Unde dai şi unde crapă

Am afirmat în mai multe rânduri, chiar şi în primul text scris pe acest blog, că mi se pare o mişcare greşită din partea celor ce câștigă mult peste medie cumpărarea unui apartament la preţurile actuale, pentru că, printre altele, în acest fel condamnă la sărăcie pe cei cu venituri mici sau medii (şi ei vor trebui să cumpere la un moment dat o locuinţă). Ştiu că destui cititori au strâmbat din nas iar unii şi-au exprimat (voalat) dezacordul, dar poate că am fost prea vag cu explicaţiile şi implicaţiile.

Să zicem că venitul tău familial lunar e de minim 5000 de lei, poate chiar 10.000 lei. Că lucrezi „la stat” sau în mediul privat, angajat sau proprietar de firmă, e mai puţin important. Important e că produci ceva, fie bunuri, fie servicii şi că pentru a putea supravieţui, acele bunuri sau servicii trebuiesc vândute cuiva, cel mai probabil concetăţenilor tăi, în unele cazuri chiar şi celor de peste hotare, dacă obiectul muncii tale o permite (poţi exporta scobitori, săpun, ţigări sau mobilier, dar nu poţi exporta atât de uşor servicii de pază şi protecţie, de exemplu).

O rată de peste 1000 de lei e o nimica toată pentru tine, asta e clar şi nu are rost să discutăm pe tema asta. Presupunem că ai certitudinea veniturilor şi că nu îţi faci griji că plata ratei va deveni o problemă în viitor. Iar dileme existenţiale de genul „şi totuşi e cam mult 50.000€ un apartament de 2 camere în România” nu te frământă.

Totuşi, ce se poate întâmpla în viitor ? În primul rând, cei ce cumpără bunurile produse de tine (sau măcar o parte din ei) vor cumpăra (dacă nu au făcut asta deja) şi o locuinţă. La ce preţuri ? În principiu, la preţul pieţei. De cine depinde preţul pieţei ? De cumpărătorii anteriori. Cum probabilitatea ca ai tăi clienţi să câștige tot 5-10 mii de lei pe lună e destul de redusă, probabil că nu le va fi la fel de uşor să plătească o rată lunară similară de 1000 de lei. Dar se vor adapta, vor fi forţaţi să o facă. Cum ? Vor prioritiza cheltuielile. E mare rata pentru apartament ? Asta e, mai taie din raţia de scobitori, le rup în două şi le refolosesc. Tot nu e de ajuns ? Folosesc mai puţin săpun. Tot nu ajung banii ? Nu mai schimbă mobila, e bună şi cea veche. Apoi taie din concedii, haine şi orice nu e vital.

Într-un final, efectele acestor măsuri se vor resimţi şi în buzunarul tău. Poate mai puţin dacă eşti bugetar, dar dacă lucrezi în mediul privat, şocul veni la un moment dat: clienţii care ar fi trebuit să cumpere rezultatul muncii tale se vor împuţina sau vor căuta un produs mai ieftin pentru că mare parte a veniturilor lor vor lua calea băncilor. Iar pentru restul cheltuielilor nu vor mai rămâne foarte mulţi bani disponibili. Cel puţin nu atât de mult pe cât le-ar fi rămas dacă ar fi plătit o rată pentru un apartament de 20.000€ în loc de 50.000€.

cum sa cazi in propria cursa

Şi-atunci, exceptând situaţia în care lucrezi în domeniul imobiliarelor, ce-ţi doreşti ? Ca cei din jurul tău să-şi direcţioneze majoritatea veniturilor spre plata unei locuinţe sau şi spre cumpărarea obiectului muncii tale ?

Anunțuri

18 răspunsuri la „Unde dai şi unde crapă

  1. Fiecare e dator sa gandeasca pentru el si sa ia deciziile care le considera el corecte. Daca un astfel de om are nevoie sa cumpere, va cumpara. Nu e vina lui ca Gheorghita zidaru in loc sa-si calculeze venitul si sa cumpere doar daca isi permite, se arunca in fata si zice: ce-o fi, o fi. Un om care are un venit mare pe munca lui isi asuma pierderea si cumpara. Asa cum isi asuma si alte pierderi(in loc sa mearga cu autobuzul merge cu masina, chiar daca e mai scump, in loc sa manance la cantina sau sa-si ia sandvis la pachet, mananca la restaurant) toate acestea sunt „pierderi” pe care si le asuma. Asa isi asuma si pierderea a 25.000 de euro in 25 de ani, pe ideea, imi permit sa pierd banii astia. Decat sa-i pierd pe jocuri de noroc, mai bine ii bag intr-un beton.

