Există viaţă fără credite ipotecare ?

Creditele nu sunt de blamat, ci folosirea greşită a lor„, spunea cineva pe internet.

Da, la fel e și cu alcoolul: un pahar de vin la masă (prânz şi cină) nu face rău, dimpotrivă, ar spune nutriţioniştii. Dar dacă vrei să salvezi un alcoolic, îi interzici să bea chiar şi un pahar pe zi, pentru că nu se va putea abţine să consume doar atât.  Adulţii îl beau după bunul plac şi ar fi absurd să îl interzici doar pentru că unii nu ştiu când să se oprească. La fel, ar fi absurd să interzici creditele ipotecare pentru că unii nu ştiu limitele, nu ?

De fapt, stai, nu-i chiar aşa: există situaţii în care consumul de alcool e strict interzis. Pentru şoferi (cel puţin în România) consumul e ilegal tocmai pentru că băutura consumată iresponsabil de un singur şofer poate ucide alţi participanţi la trafic. N-ar trebui atunci ca modalităţile de creditare să fie reglementate când vine vorba de imobiliare, din moment ce bani obţinuţi uşor produc derapaje ce afectează nu doar pe şofer ? Ştiu, fiecare e stăpân pe viaţa lui, nu ne putem băga, şi totuşi…

Dilema

Cum adică„, se vor întreba unii, „tu chiar vrei să se oprească creditarea în imobiliare ?” Da şi nu. Să facem o mică paranteză:

În perioada Yahoo 360 citeam, printre alte bloguri, şi pe cel al unui bucureştean, nostalgic după regimuri de mult apuse şi simpatizant al unor partide naţionaliste. Nu, nu de asta îmi plăcea blogul lui, omul vorbea şi despre alte lucruri, şi cum era prin anii 2005-2006, povestea chiar că-şi deschisese o agenţie imobiliară (frânturile de păţanii pe care mi le mai amintesc mă fac să zâmbesc acum). Dar nici despre asta nu e vorba. Şi nici despre povestirile cu sare şi piper despre cum să ai o viaţă de familie fericită, formată din soţ, soţie, copiii şi amantă. După ce Yahoo 360 s-a desfiinţat, omul şi-a transferat blogul pe altă platformă, dar evident că am pierdut linkul.

Ce nu am pierdut însă e o idee pe care o lansase la un moment dat într-un text de-al lui în care spunea că românii au luat-o pe o cale greşită. Că plecatul temporar peste hotare nu e calea spre prosperitate. În schimb, susţinea el, românii ar fi trebuit să rămână în ţară, să pornească mici afaceri şi să se chinuie măcar 10 ani, poate chiar 15-20. Într-un final, ar fi ajuns să fie (nu toţi, dar măcar o parte) competitivi pe piaţa internă şi chiar să exporte produsul muncii lor. Nu era o cale uşoară, dar ştim că nici viaţa celor ce acceptă joburi de mâna a 2-a prin străinătate nu e. La momentul respectiv nu eram convins că ideea e valabilă, dar ea a rămas totuşi prin cotloanele minţii şi mi-am amintit-o ulterior.

Evident, pentru a porni respectivele afaceri, ar fi fost nevoie de bani. Obţinuţi prin credite. Credite pentru afaceri, nu pentru imobiliare. Şi-atunci, ca să închei paranteza deschisă mai sus, nu pot să nu răspund la întrebare cu alte întrebări: dacă în loc să se dea drumul robinetului cu credite ipotecare băncile ar fi făcut în schimb mult mai accesibile creditele pentru afaceri, unde am fi fost astăzi, 10 ani mai târziu ? Am mai fi avut bula imobiliară ? Am fi fost mai bogaţi ca naţie sau mai săraci decât suntem acum ? Ar fi urmat românii calea propusă de omul nostru sau ar fi ales tot străinătatea ?

Întrebările sunt un pic naive, pentru că ştim foarte bine ce am devenit pentru Uniunea europeană odată cu aderarea: piaţă de desfacere pentru produsele Uniunii (evident, printre ele se numără şi cele bancare), buni de lohn şi/sau outsourcing şi un fel oameni buni la toate, precum sunt emigranţii mexicani în America.

