Generaţia pierdută ?

Scriam cu ceva timp în urmă despre necesitatea economisirii unei sume consistente pentru bătrâneţe. Gândul nu-mi dă pace nici acum, după ce am făcut o simulare de plan de economisire. Nu, nu vorbesc de pensii private sau alte aiureli, ci de un plan personal de economisire (depozit, cont de economii sau orice varianta care îţi permite să dispui oricând de toţi banii tăi).

Nu mai e nici un secret că cei ce vor deveni pensionari peste 30 de ani vor primi doar vreo 25% din pensia pe care ar lua-o azi dacă ar avea vârsta pensionării. La prima vedere există totuşi soluţii pentru a ne suplimenta veniturile la bătrâneţe, iar cea mai la îndemână rămâne economisirea.

Să zicem că la vârsta de 30 de ani, un cuplu se hotărăşte să pună deoparte câte 1500 de lei pe lună, până la pensionare. Ştiu, pentru cei mai mulţi pare o sumă greu de economisit, dar să presupunem că reuşim totuşi. La vârsta de 65 de ani ambii soţi vor fi pensionari şi vor avea strânşi echivalentul a 17,5 ani de venit familial mediu pe economie, cu care ar putea trăi până la vreo 80 şi ceva de ani. Nu sună rău: mai ales că mai primeşti şi ceva mărunţiş din pensia de la stat şi poate o bucăţică din vreo moştenire. Teoretic, dobânda bancară va acoperi inflaţia, deci banii ar trebui să-şi păstreze valoarea. Doar teoretic, pentru că surprize au mai fost. Iar dacă nu o va acoperi, familia în cauză se va trezi că suma economisită nu mai înseamnă mare lucru.

Avem deci 3 scenarii posibile:

  1. Dobânda la depozite acoperă rata inflaţiei. Şanse să se întâmple aşa ? Cam mici. În anii trecuţi, dobânzile păreau să fi acoperit rata inflaţiei declarată oficial. În realitate însă, inflaţia reală a depăşit rata dobânzii. Prin urmare, bani mai mulţi în conturi, dar de valoare mai mică.
  2. Dobânda la depozite e cu 1-2-3% mai mică decât inflaţia; la finalul celor 30 de ani suma economisită reprezintă doar vreo trei sferturi din valoarea de astăzi. Şanse să se întâmple astfel ? Destul de mari. Nu e tragic, dar nici plăcut să vezi cum banii tăi valorează din ce în ce mai puţin.
  3. Dobânda e mult sub rata inflaţiei. La pensionare, suma economisită nu vă va ajunge să trăiţi decât vreo 5 ani. Şanse să se întâmple ? Să sperăm că nu foarte mari, dar vorbim totuşi de 30 de ani, se pot întâmpla multe.

Ce rămâne deci de făcut ? Pentru cei mai mulţi economisirea este singura soluţie, investiţiile nu sunt pentru toți. Dar dacă majoritatea populaţiei nu poate economisi lunar nici măcar 1000 de lei/familie, ce îi aşteaptă la bătrâneţe ?

sursă foto

Anunțuri

12 răspunsuri la „Generaţia pierdută ?

  1. Dupa ce 50 de ani oamenii au fost obisnuiti ca statul sa le dea slujba, casa si pensie, acum e greu ca oamenii sa se dezobisnuiasca de asta si sa invete sa se descurce singuri. Daca mai adaugi si educatia financiara sublima dar care lipseste (aproape) cu desavarsire poporului asta, obtii un coktail incendiar. Mi-e frica de ce va fi in tara asta peste 20 de ani.

    • Într-adevăr este nevoie de informare. Din păcate educația financiară a multora este egală cu zero. Noi pe bloguri mai încercăm să iluminăm lumea, dar maxim de iluminăm unii pe alții… Apropo pe cine interesează – m-am apucat de o serie de articole despre bănci și cum să profitați de ele.

  2. Intelepciunea de a rezista provocarilor bancilor pentru a lua credite si a te imprumuta lor, te indeparteaza de sclavia la care acestea te indeamna pentru toata viata. Alege: sa fii liber sau sclav. Statul in cardasie cu bancile ademeneste
    tinerii sa ia credite pentru a-si cumpara apartamente la preturi umflate de dezvoltatori si agentii imobiliari. Documentati-va despre preturile apartamentelor din anul 2000 si comparati-va cu veniturile salariale, in conditiile in care leul are cea mai mare depreciere din lume – peste 46%.