    • Total de acord, fiecare trebuie sa ia deciziile pe care le considera corecte, dar spuneai ca joci sah, iar in sah, ca si in viata, e bine sa poti prevedea efectele mutarii unei piese. Ce am zis eu e doar o ipoteza, e greu de stiut in ce masura efectele se vor face simtite, dar e clar ca avand o populatie indatorata bancilor, cei care vor avea de castigat cel mai mult vor fi bancherii, imobiliarii (daca reusesc sa construiasca la preturi apropiate de pretul apartamentelor vechi) si proprietarii ce vor sa vanda o locuinta. Noi ceilalti vom strange firimiturile.

      • @Florin, e aceeasi ipoteza ca si: „Cumparand masini straina nu ajuti economia romaneasca”, nu poti sa-ti bazezi deciziile pe astfel de ipoteze, trebuie sa-ti iei deciziile optime pentru tine. Oricat poate parea de ciudat, pentru unii a cumpara cu 50.000 de euro un apartament de 2 camere ACUM, poate fi o decizie optima. Chiar daca vor mai scadea preturile… nu-l intereseaza, asa cum nu l-a interesat nici faptul ca masina care si-a cumparat-o mai valoreaza jumate dupa 2 ani. Nu blocheaza piata daca el cumpara acum, piata e oricum blocata, faptul ca se mai face cate o tranzactie este absolut normal.

        • *Nu se deblocheaza piata daca el cumpara acum, piata ramane blocata, faptul ca se mai face cate o tranzactie este absolut normal.

        • Eh, asta e punctul unde noi doi ne contrazicem fundamental 🙂

          In principiu, orice decizie pe care o ia un individ si care il priveste pe el insusi nu poate fi contestata de nimeni altcineva. Cine ar putea sa-i reproseze unui om ca joaca la ruleta banii LUI, economisiti ani de zile, ca-si vinde ultima pereche de pantofi pe un pahar de vodca sau ca isi da smartphone-ul LUI pe o doza de prafuri ? Daca asta il face fericit in momentul ala (si hai sa presupunem ca cele 3 decizii il fac al naibii de fericit), putem noi sa-i spunem ca greseste ?

          Eu as zice ca da: un consilier financiar i-ar explica problema parierii la ruleta iar un psiholog i-ar spune ca trebuie sa se lase de bautura si droguri, chiar daca il fac foarte fericit (pentru o perioada scurta de timp). Cele 3 exemple sunt fortate (si recunosc ca poate eu supra-analizez implicatiile – ceea ce nu e neaparat un lucru bun – iar cei pe care ii critic analizeaza prea putin), dar intelegi ce vreau sa spun: oricum o dam, unele decizii sunt pur si simplu nefericite, chiar daca ne fac fericiti pentru moment. Nu poti opri un om sa ia o decizie aiurea, dar poti macar sa-i spui asta. La fel cum ii spui unuia care vrea sa se arunce de pe un bloc, crezand ca poate zbura: „bre, ma indoiesc ca vei plana, dar daca insisti, incearca, nu te opresc, numai stai un pic sa-mi mut masina”.

          Si mai exista si alte implicatii: din nefericire am lucrat cu oameni care au luat decizii gresite in privinta finantelor proprii si ulterior au inceput sa accepte rahaturi la serviciu. Din cauza lor au suferit si altii (subalternii, colegii). Unul din motivele pentru care am fost tot timpul reticent la a face rate a fost tocmai asta: am putut spune „nu” cand s-a incercat sa mi se forteze mana la lucru si nici nu a fost nevoie sa pun pe altii in situatii aiurea. Unii insa nu si-au permis luxul asta pentru ca, ai ghicit, au luat genul de decizii optime de care spui tu. Si realitatea lor s-a schimbat radical: au inceput sa spuna ca asa e viata, trebuie sa mai faci si compromisuri. Cine eram eu sa-i contrazic ?