Anunțuri

20 de răspunsuri la „Există viaţă fără credite ipotecare ?

  1. „…unde am fi fost astăzi, 10 ani mai târziu ?”
    am fi fost motorul europei, mecca din carpati. varf de lance in tehnologie iar ramnicu sarat s-ar fi numit salt lake city.
    nu poti sa mobilizezi o natiune fara mandrie, idealuri si valori pe o perioada de 10-15 ani. ia imagineaza-ti ca ai tu de facut o afacere (un IMM) cu 10 angajati dintre care 8 sunt tigani. cum crezi ca ti-ar merge afacerea?
    tot asa pot sa imaginez si eu un dialog:
    „daca s-ar fi descoperit petrol p-aici prin baragan si ar fi fost apa termala mai la suprafata, ca in islanda, si clima mai calda ca sa culegem banana din copac si in februarie, ar fi fost mai bine in romania?”
    „da, ar fi fost”
    „si ce? ca asta nu s-a intamplat si n-o sa se intample.”
    „eee, nimic, intrebam si io…”

  2. Inainte de a comenta, fac o precizare. Lucrez in domeniul financiar de aproape 15 ani, dar fara a fi angajat vreodata intr-o banca, pur si simplu nu m-a interesat. Cu toate astea, am cat de cat idee despre cum ar trebui sa functioneze o banca. Asa ca nu am niciun interes sa apar sau sa acuz o banca sau alta.
    Creditele pentru firme (sau pentru afaceri), excluzand imobiliarele, cred ca sunt foarte paguboase acum, atat pentru bancheri, cat si pentru debitorii onesti. Mai ales IMM-urile au fost lovite de criza: 1) dpdv al vanzarilor / lichiditatii / profitabilitatii; 2) valoarea garantiilor imobiliare este incerta (eu de exemplu as lua in calcul pentru o valoare de piata minimul istoric pe o perioada cel putin egala cu perioada creditului – o utopie); 3) valoarea garantiilor non-imobiliare si non-bancare tinde la zero (stocuri, creante, fideiusiuni); 4) insolventele au devenit sport national (doar o cale de spalare de bani); 5) peste jumatate din credite sunt in valuta, Sunt n mentiuni in rapoartele anuale ale bancilor locale vizavi de calitatea din ce in ce mai precara a portofoliilor ”corporate”.
    Creditele imobiliare pentru cumparatori par a fi mai sigure, judecand dupa rata creditelor neperformante. Asta chiar si avand in vedere ca la o parte din ce in ce mai mare soldul creditului este mai mare decat valoarea reala de piata. In caz de default, si bancile si debitorii vor pierde. Dar la creditele acordate dezvoltatorilor imobiliari, bancile pierd cu siguranta grosul. Daca bancile s-au jucat de-a creditarea prin 2006-2008, acum dezolvatorii se joaca de-a rambursarea (pana la pronuntarea falimentului).
    Mult timp n-am inteles de ce BNR impune provizioane atat de stricte bancilor si IFN-urilor in caz de credite in default (cele mai dure din UE, din discutiile cu colegii mei din grup), fie ele imobiliare sau nu. Mai concret, maximum 25% din valoarea estimata de piata a garantiilor reale poate fi dedusa din expunere in caz de intarziere de peste 90 zile sau in caz de insolventa. E o masura ”one size fits all”, care uneori e prea blanda (terenuri extravilane evaluate la sute de euro / mp, ipoteca pe rondul de flori din fata sediului sau alte bazaconii). Vezi reevaluarea impusa de BNR in decembrie 2012 pentru garantiile primite de banci de la debitori, in urma careia sistemul bancar a inregistrat o pierdere record. And the worst is yet to come, vorba unora, avand in vedere creditele ”exportate” pentru suntarea provizioanelor impuse de BNR si de trendul previzibil descrescator al pietei imobiliare.
    Revenind, eu nu cred ca vom asista prea curand la o crestere in general a creditelor pentru afaceri, si nici ca ar fi safe. Creditul va fi tot mai scump si tot mai greu de obtinut, nu numai in Romania dar si in alte tari din Europa Centrala si de Est, si chiar din Europa de Vest. Bancile mama s-au cam lecuit de ”potentialul Romaniei” si nu mai au nici chef si nici resurse pentru a pompa bani intr-o gaura aproape neagra. Si BNR a recunoscut ca acesta este un risc major pentru sistemul bancar romanesc in urmatorii ani (ca bancile sa nu poata sau sa nu vrea sa mai aduca bani). Si cum capitalul autohton e subtire, mi-e clar ca va urma o lunga perioada de ”seceta”.
    Exista insa si exceptii, de exemplu pentru investitii in sectoarele unde nu exista supracapacitate si unde exista potential semnificativ – de ex. agricultura (dar expunerea pe agricultura de la banci + IFN inseamna doar vreo 3 mld. euro, adica vreo 300 euro / ha arabil – o ferma serioasa ar trebui investi minim 1000 euro / ha doar in utilaje, fara a include silozuri, irigatii, cogenerare, procesare ulterioara). Multi finantatori se uita cu tot mai mult interes catre agricultura, dar daca vor intra la fel de pompieristic precum in febra imobiliarelor, viitorul n-are cum sa arate altfel decat gri.