  3. am vazut ca ai un link catre blogul lui flavian. tot el descria (legat de aceeasi tema, pensionarea, demografia) ca nu prea ai ce face cu banii la pensie. imagineaza-ti ca toti reusesc sa stranga bani, dar pensionarii nu vor avea nevoie de bani, ci de servicii. in plus, curba demografica arata ca vor fi mai putini tineri care sa „serveasca” pensionarii de maine (asta e linkul: http://blog.flavian.ro/2010/07/cine-n-are-batrani-sa-si-cumpere.html). personal nu cred in pensie (de stat, privata sau de alt fel) deoarece se bazeaza prea mult pe conceptul de bani si prea putin pe cel de valoare. si imobiliarele au hibele lor, dar macar iau in calcul mai mult conceptul de valoare. ca alternative la strans bani ma gandesc la MPs (metale pretioase), imobiliare (un teren agricol, o locuinta in plus care sa produca o chirie, etc) o mica ferma (mai degraba o mica proprietate cu ceva curte in care sa poti creste una alta, care sa-ti asigure un procent din ratia zilnica). astea ar fi metode de a deveni partial / total independent. si cu toate ca e greu in ziua de azi pt omul obisnuit sa economiseasca, inteleg ca e dificil spre imposibil sa achizitioneze inca un apt de 2 camere ultracentral, dar niste monezi de argint sau cateva hectare de teren la tara sunt la indemana (un ha de teren arabil este intra 1000-2000 euro, deci un cuplu clar poate cumpara un ha/an). iarasi, un „proiect” de genul: un ha teren arabil langa localitate si apoi construit in timp o casuta / miniferma pe el, este din nou ceva fezabil in 5-10 ani prin economii si atat. bine, asta inseamna sa renunte familia respectiva la berea zinica si la concediul la mamaia….sau la rata la masina…hmmm, dificil 😀

    • Pai tot el spune ca degeaba bagi bani in imobilare, pt ca s-ar putea sa nu aiba cine sa le cumpere. Si are dreptate, pana la urma. Metale pretioase: metalul e doar metal pana la urma, nu tine de foame, s-ar putea sa nu ti-l cumpere nimeni la un moment dat. Poate doar cei ce il folosesc in industrie.
      Terenuri arabile – da, mai cultivi cate ceva, poti trai, dar ce te faci daca devii prea garbovit si nu o mai poti face nici pe asta ?

      • da, tot el spune…, dar nu are neaparat dreptate 100%. are doar un punct de vedere :). si n-am spus „imobiliare clar”. am spus doar ca imobiliarele fata de bani au un plus. terenul / ferma daca nu mai poti avea grija de ele, angajezi tineri care pot. iar apropo de PMs e o idee sa ai o parte din avere in ele, nefiind perisabile, transportandu-se usor, etc. stiu ca nu papi aur, dar mereu va exista cineva care sa-ti dea la schimb o casa la tara cu 2000mp teren pt 1kg de aur.
        in energie e cam dificil sa investesti (sau nu prea sunt eu la curent cu asta). dar domeniul este bun, poate cel mai bun din toate cele enumerate mai sus. mereu va fi nevoie de energie.

        • Si daca nu va fi nimeni care sa iti dea o casa pt un kil de aur ? Casa iti ofera adapost, terenul ofera mancare, dar aurul ce ofera in vremuri de criza ? Valoarea (intrinseca) a aurului o dam noi, dar pana la urma e doar o iluzie.
          Uite, cat valoreaza un diamant cat capul pe o insula pustie ? Nu cumva valoreaza mai putin decat un fierastrau bun ?

        • Ma scuzati ca intervin.. 🙂

          Aurul este doar o alternativa mult mai buna la banii de hartie si atat. Pe o insula pustie o valiza de dolari face cat un kilogram de aur, adica nimic. In timpul convulsiilor sociale, al revolutiilor si tranzitiilor, se schimba lucrurile.

          Eu zic sa mergeti pe regula 1:10:100 la aur, energie, ferme. Adica gen 1000 bagati in aur, 10.000 in centrale pe lemne si panouri solare, 100.000 in ferme. Dar inainte de toate investiti in voi: citit, studiat, experimentat, lucrat.

  4. diamantul si fierastraul pe insula sunt exemple izolate. in 99% din cazuri, cineva o sa-ti ofere mare parte din valoarea unei uncii de PMs mai mereu (zi cu zi, recesiune / boom, razboi, in occident sau orient).
    apropo de insula aia, daca pensionarul tau are banii economisiti acolo ce face cu ei? focul pt o noapte. si apoi?
    ideea mea era urmatoarea: gospodarie mica sustenabila si cvasiindependenta de stat (incalzirea cu lemne, apa calda la panou solar, izolata, suprafata medie-mica) care sa asigure si un procent semnificativ din mancare (oratanii prin curte, rosii, cepa, alea alea). iar restul in PMs care isi conserva valoarea cel mai bine a la long (20-50 de ani, depinde de varsta cand se incepe planul asta).
    nu sustin doar acumularea de PMs dupa cum nu sustin doar acumularea de bani (desi daca ar fi sa aleg intre astea 2 variante, as alege-o pe prima)

  5. =)). Toata lumea incearca sa-si asigure batranetile:

    I:Ce vei face cand vei fi batran si nu vei mai putea?
    R: Pai… ce mai trebuie sa fac cand nu mai pot sa fac nimic? Sa ma uit inapoi si sa vad daca am trait sau nu degeaba!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s