          Exemplul cu masina e bun, dar una e sa cumperi o masina cu 10.000€ si sa valoreze in cativa ani doar 5000€, si alta sa cumperi un apartament cu 50.000.

        • Asa e, aici e unul din punctele unde avem pareri divergente. Eu cred ca omul e dator sa gandeasca pentru el, tu spui ca altii sunt datori sa gandeasca pentru om(consilier financiar, psiholog). Cei de care spui tu(colegi de servici) nu au luat decizii optime, au crezut doar ca iau decizia optima :). Dar multi au luat decizia respectiva ascultand de un consilier financiar, de un bancher, de un prieten sau de trompetele care sunau si de economia care duduia, n-au vrut sa ramana ei ultimii fraieri… Decizii gresite am luat cu totii si vom mai lua, e natural sa faci greseli. Personal nu consider ca e rau sa gresesti, important e sa nu faci greseli mari(sa-ti bagi toti banii la caritas/fni, sa te imprumuti pe 30 de ani pe 60% din venitul tau actual, intr-o moneda straina cu dobanda variabila, sa investesti pe bursa banii de paine, sa joci poker pe datorie, sa te incurci cu interlopii care au alta scara de valori in ceea ce priveste viata unui om – chestii d-astea). Nu traiesti ca sa muncesti, nu traiesti ca sa ai casa, nu traiesti ca sa faci bani. De ce traiesti? Fiecare sa-si raspunda pentru el si sa nu se mai ia dupa fiecare. Eu am incredere in oameni si in puterea lor de a lua decizii, e posibil sa gresesc, dar e clar ca aici avem pareri diferite.

        • N-am zis ca trebuie sa gandeasca cineva in locul nostru, dar uneori avem nevoie de ajutorul cuiva mai avizat. Nu spuneai tu ca nu ai cumpara un apartament fara ajutorul unui agent imobiliar ? La fel si aici.

          Mai e un aspect in cazul de mai sus: exista oameni pasionati cu adevarat de meseria lor, dar trebuie sa recunoastem ca cei mai multi dintre noi mergem la serviciu pentru bani, nu din pasiune. Si-atunci poti ajunge in situatia in care sa-ti doresti sa nu castigi mai multi bani, dar sa-i castigi muncind mai putin. De exemplu: sa zicem ca omul nostru castiga la un moment dat 5000 de lei. Ce-si poate dori pentru viitor ? Sa i se dubleze salariul sau sa castige tot 5000 lei, dar sa munceasca 6 ore pe zi (poate chiar 4) iar cele 2-4 ore castigate sa le foloseasca in alte scopuri si, cel mai important, sa amane achizitia pana cand preturile devin rezonabile? Asa ar impaca si varza si capra. E adevarat, nu stiu daca sunt foarte multe firme care sa permita scaderea normei, dar nici nu sunt de acord cu cei care spun „oricat de mult am castiga, tot vrem mai mult”. Eu imi doresc mai mult timp liber, nu mai multi bani. Si mi-e greu sa cred ca toti cei in situatii similare cu cel de mai sus nu ar putea alege o varianta de tipul asta sau ca nu ar fi mai fericiti. Singurul om de care am auzit sa-si fi micsorat (temporar) norma la 6 ore era unul care nu avea timp destul sa joace WoW 🙂

          E vorba de alternative aici, nu zici tu rau cand spui ca fiecare are drumul lui. Dar e bine ca oamenii sa cunoasca toate drumurile, nu doar cele deja batatorite de altii inaintea lor. Societatea ne programeaza sa castigam cat mai mult, cu orice pret, iar unii chiar nu cunosc alta realitate. Tu spui ca ai incredere in puterea oamenilor de a lua decizii bune, dar vrem sau nu sa recunoastem, societatea ne conditioneaza destul de mult. E ca si cum ai intreba un copil: cum iti bei laptele, din cana sau din biberon ?, in loc sa-l intrebi daca vrea macar sa bea lapte. In Romania viata de chirias nu e usora, dar stiu destule cazuri in care cei ce cumpara nu au stat o ora in chirie, ceea ce te face sa crezi ca altceva ii determina sa cumpere, nu povara vietii de chirias. Uneori si eu ma intreb: vreau casa mea pentru ca m-ar face asta neaparat mai fericit sau doar pentru ca sunt satul de dat explicatii celor ce ma privesc ciudat pentru ca nu sunt proprietar.