  3. @Florin: Incearca sa pornesti o afacere in Romania, de orice fel, si ai sa vezi ca in afara de „comert”(buticareala), de pariuri sportive, de agentii imobiliare(pana de curand), de banci(se pare ca tot pana de curand…), de farmacii si de birouri notariale(unde pur si simplu nu poti intra fara acceptul colegiului farmacistilor si a notarilor) nu ai cum sa rezisti pe piata. Am cunoscuti care pun lacatul pe firme si isi continua activitatea la negru pentru ca nu mai fac fata taxelor. Am prieteni care nu au avut activitate financiara pe firma si trebuie sa plateasca amenzi de mii lei pentru ca au intarziat cu depunerea bilantului, am prieteni care platesc mii pentru taxe vamale, taxe de port, amenzi la fisc pentru erori contabile, care asteapta o autorizatie de la primarie pentru a cosntrui pe terenul lor cateva luni(desi e specificat clar in lege ca eliberearea autorizatiei dureaza 30 de zile), care intampina dificultati in a construi pentru ca la o distanta de cateva sute de metri exista o cladire ce sta sa se darame care a fost declarata casa memoriala si e locas de cult, care se judeca ANI de zile pentru dreptul lor cu statul… si tu te intrebi unde ar fi romania daca am fi avut mai multe firme?

    • Stiu, e un cosmar sa incerci sa ai o afacere cinstita in Romania.
      Dar cei ce au plecat peste hotare nu au avut oricum o viata usoara (nu ma refer la cei cu joburi bune, ci la marea majoritate, care pleaca la ghici, prin constructii sau in agricultura). O fi fost asta cu adevarat o alernativa viabila ? Stiu familii destramate din cauza asta, copii ce au crescut fara parinti din cauza plecatului. Nu stiu, nu dau verdicte, ma intreb doar.
      Pe de alta parte, stiu programatori ce nu s-ar incumeta sa puna umarul la infiintarea unei firme mici (pe banii altora, ei nu ar trebui sa vina decat cu know-how-ul), pentru ca nu vor sa riste: de ce sa plece de la locul caldut din multinationala, unde nu-si asuma nici un risc (am de munca, muncesc, nu am, oricum iau salariul), de ce sa munceasca mai mult, sa fie platit poate mai putin pentru inceput, in schimbul succesului ce ar putea sau nu sa vina in viitor. E si o chestiune de mentalitate.

