Creditele, autoritatea şi disciplinarea angajaţilor

Un experiment interesant a fost realizat în anii ’60 de către un cercetător al Universităţii Yale (Stanley Milgram): se dă un anunţ prin care un laborator de psihologie caută voluntari adulţi pentru testarea efectelor pedepsei fizice asupra memoriei. Amatorilor li se prezintă procedura: se alege din ei un „elev” şi un „profesor”, profesorul citeşte elevului un text şi apoi verifică memorarea textului de către acesta (elevul va fi legat de un scaun în altă cameră şi conectat la un electrod, comunicarea realizîndu-se printr-un microfon). Pentru fiecare răspuns greşit, profesorul apasă un buton şi aplică un scurt şoc electric ce va creşte treptat, după fiecare greşeală, până la 450 de volţi. Tot testul e condus de o a 3-a persoană – coordonatorul (chiar Stanley Milgram) *.

generator de socuri Stanley Milgram

Aparent, textul putea fi memorat până într-un punct, după care urmau greşelile şi implicit electroşocurile, chiar dacă subiectul urla, implora milă sau spunea că suferă de boli de inimă pe măsură ce şocurile creşteau. „Torţionarul” ezita de cele mai multe ori, transpira, râdea isteric, îşi frângea mâinile, mai ales la spre finalul experimentului, când şocurile deveneau extreme. Dar cum coordonatorul insista („eu sunt răspunzător dacă omul păţeşte ceva”), tortura continua. Abia după încheierea experimentului torţionarii aflau că tocmai ei fuseseră materia de examinat, pentru că cel căruia aparent trebuia să îi fie testată memoria nu era decât un actor care mima electroşocurile. Rezultatele erau şocante: cei mai mulţi „profesori” au parcurs experimentul până la capăt (450V) şi absolut toţi au aplicat şocuri periculoase (aproape 300 de volţi), scuzându-se ulterior pentru suferinţele pe care crezuseră că le provoacă. Care era scuza lor ? „Am executat sub forţa autorităţii„.

Experimentul a fost repetat şi în alte variante, de exemplu cea în care coordonatorul juca rolul unui simplu voluntar. Rezultatele au fost un pic diferite: dacă „profesorul” simţea că este coordonat de un om fără autoritate, rareori ducea experimentul până la capăt. Aparent, dacă coordonatorul nu părea să îi fie superior, îi refuza ordinele.

Ştim totuşi că există domenii în care obedienţa e esenţială: în armată soldaţii nu se vor comporta corect pe câmpul de luptă dacă nu sunt sub influenţa autorităţii (studiile arată că rata de succes a focurilor de armă scade dacă soldaţii nu sunt sub coordonarea unui superior). Până şi nemţii care lucraseră în lagărele de exterminare veniseră cu o scuză asemănătoare: nu am făcut decât să execut ordinele, tovarăşi ! (de fapt tocmai comportamentul lor a pornit ideea experimentului).

***Evolution-of-Resumes

Când m-am angajat la actualul lor de muncă, am aflat că firma ne susţine în contractarea creditelor pentru cumpărarea unei locuinţe prin negocierea dobânzii cu banca care ne livrează salariile. Unii ar putea crede că în acest fel firma încuraja înrobirea angajaţilor (un individ cu credite pare mai uşor de subordonat), dar adevărul e că oamenii nu încercau decât să satisfacă dorinţele angajaţilor: dacă făceai un sondaj, nu prea erau mulţi care să fie împotriva creditelor de acest gen. Prin urmare, dacă ar fi avut de ales între două firme identice, majoritatea oamenilor ar fi ales-o pe cea care oferea acest beneficiu (credite obţinute în condiţii mai bune). Şi atunci de ce să nu-şi atragă firma viitorii angajaţi prin îndeplinirea fanteziilor acestora ?

Cineva de prin blogosferă se întreba nu demult cum se face concedierea angajaţilor problemă. Pe mine mă intrigă însă alte aspecte: ce-i face pe oameni să-şi piardă principiile la serviciu ? Ce-i face să devină precum cobaii din experimentul descris mai sus ? De ce prin constrângeri fine cei mai mulţi angajaţi uită complet de empatia faţă de colegi ? De ce se crede de cele mai multe ori că fără linguşeli nu poţi progresa în carieră, oricât de bine pregătit ai fi ?

Premise:

  • În viaţă, mai ales la serviciu, trebuie să faci compromisuri. Cu cât vrei să urci mai sus sau să câştigi mai mult, cu atât mai multe. Te poţi feri de ele doar dacă eşti foarte bun în ceea ce faci.