          Daca te uiti in jurul tau, ti se pare cu adevarat ca esti inconjurat de oameni care iau decizii corecte ? Chiar crezi ca am mai fi unde suntem acum ca natie daca am fi atat de intelepti ? Eu am indoieli serioase.
          Discutia e lunga si sunt multe aspecte de dezbatut. Pe internet e mai complicat si mai obositor, ar merge mai usor la o bere 🙂

    • Nesiguranța și pierderile sunt lucruri care nu plac oamenilor. O mărire de salariu de 5% urmată de inflație de 5% îl fac pe om să uite de fraiereală , dar deflația și nesiguranța îl fac să-și dorească comunism. Deci mare atenție.

  2. E un rationament viciat ze zici tu…

    Pe acelasi pricipiu pot sa gandesc exact pe dos: cumpar acum si contribui la bunastarea proprietarului, functionarului de la banca, notarului, eventual a dezvoltatorului si a angajatilor sai etc… toti membri ai comunitatii mele si potentiali clienti in business-ul in care activez.

    Keynes e de aceeasi parere cu mine!

    Parerea mea e ca te cam imbeti cu apa rece. Poate vor mai fi cateva procente in minus pe anumite segmente, dar cred ca suntem intr-o faza cei care canta prohodul pietei in continuare incep sa para la fel de penibili ca nebunii care visau preturi de Paris in Bucuresti.

    • Eu cred ca scaderile vor continua cativa ani, scaderi de pret mici si sigure, din pricina impotrivirii celor care vand la trend, oricine intra in piata nu va intra sa vanda cu mai putin de 5% decat ultimul apartament vandut in acel bloc, chiar daca asta inseamna sa stea cu el la vanzare 1 an, 1 an jumate. Un apartament nu e o casa, un apartament nu are cum sa fie „visul unui om”. 20.000 de euro un apartament de 2 camere? Nu in urmatorii 5 ani, dar scaderi vor mai fi, nu e niciun motiv sa se opreasca aici. Vor cumpara cei care au neaparata nevoie sa cumpere, vor vinde cei care au neaparata nevoie sa vanda.

    • Ce spui tu seamana cu teza stimularii economiei prin consum. Si ar functiona in felul acesta cu bani castigati deja, nu cu credite (dovada e criza in care ne aflam acum).

      Daca a spune ca un apartament de 2 camere din Romania trebuie sa coste 20.000€ inseamna a canta prohodul pietii imobiliare, nu stiu ce mai pot zice. Poate ca prohodul trebuia cantat de mult. Daca ai un pacient ce respira prin aparate, cu dializa si fara activitate cerebrala, poti spune ca tehnic, respectivul e in viata. Practic, nu prea e. La fel si piata imobiliara romaneasca: „ajutoare” de genul Primei Case nu fac decat sa prelungeasca inevitabilul (intr-un final tot la preturi sustenabile se va ajunge).

      Nu am de ce sa ma imbatat cu apa rece, contrar aparentelor blogul de fata nu a fost pornit pentru ca „nu ma incadrez” 🙂 Celor care spun ca preturile sunt ok nu pot decat sa le doresc sa stranga banii de un apartament si apoi sa mediteze asupra pretului corect. Indraznesc sa cred ca vor privi altfel lucrurile. Cu bani imprumutati toti suntem eroi.

      • Problema nu este pretul apartamentelor vechi. Problema este ca nu se construieste suficient de mult si suficient de bine, ramai fara alternativa. E ca si cum in desert ai spune ca nu e apa suficienta. Daca in regim propriu reusesti sa ridici 130 mp finisat cu toate racordarile facute la 60.000 de euro… ceva nu e in regula daca nu se pot obtine preturi mai mici la constructia de blocuri.