      • ” Stiu familii destramate din cauza asta, copii ce au crescut fara parinti din cauza plecatului.”
        dar familii destramante autohton nu stii? familiile intampina greutati si se mai si destrama si aici si dincolo. asta nu e un argument contra plecarii.
        si cred ca topicul nu se refera la capsunari, in general la „aia de jos”.
        se refera probabil la „clasa de mijloc”, aia care mai mult gandesc decat dau cu tarnacopu`; iar astia nu prea pleaca in vest „la ce om gasi”. astia cam pleaca la jobul pe care l-au gasit de cand erau in RO. astia nu se prea destrama

      • Un programator are nevoie de tool-uri, tool-uri foarte scumpe. Exista 3 tipuri de programatori: programatori care ar face asta indiferent cu cat ar fi platiti (cam cum e cu oamenii de stiinta), programatori buni, care ar putea face si altceva, dar prefera programarea pentru ca „iese banul” si oameni cu diploma de facultate de informatica terminata incadrati pe functii de programatori.

        Depinde pe care programatori ii stii. Din exterior e greu sa-ti dai seama care stie si care nu. Primii (care sunt cei mai buni, au o pasiune pentru asta) nu vor pleca dintr-o multinationala ca sa faca „bani”. Pur si simplu aici unde sunt au suficienti bani pentru cat le trebuie si au ocazia de a lucra in laboratoare de cateva milioane de euro, putini pot dota un laborator de informatica asa cum trebuie (acum pun pariu ca tu vezi un programator ca avand nevoie doar de un laptop pentru a-si face treaba…).

        Categoria a doua, ori sunt constienti de limitele lor, ori sunt constienti ca pot pierde. Este una sa mergi la munca si sa-ti iei salariul, sa fii platit indiferent daca iese sau nu proiectul, alta este sa lucrezi intr-un proiect unde daca nu iese ramai fara bani. Vezi ca multi programatori au rate de platit la banca, nu-si permit astfel de eschibitii doar pentru ca „poate iese” – vezi filmul Rounders, raspunsul lui Knish, atunci cand Mike ii spune ca n-are tupeul sa se puna la masa cu cei mai buni: „Don’t got the stones? You ignorant punk. I play for money. I owe rent. Child support. I play for money, not the fuckin’ world series on ESPN.” Asa si cu programatori, ei muncesc pentru bani, nu pentru a dovedi ceva cuiva.

        A treia categorie pur si simplu nu au calitatea necesara pentru a putea face ceva, ei sunt „umplutura”, „caratorii de apa”, oamenii care fac lucrurile simple si de rutina, testare, configurare, suport tehnic pentru clienti si care au nevoie de un alt programator in spate pentru a face fata.

        E greu sa faci o aplicatie buna cap coada, e si mai greu sa faci o aplicatie buna care sa aiba utilitate si e a dracu de greu sa faci o aplicatie buna, care are utilitate si care sa fie un succes finaciar. Programatorul se pricepe doar la prima parte, pentru celalalte doua parti ai nevoie de oameni foarte buni. Un programator nu va pleca dintr-un loc doar pentru bani, altfel Route66 si Siveco n-ar avea probleme cu fluxul de personal(au printre cele mai mari salarii din domeniu). Pur si simplu nu se merita sa lucrezi la ei, indiferent de salariu.

        In afara de asta, a avea un venit constant e foarte important. Jucarii si Freelance poti sa faci atunci cand ai un venit constant luna de luna si poti sa te bagi si in alte proeiecte, sa lucrezi in timpul liber pentru „ceva” ce poate iesi. Dar sa dai totul deoparte doar pentru „succes in viitor”, tre’ sa ai spate, n-ai spate?(un parinte, o sotie, un socru) atunci stai pe fundul tau, lucrezi pentru banii tai si te mai distrezi cu cate-o jucarie in timpul liber.

        • Stiu ca toolurile costa, dar vorbeam de situatia in care programatorul nu vine cu bani, deci nu intra in grija lui costurile.
          Am spus si cu alta ocazie ca lucrez in IT si stiu cat de cat cum si cu ce se lucreaza. Dar poti face soft si cu tool-uri ieftine, depinde ce vrei sa faci. Nu zice nimeni sa faci soft pentru rachete 🙂

          Discutii cu oameni angajati am tot avut si din pacate cei mai multi spun ca e mai bine sa muncesti pentru altul, pentru ca e mai comod si atat (iti asumi mai putine riscuri). Nu au incercat nimic pe cont propriu, dar nici nu vor sa incerce. Si nici nu erau de acord ca cel mai fericit poti fi cand muncesti pentru tine (si nu ma refer la freelancing (care merge daca esti pe IT), ci la a porni o firma). Una e sa te apuci de asa ceva si alta e sa constientizezi macar ca poate ai fi mai fericit.

