Viitorul sună… ocupat

Nu-i român să nu dorească să ştie când se termină criza. Dar ce zic român, nu-i pământean să nu se întrebe acelaşi lucru. Şi sunt destui români care vor să ştie preţurile imobiliarelor în 2013. Cine n-ar vrea să ştie ? Toţi vrem să fim salvaţi, dar dacă s-ar putea, să nu mişcăm un deget pentru asta. Să ne trezim într-o dimineaţă şi să auzim la TV cum se anunţă că visul urât a trecut şi că ne putem continua vieţile de dinainte.

AG.0002.4092

Cei mai mulţi dintre noi privesc în continuare această perioadă ca pe o criză. Însă mi-e teamă că nu mai putem vorbi de criză ci de o nouă realitate. Poate va dura 5, poate 10, poate chiar 20 de ani sau mai mult, până vom şti să gândim şi să acceptăm alt sistem. Poate nu vom reveni niciodată la starea de dinainte de criză. Eu unul nici nu ştiu dacă îmi doresc asta: decât beat şi euforic, mai bine treaz şi cu mintea limpede.

Mi se pare că ne comportăm precum un beţiv ce se plânge de dureri de cap, dar care bea în continuare, sperând totuşi că durerea de cap va trece de la sine. Cum ar putea să treacă criza dacă obiceiurile noastre sunt aceleaşi dinaintea declanşării ei ? Poţi stinge un incendiu aruncând pe foc lemne ?

Când mergi la medic pentru că suferi de-o neplăcere, de multe ori respectivul va încerca să îşi dea seama de stilul tău de viaţă pentru a găsi cauza durerii. Dacă o va găsi, te va sfătui să o înlături (de exemplu, dacă ficatul te supără, te va ruga călduros să renunţi la alcool). Ar fi absurd să continui să bei din moment ce tocmai asta te-a îmbolnăvit, nu ? De ce nu aplicăm acelaşi raţionament şi în cazul crizei financiare ? Ne comportăm precum un pacient isteric: încercăm să convingem medicul şi pe noi înşine că nu băutura e de vină, ci orice altceva: stresul, mâncarea, genetica, şi facem orice ne stă în putinţă să ne îmbătăm în continuare. Cu apă chioară.

În 2007-2008 se vorbea despre criza creditelor oferite populaţiei. Acum se vorbeşte despre criza datoriilor statelor. „Credit” e cuvântul cheie. Oricât ne-am ascunde, de aici a pornit problema. Sistemul „pe credit” nu funcționează (cel puţin, nu la nivelul la care s-a încercat), iluzia creditării nu mai ţine iar soluţii miraculoase nu prea există. Şi mă îndoiesc că vom ieşi din starea asta cât timp statele continuă să se împrumute (vezi cazul statului român) iar cei mai mulţi cetăţeni nu văd încă o problemă în a contracta credite, mai ales pe 30 de ani. Suntem mahmuri ? Eh, mai bem un păhărel şi ne trece, cui pe cui se scoate, nu ?

Salvarea poate veni, însă doar individual. Nu ne va salva nimeni la pachet, trebuie să ne salvăm singuri, găsind ieşirea la liman. Dar dacă o vom căuta pe aceleaşi cărări bătătorite, s-ar putea să nu o găsim niciodată. Global, criza poate va trece la un moment dat, dar efectele datoriilor fiecăruia dintre noi ne vor urmări multă vreme. Şi alimentând în continuare un sistem bolnăvicios cu siguranță nu vom repara greşelile provocate de acelaşi sistem.

Celor care spun „românii încă mai cheltuiesc, nu se vede nici o criză” ţin să le amintesc principiul rostogolirii datoriilor: cu toţii am auzit de câte un individ care, în încercarea de a scăpa de datorii, se împrumută zilnic de la cunoscuţi şi plăteşte datoria de ieri. Mâine o ia de la capăt şi repetă schema. Teoretic, are datorii, dar nu are restanţe. Practic, niciodată nu va scăpa de datorii. În filmele cu gangsteri, cel ce şi-a pierdut toţi banii la masa de pocker poate juca în continuare pe banii „băncii”, adică a celui ce a organizat jocul. Într-un final însă, tot va trebui să plătească datoria. Filmele cu gangsteri sunt rareori cu happy-ending iar realitatea bate filmul.

