sa te simti bine, continua sa iti repeti rationamentul. Creierul uman e al naibii de bun in a gasi solutii de spalat constiinta. „Oricum nu poti schimba ceva”, „daca nu o faceam eu lui mi-o facea el mie” s.a.m.d.

  5. sa intelegi ca prioritara e nevoia nu placerea si sa incerci pe cat posibil sa-ti acoperi acele nevoi.
    cai verzi pe pereti se pot obtine doar prin munca istovitoare sau prin imoralitate (a ta sau a inaintasilor tai). restul sunt goange.

    p.s. ati vazut ce consiliu de administratie business au tras la tarom?;)) numai gradati

  6. Trăit bine?! La mine înseamnă să nu îi lipsească nimic familiei mele, nimic din ceea ce avem nevoie şi din ceea ce ne permitem să avem, să nu vină nimeni la mine să-mi spună dă-mi că ţi-am dat cândva, să nu am prieteni care să mă ocolească din cauza situaţiei mele şi să am de muncă să le pot duce. Şi noţiunea de trăit bine se întinde pe mai mulţi ani…

  7. „Din punctul meu de vedere, sa traiesti bine inseamna: sa mananci 3 mese pe zi, sa ai apa la discretie, sa ai caldura iarna, sa ai electricitate, sa ai acces la informatii(internet), sa ai un colt de lume al tau in care sa nu fii deranjat de nimeni, sa ai prieteni, sa fii liber sa-ti exprimi dorintele, nemultumirile si ideile, sa faci miscare. De ce lumea nu traieste bine? Nu stiu, teoretic avem mai mult decat multi sultani ce s-au perindat prin lume”

    Articolul e un pateu ca pe vremea defunctului gigel.org

    Poţi să ai şi casă, şi masă, şi maşină, şi job, şi în acelaşi timp să te poată fute la cap orice boşorog comunist de bloc (şi n-ai niciun mijloc legal de a scăpa de el, fiindcă şi poliţaiul, şi procurorul, şi judecătorul îl iau în considerare numai pe el, că, de, e om bătrân 😀 ), să îţi pună bariere un anume premier Măgăriceanu, să fii şicanat de poliţaiul de la Rutier, să îţi zgârie maşina toţi beţivii, să te târăşti 2-3 ani prin procese cu cine ştie ce idiot şi altele de genul ăsta.

    E mai greu să trăieşti bine în asemenea condiţii care îţi distrug ficatul şi inima.

    ~Nautilus

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s