          Nu poti da vina pe rate pentru lipsa de curaj de a incepe ceva pe cont propriu. Ca e greu, nu mai discutam, mai ales in Romania. Dar nu poti spune „am rate, nu am cum” la fel cum spui „sunt negru, sunt discriminat, nu am cum”. Pana la urma cand faci o rata stii ca iti restrangi optiunile ulterioare, nu poi da vina pe asta ca si cum altcineva a hotarat pentru tine ca trebuie sa faci ratele respective.

  4. „E si o chestiune de mentalitate.”
    Presupunem ca pentru a fi programator ai invatat mai mult decat pentru a fi (de ex.) lucrator in industria hoteliera, adica e posibil sa spui ca primul e ceva mai inteligent ca al doilea. Primul ar putea relativ usor strange o suma (mica, mare) cu care sa porneasca o afacere.
    Acum, daca primul ROMAN nu vrea, nu stie sau nu are curajul sa faca o afacere (desi lucreaza intr-un domeniu care merge si care va mai merge bine multi ani)… de ce ar face-o al doilea?
    „marea majoritate, care pleaca la ghici, prin constructii sau in agricultura”
    Acum sincer, tu chiar crezi ca Gigel care a plecat in Spania sa monteze faianta sau Ionel care renoveaza case vechi in Franta are „spirit antreprenorial”? Ce afacere ‘de familie’ ar putea deschide numitii? Vezi exemplele de pe mandriesibeton.ro. Cateva zeci de mii de oameni considerati ‘muncitori’ care au emigrat in Franta. Unde au facut singurul lucru la care se pricepeau: munci necalificate. Tara n-ar fi mers „mai bine” cu cei 3 milioane de emigranti. Am fi avut somaj mult mai mare si o presiune si mai mare pe bugetul ‘social’. Atat.

    Poate poti argumenta ca tocmai „cei putini cu joburi bune” ar fi fost in masura (teoretic) sa porneasca o afacere in tara. Pentru ca un job care are cautare in afara – se cauta din cauza ca nu exista foarte multi capabili sa-l faca. Deci ei pot oferi un serviciu scump si teoretic bun oriunde in lume.
    Dar aici iar ajungem la mentalitate. Si la faptul ca per total, lumea nu e formata numai din ‘antreprenori’. Majoritatea oamenilor sunt conditionati (poate chiar genetic?) sa fie condusi si sa munceasca pentru cineva. La noi parca majoritatea asta e mai mare ca la altii (oricat de mult ne place sa ne mandrim ca suntem dăștepții lumii și frumoși și cu stea în frunte).

    Pe de alta parte, nici toti cei care au plecat si au „joburi bune” nu sunt „speciali”. Multi fac un job care ar fi banal si in Romania, doar ca sunt platiti de 3-4-5 ori (sau mai mult) pentru a-l face in Fr/UK/De/Au etc. Ce afacere ai vrea sa porneasca un birocrat roman de la Bruxelles? Sau un profesor? Sau un om care lucreaza in vanzari directe? Sau un asistent medical. Sau un grafician. Afacere pentru care sa existe public dispus sa achizitioneze serviciul sau bunul vandut sau pentru care piata sa nu fie suprasaturata.

    • De acord cu tine, in afara de o singura propozitie: „desi lucreaza intr-un domeniu care merge si care va mai merge bine multi ani”. Daca ma intrebi pe mine, eu sunt speriat, simt ca ceva nu e in regula in IT in Romania, ma astept in 2-3 ani la un crah foarte mare pentru IT. Salariile din vest sunt de 2-3 ori hai sa zicem 4 ori mai mari decat in Romania, dar in vest programatorii nu sunt platiti cu mult mai mult decat restul populatiei. In jurul meu nimeni nu impartaseste viziunea, dar eu simt, in momentul in care face freelance ca ceva nu e in regula (pur si simplu firma ma plateste mai mult sa stau decat m-ar plati un om sa muncesc).

