Investim în imobiliare ?

În America, până prin 2006 erau la mare modă micile investițiile imobiliare. Ţin minte cum urmăream o emisiune pe Discovery în care un individ cumpăra o casă, cheltuia 50.000$ cu renovarea şi o vindea apoi cu 75.000, poate chiar 100.000$ în plus. Părea o afacere bună, trebuie să recunosc. Pe atunci nu realizam că cei ce promovau genul acesta de activităţi încercau de fapt să alimenteze jocul piramidal şi să atragă noi clienţi.

cum sa devii bogat din imobiliare

Moda a prins şi pe la noi. Au fost destui români care au cumpărat câte un apartament şi l-au vândut apoi cu profit, culmea, fără să mai fie nevoie de renovări, bula imobiliară lucrând în locul lor.

Nu vreau să fiu înţeles greşit: dacă ai câștigat (prin muncă sau la Loto) 100.000€, nu e nimic în neregulă cu a cumpăra un apartament cu un sfert din bani. E doar o metodă de a-ţi conserva valoarea lor, cu condiţia să cumperi într-o perioadă în care preţurile să nu fie în scădere (cum sunt acum). La fel ca şi banii, care sunt supuşi inflaţiei, un imobil suferă de scăderea valorii, dar pe termen lung îşi poate păstra valoarea destul de bine (poate mai bine decât banii). De exemplu, cine avea bani de un apartament la începutul anilor ’90 şi alegea să îi depună într-un depozit s-ar fi ales azi, din cauza inflaţiei şi denominării, cu toată dobânda cumulată, cu vreo 20 de lei. Apartamentul însă şi-ar fi conservat destul de bine valoarea, în contextul inflaţiei galopante din anii ’90.

Mă refer însă aici la simpla idee de a spera să faci profit prin cumpărarea şi vânzarea ulterioară a unui imobil.

Speculanţi vor exista întotdeauna, nu putem schimba natura umană. Până la urmă cu toţii dorim să câștigam cât mai mult cu cât mai puţin efort, nu ? Dar ce produce până la urmă un imobil ? Dacă alegi să investeşti într-o afacere, fie că e o gogoşărie sau o firmă cu profil IT, creezi locuri de muncă (gogoşăria), poate chiar şi inovaţie (firma IT). Dar ce valoare produci cumpărând şi vânzând un apartament, în loc să pui cu adevărat banii la treabă ? Economia unui stat cu siguranţă nu creşte cu asemenea mişcări.

Ce-ar fi ca pe viitor să ne luăm gândul de la imobiliare ca şi investiţie şi să învăţăm să privim o casă sau un apartament doar ca pe un cămin ? Pentru că jocul de-a investiţiile imobiliare nu s-a încheiat prea fericit în România. Ne-a împărţit în două tabere: cea a vânzătorilor ce nu au înţeles regulile jocului şi încearcă să vândă la preţurile de dinaintea spargerii bulei imobiliare şi cea a cumpărătorilor ce aşteaptă încă aşezarea preţurilor.

Într-un final, nimeni nu va avea de câştigat: vânzătorii vor pierde bani, cumpărătorii vor pierde timp. Va fi remiză, ca în şah.

Anunțuri

5 răspunsuri la „Investim în imobiliare ?

  1. – cine cumpara in US cu 50k nu vindea „cu 75, poate chiar cu 100 IN PLUS”. realist vorbind vindea probabil LA 75 (= cu 25 in plus)…dar asa ne place „unora” sa ne cream argumente.

    – conditia „sa cumperi cand preturile nu sunt in scadere” arata indirect ca vrei sa speculezi. altfel ai cumpara cand AI NEVOIE (sa locuiesti de exemplu sau sa iti pui banii la treaba, de exemplu cumparand si apoi inchiriind, cu randament un pic peste cel al unui depozit bancar). si cu ce e mai bun in gandire unu care joaca la loto cu o sansa de 1 la un milion fata de cineva care „juca” pe termen SCURT (1-2 ani) in perioada 2004 – 2008 „la imobiliare”? macar (pe termen scurt) alea aveau sansa mult mai mare sa creasca (= sa aduca un castig).

    – si alte chestii sunt protejate de inflatie: metalele pretioase de exemplu; un alt exemplu, mai putin evident si mai „de durata” si „de anvergura” este energia si tehnologiile in domeniul energetic (petrol, fuziune, s.a.)

    – f corect, productia si serviciile sunt cele care cu adevarat aduc un plus unei societati. pe de alta parte nimeni n-o sa renunte la un profit facil si mare pt niste principii.

    • Nu am spus ca pretul de cumparare era de 50k. Reciteste, te rog. Stiu ca e seara si esti obosit de la serviciu, dar totusi. „Unii” cred ca cititorii pot urmari cu atentie un text scris.

      Nu cumperi cand sunt in scadere pentru ca vrei ca banii tai sa nu isi piarda valoarea, nu pentru ca faci specula. De ce ai cumpara azi ceva ce stii ca va valora mai putin maine ? Specula e atunci cand cumperi la un pret si sa iti doresti sa vinzi mai scump. La loto dai 3 lei si in cel mai rau caz pierzi 3 lei. Mare branza. Cand te bagi insa in imobiliare poti pierde mult mai mult de 3 lei, si nu pierzi numai tu, ci si potentialul cumparator, care trebui sa astepte sa iti vina mintile la cap si sa accepti pierderea.

      Da, sunt si alte metode de a-ti proteja banii, de asta am zis in exmplul meu ca bagi doar un sfert din bani in apartament.

      Nu e vorba de principii aici, ci de a invata din greselile trecutului. In plus, nu stiu ce iti doresti tu de la viata, dar eu m-as simti mult mai implinit sa dezvolt o afacere decat sa stau si sa astept ca apartamentul cumparat sa se scumpeasca. Stii tu, noi oamenii mai avem si alte nevoi decat mancare, sex, somn. Sau ar fi bine sa avem.

  2. daca la loto bagi 3 lei si pierzi maxim 3 (deci 100% pierdere) in imobiliare, cel putin pana acum, pierderea a fost de maxim 80% (si asta pe un sector ingust, gen terenurile arabile in camp). pierderea medie a fost cam de 50%. trecem peste…stiu ca valoarea in cazul unui individ e diferita, insa cati indivizi au pierdut la loto cumulat…
    motive ca sa cumperi cand piata scade: un pret sub care tu speri ca nu va scadea. de exemplu: daca pretul pe zona aia la 2 cam e 50k si tu cumperi cu 40k crezand ca ala va fi minimul…destui cumpara asa. si mie mi se pare aiurea sa cumpar din diverse motive, dar destui isi gasesc motive ca cel de mai sus.
    iar apropo de o afacere, cred ca este printre ultimele lucruri pe care le-as incepe intr-o perioada de scadere economica. si s-o ai deja pornita (afacerea) si in momentele astea abia scartaie, dar s-o pornesti acum, cu o perioada de 6-8 luni pe pierdere (ca la inceputul oricarei afaceri, etc…)

  3. Parerea mea ca investitiile imobiliare sunt rentabile in orice perioada daca aduci plus valoare (construiesti de la zero, reabilitezi, renovezi etc.)…si specula merge insa numai in vremuri de boom economic si imobiliar cand preturile sunt pe un trend ascendent.

  4. Pingback: Buy to rent | Basme imobiliare

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s