        • Sunt curios cati dintre constructori si dezvoltatori recunosc : cost constructie finalizata (cu absolut totul) + teren – facand calculul/mp. construit rezultat = 800-1000 euro //// pret mp. construit scos la vanzare = 2800-3400 euro. Oare sa fie, ca si cauza, faptul ca nu se construieste suficient ? Te mai ajut cu ceva. La astfel de preturi micute, printr-un noroc chior spun eu, micutii au vandut TOT.
          „Casuta” mai dichisita – directorul firmei de constructii proprietar de Porsche Cayenne (full option) – nemultumit de faptul ca masina era „jenanta” – cumpara din banii dati de proprietarii casutei un Porsche Cayenne Turbo S (evident tot full option), dar pastreaza si vechea masina pe care o tine pentru „santier” – muncitorii (80%) platiti evident la negru – circul de rigoare privind cantitatile de materiale si preturile.

        • n-am nimic cu „muncitorii platiti la negru”, traim intr-o economie in care suntem noi vs ei, unde noi = „contribuabili” si ei = „politicieni, finante, notari, guvern”. Ghici cine sta in pozitie mai buna, noi sau ei?

          Romanul are o vorba, prost e cine da, nu cine cere, daca tu nu poti sa-ti dai seama ca se construieste cu 800 de euro mp(pret teren inclus) si se cere 2400… pai vina e la tine si-ti meriti soarta.

    • @o parere
      „Whichever way you skin it, the values of cottages on these Greek islands are heading toward zero. You could pick one up by the end of the summer for less than the price of a budget family sedan.”
      Daca te uiti pe linkul ala de la BoG, vei vedea ca au scazut cu fenomenalul procent de 23/27% (comparat cu 2007). Luand in calcul valoarea (medie) unei proprietati in Grecia, e destul de departe de „a budget family sedan” (asta daca nu te referi la „budget” ca fiind Lexus).
      Oricum, situatia imobiliarelor din Grecia e relevanta pentru situatia din Romania pentru ca? Au avut ei bula de 1000% in 8 ani? Au avut ei scadere de 50% (nominal, ca real a fost mai mica) in 4 ani?
      @petru
      Teoria ca imobiliarele pot fi motorul economiei romanesti e cel putin viciata. Sumele mari vechiculate (majoritar imprumutate, nu economisite) nu ajung in economie, ci se plimba intre cateva entitati bancare si, eventual, cativa imbogatiti sau angajati din categorii „speciale”. Care „impart bunastarea” de nu mai pot.
      Trickle-down economy intotdeauna functioneaza pe principiul ‘cei de foarte sus in piramida au cel mai mult de castigat, cu cat esti mai la baza, castigi aproape nimic’.
      Ia spune-mi cu cat (nominal, nu procentual) a crescut salariul minim in 13 ani la noi? Dar inflatia? Dar procentul de persoane care castiga salariul mediu? Ia spune-mi, aia 10% romani (sa zicem) care au castigurile cele mai mari, cat cheltuiesc in tara (sporind, teoretic, bunastarea generala)? Un ponzi scheme e un ponzi scheme, nu conteaza ca e bula imobiliara sau Caritas. Ideea ca ‘toata lumea castiga’ e o prostie.

      • Mai era ceva adaugat dupa citatul tau : „Maybe it will take a bit longer, hard to say for sure. And that’s with or without a euro exit”. In conditii economice globale “volatile” (cum spun unii analisti), mitul castigului “sigur” din tranzactii imobiliare, servit ca reteta pentru imbogatire, poate duce la ruinare cu acte in regula. Nu stiu cat vor mai tine guvernele in brate bancile. Daca pica si bancile, atunci cred ca trebuie rescrisa teoria “economiei de piata” probabil schimband in prima faza – profit colosal cu orice pret – cu – profit cat sa avem ce manca. Si asta pana se inventeaza un alt sistem economic. Am mai dat citatele :
        Moisés Naím : „Criza financiară a contrazis afirmaţia că economia merită
        tratată drept ştiinţă. O ştiinţă se măsoară prin capacitatea sa de a explica, prezice și prescrie” ;
        Frank Knight : „Nu există soluție intelectuală la un conflict de interese” ;
        Dennis Meadows: „În 2007…doar 3% (din tranzacțiile valutare) aveau scop comercial, restul de 97% constituind speculații” ;
        Denis Diderot : „Pentru a răsturna o ipoteză, uneori nu trebuie să faci nimic altceva decât să o împingi cât mai departe poate merge”.

  3. Pingback: Despre binele propriu şi binele comun | Basme imobiliare

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s