      • Si @Basme iti impartaseste opinia. Logic ar fi ca – la fel ca in orice meserie de-a lungul timpului, sa apara un moment in care sa devina redundanta. Pana acolo, va aparea teoretic si un moment in care piata muncii va fi saturata de „specialisti” sau oameni cu o relativa experienta (deoarece se angajeaza „in draci”). Intr-un viitor moment, vei fi inlocuit de niste aplicatii software utilizabile de orice tâmpițel, fie vei fi inlocuit de o solutie hardware/software (IA). Sau de un Gigel care va accepta sa munceasca pe 50% din salariul tau (oricum va fi mai mare decat media nationala).
        Acum… sincer vorbind, chiar crezi ca acest moment este atat de apropiat? Stiu ca si in domeniul vostru tendinta generala e spre simplificare (vezi codingul la sfarsitul anilor ’90, vs. la sf. primului deceniu din mileniul 3). Stiu ca citisem pe undeva cum ca ar fi aprox. 100.000 de ‘specialisti IT’ in Romania. Si se adauga cateva mii pe an. Dar chiar si asa… procesul nu pare sa fi intrat in ultimele faze inainte de ‘crahul IT’. Nici macar in afara, d’apoi la noi.
        Bine, poate ma insel, dar vom vedea.

        Oricum, ideea e ca, bun sau prost, un „programator” ar trebui sa aiba niste cunostinte relativ bune de matematica. Daca nu e tâmpit, poate (spre deosebire de cei care muncesc in alte domenii in .ro) sa-si puna deoparte o suma bunicica pentru zile negre. Asta daca nu o baga-n imobiliare acum 🙂

        • @Cristian: spre deosebire de alti colegi, fac si freelance, outsorcing (in limita timpului disponibil), este mult, mult mai greu si muncesc mai mult pentru bani mai putini decat imi ofera angajatorul. Este mai greu sa fii freelancer decat sa fii angajat, mult mai greu. Nu am crezut asta cand m-am apucat sa mai fac „pentru altii” cate ceva, credeam ca in curand voi renunta la job. M-am razgandit, deadline-urile de cele mai multe ori sunt draconice, solutiile sunt greu de realizat si intotdeauna va fi un indian care sa munceasca pe sfertul sumei cerute de tine pentru proiect(daca tu ceri 10 euro/ora, indianul lucreaza si cu 2.50/h oferind calitate similara). In 2007 au fost putini care au sesizat crahul imobiliar. Il simteau, dar majoritatea negau cu vehementa o astfel de posibilitate. Eu am un sentiment ca s-a trecut de ceva vreme de o limita a rezonabilului in IT. Am un amic care a schimbat 4-5 joburi in ultimii 3 ani, a primit o oferta de lucru in irlanda si a cerut 28 de euro pe ora. El face parte din categoria a 3-a celor pe care i-am expus in comentariul de mai sus. Este o suma foarte mare, inclusiv pentru Irlanda, pentru orice tip de specialist. Specialistii in IT nu trec nicaieri in lume de 100.000 E pe an, oricat de buni sunt. El a cerut din start 50.000 netto. Si ca el gandesc multi. Oameni care abia au terminat facultatea cer salarii ridicol de mari si se asteapta sa fie invatati la locul de munca ce vor avea de facut. Intrebarea pe buzele tuturor este „cat ai cerut? cat e salariul in firma X?”… Cand multi oameni care nu se pricep, castiga multi bani dintr-un domeniu pe care nu il inteleg, inseamna ca ceva urmeaza sa se intample -> vezi caritas, vezi fni, vezi imobiliarele. Crede-ma, in IT intra multi oameni care nu se pricep datorita banilor. Vad fetite care habar n-au sa apese butonul de power off la calculator care vor sa devina programatori… ceva miroase in Romania in domeniul IT.