Anunțuri

12 răspunsuri la „Viitorul sună… ocupat

  1. Apartamente de vanzare la Greenfield – aceasta e reclama ce am primit-o pe email. Acestea sunt preturile reale, dar ei zic ca fac o promotie.
    Achizitionezi un apartament in Greenfield si indiferent de modalitatea de plata aleasa (rate la dezvoltator, plata integrala cu credit bancar sau din surse proprii), poti fi fericitul castigator al promotiei.

    Castigatorul va plati pentru apartamentul achizitionat un pret incredibil!
    ★ doar 9.500 euro pentru o garsoniera, 53mp, cu parcare;
    ★ doar 12.600 euro pentru un apartament de 2 camere, 77mp, cu parcare;
    ★ doar 20.500 euro pentru un apartament de 3 camere, 110mp, cu parcare;
    ★ doar 24.300 euro pentru un apartament de 4 camere, 139mp, cu 2 locuri parcare.

    In promotie intra doar primii 49 de cumparatori, astfel sansa ta de a castiga premiul este maxima. In plus, cu cat te decizi mai repede cu atat discount-ul este mai mare!

    In functie de luna in care ai incheiat contractul sau antecontractul vei beneficia de o reducere intre 76% si 84% din valoarea apartamentului achizitionat:
    ★ cumperi in februarie, beneficiezi de 84% discount;
    ★ cumperi in martie, beneficiezi de 82% discount;
    ★ cumperi in aprilie, beneficiezi de 80% discount;
    ★ cumperi in mai, beneficiezi de 78% discount;
    ★ cumperi in iunie, beneficiezi de 76% discount.

    La Greenfield, toata lumea castiga! Vei avea aparatament langa padure si discount personalizat la achizitie. Oricum castigi! Vino si negociaza!

        • E doar o tombola, in regulament scrie ca doar 1 din cei 49 va castiga. Ar fi putut sa faca o tombola cu bilete costand 100 euro, vindeau 1.000 bilete si un norocos castiga un apartament platind doar 100 euro. Deocamdata drumul de acces acolo e varza, ai masaj gratuit la rinichi vreo 10 minute.
          Oricum, nu vad legatura cu topicul.

        • Pai pe site-ul lor spun ca in februarie e reducere de 84%, deci tot acolo ajunge pretul. Deci nu e de fapt tombola, e pentru toti.
          Atata doar ca locatia nu e cea mai fericita si mai sunt unii care se plang de calitatea locuintelor.

        • Reducerea e de 84% dacă vei câștiga la tombolă. Dacă plătești în martie și câștigi la tombolă ai reducere de 80%. Scrie clar câștigătorul va plăti prețul incredibil, nu toți.

        • Da, ai dreptate, m-am uitat din nou. Exprimarea lor e un pic ambigua, dar asa e: doar unul din 49 plateste preturile astea.
          Parea prea frumos sa fie adevarat, cu toate minusurile posibile.

    • Nu prea înțeleg.
      Adică tipii ăia au o tombolă: plătești suma totală de la 50 până la peste 150 de mii de euro (sau faci un credit) și apoi dacă ești între primii 49 intrii în tombolă și ai o șansă din 49 să-ți dea vreo 80% înapoi.

      Ce legătură are cu prețurile reale?

  2. Ceea ce nu constientizeaza un „cumparator” in acest „razboi” al imobiliarelor este VALOAREA BANILOR, atat in cazul unei achizitionari cat si in cazul unei inchirieri. Creditul este o speculatie financiara, dar EXECUTAREA SILITA este un fapt cat se poate de concret.
    Oare cititorii blogului stiu cum se falimenteaza o banca ? Daca se aplica aceleasi metode si in cazul „imobiliarelor”, ce va rezulta ?
    Inventarea unui nou sistem economic cu tot cu reguli de aplicare si institutii nu se face intr-un timp scurt. Asa ca, nu ramane decat trezirea la realitate a cumparatorului sau chiriasului. Cred ca in momentul de fata, solutii de gen win-win (ca tot a fost amintita teoria jocurilor in articolele si postarile precedente) nu mai sunt aplicabile. Proprietarii au avut destul timp sa constientizeze ca visele lor nu mai pot deveni realitate.
    Cat priveste „sportul” cumpararii de autoturisme prin credit sau leasing, lucrurile s-au rezolvat de la sine intr-un timp extrem de scurt. De ce nu si in imobiliare, atata timp cat este demonstrat faptul ca se poate ?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s