        • Ce descrii tu e asemanator cu situatia din domeniul in care (inca) mai lucrez eu: grafica pe calculator (publicitate/web design/creatie/etc.). Doar ca salariile vehiculate sunt de cateva ori mai mari in IT. Cand am inceput sa lucrez, acum 9 ani, putini stiau cu ce se mananca Photoshopul/QuarkXpress/Illustrator/etc. In perioada 2007-2008, daca aveai ceva experienta si noroc sa auzi de un post bunicel ‘undeva’, schimbai joburile la 6 luni cu bumpuri la salariu de 100-200 euro. La un moment dat ajunsesem sa castig mai mult decat niste amici care aveau 6-8 ani de ‘programare’ la activ. Intre timp, s-a ‘intamplat’ 2008, bugetele de publicitate au scazut si la 10% din ce erau acum 5 ani, dar in fiecare an au aparut sute-mii de noi ‘profesionisti cu experienta’ care si-au scos un cos de pe fata intr-o poza de fb si au desenat un tatuaj vectorial. Consecinta directa – cu mici exceptii, salariile la angajare au scazut la niveluri comparabile cu 2006, joburile noi s-au imputinat, dar pentru joburile astea se bat de 10-20 de ori mai multi oameni, foarte multi dispusi sa accepte sume mici chiar si pt. Ro. Nu in ultimul rand, acum solutii software mai noi sau mai vechi ii permit unui incepator sa faca lucruri care inainte durau zeci de minute (pentru un om cu experinta) in cateva secunde. Cam asa arata ‘marirea si decadenta’ unei meserii. Eu macar n-am datorii, sunt tanar, am gasit altceva ce imi place si invat. 🙂

          Din ce am mai discutat eu cu amicii mei din IT, da, au crescut mult salariile entry-level si alea pentru cei cu experienta, dar si cererea (de angajati) a ramas mare iar oferta relativ limitata. Teoretic vorbind, atata timp cat exista o piata in extindere a dispozitivelor portabile, va exista cerere mare de coderi. Plus ca piata jocurilor multi-platforma e in continua crestere – nu o vad scazand prea curand. Plus companiile mari care vor proiecte faraonice. Plus guverne care vor diverse solutii de e-governance. Plus noi domenii conexe, care evolueaza din ‘programare’ (vezi explozia de SAP/ERP consultants din ultimii ani). Mie mi se pare ca un om priceput va avea tot timpul un mod de-a se reinventa, ramanand in bransa lui (sau ceva conex) – care „bransa” oricum nu va muri, se va metamorfoza. Asta nu poti spune despre multe alte meserii, vezi exemplul meu. 🙂
          Anyway, suntem cam off-topic, scuze.

          Cu datoriile mari nu-s total de acord. Cunoscutii mei din IT nu-s ‘usa de biserica’, multi au pus umarul la bula imobiliara, dar cam 50% din ei au ceva bani pusi de-o parte, si nu chiar 2 lei. Si nici ceilalti nu traiesc de la o luna la alta.

        • „Oricum, ideea e ca, bun sau prost, un “programator” ar trebui sa aiba niste cunostinte relativ bune de matematica. Daca nu e tâmpit, poate (spre deosebire de cei care muncesc in alte domenii in .ro) sa-si puna deoparte o suma bunicica pentru zile negre.”

          In capitalismul dambovitean am observat o constanta: venituri mici, datorii mari. Venituri mari, datorii foarte mari.

  5. Premisa gresita si a vechiului autor si a autorului de fata este ca „afacerile” sunt un domeniu ca toate celelalte. Un fel de job. Fals. Spiritul antreprenorial se manifesta la putini indivizi. E un talent. Nu e un job.

    La asta se adauga si mediul economic din Romania, unul dintre cele mai dusmanoase cu intreprinzatorii. La care se mai adauga si procentul enorm de persoane dependente sub o forma sau alta de stat (bugetari, pensionari, beneficiari de diverse venituri).

    Eu nu as vrea deloc „sa se” opreasca creditarea niciunde. Mai precis, cum adica „sa se”? E impersonal? Nu e cineva (o banca cu niste actionari) care decide ce sa faca cu banii ce le apartin? Devine insa impersonal cand apar ajutoare de stat. Prima Casa. Bailout-uri. Nationalizarea pierderilor.

    „Sa se” opreasca naibii ajutorul de stat. Asta as vrea eu „sa se”. Sa nu mai ia statul banii micului antreprenor, ca sa-l sprijine pe „antreprenorul” monetar.

  6. Banca este o institutie de camatarie legala, spre deosebire de persoanele fizice carora le este interzisa prin lege o astfel de practica. Cand solicit un credit, de fapt eu cumpar niste bani la pretul stabilit de banca.
    De ce ar da o banca credit pentru afaceri ? Consider ca este mare bataie de cap tinand cont de faptul ca banca, pentru a fi sigura ca isi primeste banii inapoi, trebuie sa aiba in structura ei o groaza de „specialisti” care sa analizeze daca afacerea pe care vreau eu sa o incep este viabila si capabila sa produca profit incat sa pot returna creditul, intrucat banca nu este o societate de binefacere. Avem cazul imobiliarelor, unde „specialistii” evaluatori din banci au facut o treaba excelenta. De fapt, evaluatorii fac in continuare o treaba excelenta. Lacomia bancherilor a produs paradisul prezent, iar statele (cu exceptia Islandei) au fost nevoite sa treaca pierderile acestor banci pe umerii populatiei.
    Numai ca dilema bancilor este : daca ar acorda credite, pentru ce sa le acorde – pentru productie sau pentru servicii ? Ca sa nu isi bata capul, in momentul de fata bancile prefera sa crediteze statele, avand siguranta unor profituri sigure. Mai avem si cazuri speciale cum este cel al statului roman, care este demn de cartea recordurilor prin programul PC.
    Interesant este ca orice afacere trebuie sa-si deruleze fluxul financiar prin banca. Si asta intrucat legislatia este facuta de asa natura. Deci, oricum ai proceda, o parte din sudoarea fruntii sau neuronii prajiti sunt pentru bunastarea acestor institutii de tip parazit.

    • hello, and good bye!
      vorbim vorbe si discutam discutii.
      „sectorul IT” din .ro? = 1,000 – 10,000 – 100,000 ??? insi? = total nerelevant sa miste piata
      a existat viata bine merci si fara credit, dar n-am avut „piata” citeste BULA pana in 2003, cand „bancile si investitorii” in traducere jmekerii nespalatzi care n-au avut bani de costum pe-aiurea, au venit, au cerut si-au primit autorizatie prealabila sa ne jefuiasca de la nea’ Isarescu si poiliricienii abonati pe viata la votul unor alegatori infantili, ca sa nu zic cretini, ca romanul se jigneste usor – vezi graficul cu cresterea (dublarea) preturilor dupa legea 35% credit/venit si alte legi sa-i protejeze pe ei si sa le faciliteze spolierea unui public nevaccinat cu relele letale ale capitalismului de tip neocolonialist. S-a impus prin lege pe piata ro. recourse credit , – nici in USA n-au reusit sa-l impuna in toate statele, daca nu poti plati, le dai cheia si pleci, fara sa ramai dator, la romanika nu se poate, esti sclav pe viata. Au urmat reclamele de status si cele cu mamica nu-i acasa, no problem, dam credit fara semnatura, cine respira ia credit, rezultatul era predictibil 100% la un popor total inocent, analfabet economic (cum este de altfel si acum) si doritor de „lux” dupa o viata plina de restrictii sub komunism. Bancile n-au dat bani la nimeni, sa va fie clar, mai invatati ca e (inca) voie sa cititi pe net, ce naiba…banii se nasc prin imprumut, de-aia ii zic fiat si fractional reserves, e elementar si romanii se incapataneaza sa ignore asta. Bancile nu vin aici sa ne dea bani nici sa investeasca, ele vin sarace si fac bani de la noi, si asta nu-i o metafora:
      http://www.321gold.com/editorials/gnazzo/gnazzo051906.html
      restul sunt palavre vorbe si discutii sterile, din cauza carora suntem tot unde-am fost dintotdeauna, adica pe nicaieri….
      exista viata (si inca foarte buna si cu pretrui mult mai mici) fara credit
      INVATATI, INVATATI INVATATI, ca in curand se duce si internetul pe calea creditului…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s