Una din credinţele destul de împământenite pe la noi (şi nu numai) susţine că orice slujbă vine la pachet cu compromisuri inevitabile. Că nu poţi face mofturi decât dacă eşti foarte bun în meseria ta şi eşti cât de cât de neînlocuit (deşi, între noi fie vorba, nimeni nu e de neînlocuit). Ştim că cei mai mulţi oameni însă nu merg cu plăcere la serviciu (nu sunt neapărat nici foarte performanţi), s-ar zice deci că majoritatea sunt nevoiţi să accepte compromisurile. Cum însă am întâlnit oameni foarte buni în domeniul lor dar care acceptă să le facă oricum, aşa cum ştiu şi oameni mediocri care se ţin tare pe picioarele lor, teoria nu pare corectă: s-ar părea că se poate şi fără compromisuri şi asta nu ţine de nivelul de pregătire, ci mai degrabă de caracterul fiecăruia.

  • Ai credite, nu faci nazuri !

Se ştie că un angajat cu datorii (credite) e mai sensibil la posibilitatea de a rămâne fără serviciu. Un om căsătorit e privit ca un om responsabil, iar despre unul care are şi copii se ştie că nu va comenta foarte mult în front, pentru că are guri de hrănit, trebuie să pună pe primul loc siguranţă lor, şi abia apoi orgoliul sau principiile proprii. Prin urmare, angajatul ideal ar părea să fie cel căsătorit, cu copii şi cu o rată de 30 de ani pentru o locuinţă. Odată ce te-ai trezit cu un credit pe 30 de ani, din care mai ai de plată vreo 25, parcă nu-ţi permiţi să faci nazuri. Dacă şeful vrea bazaconii, ore suplimentare, weekenduri pierdute prin firmă, ţi-e mult mai greu să spui „nu”. Dar o fi ăsta motivul adevărat pentru care respectivii sunt supuşi ? Cunosc oameni ce nu intră în categoria datornicilor, dar totuşi sunt la fel de controlabili ca şi cei ce nu plătesc credite.

Cineva îmi spunea acum câteva articole că nu toţi îşi permit luxul de a începe să lucreze pentru ei în loc să rămână angajaţi: ai obligaţii, credite, bani puţini cu care să începi o afacere. E adevărat, dar nu poţi folosi asta ca pe o scuză: una e să spui ca eşti orb printre oameni fără dizabilităţi sau negru într-o comunitate majoritar albă, alta e să spui că propriile tale acţiuni ţi-au îngrădit libertatea. Aparent, oamenii cu datorii nu au prea multe opţiuni şi înghit aproape orice din partea superiorilor.

Şi-atunci, ce motivează cel mai mult angajaţii ? Sau ce-i face obedienţi ? Creditele, dorinţa de a progresa în carieră ? Frica de autoritate ?

Azi nu mai cred în scuza cu creditele, pur şi simplu nu ţine. Ceva se întâmplă în mintea celor mai mulţi oameni: mai degrabă creditele (sau banii, în general) devin o scuză pentru obedienţa lor sau pentru compromisurile de ordin moral pe care le fac. Singurul numitor comun pare să fie doar frica de autoritate, dorinţă de a nu ieşi din rând, apartenența la un grup şi la obiceiurile acelui grup (despre programarea socială vorbim însă în alt episod).

Un exemplu foarte bun de obedienţă e programul Prima Casă: câţi îndrăznesc să pună la îndoială buna credinţă a celor ce au pus la cale programul ? Din cei care ştiu că a fost gândit împotriva lor, câţi îndrăznesc să se opună totuşi acestui program, aparent acţionând contra interesului propriu ? Păi dacă boierii (pardon, baronii) spun că e bun pentru noi, cum să ne îndoim noi, plebea ? Şi dacă ne îndoim, nu s-or supăra conaşii pe noi ? Noi vrem să muncim, lăsăm gânditul pentru cei cu şcoală, maică, aşa e rânduiala, nu noi facem legile !

––––––––

* scene din cadrul experimentului pot fi vizionate pe Youtube. Un film ce atinge tangenţial subiectul e Das experiment (şi el e pe Youtube, dar cred ca e fără subtitrare).

Anunțuri

4 răspunsuri la „Creditele, autoritatea şi disciplinarea angajaţilor

  1. Raspunsul la intrebarea ta: slugarnicia (izvorata din principiul capul plecat sabia nu-l taie) si sentimentul de turma (izvorat din dorinta de a nu ramane singur, de a fi in randul lumii). Toate astea se trag in general din educatia primita cu severitate de la regimurile trecute.

  2. A, si inca ceva, am observat ca in general romanul se simte foarte confortabil in mocirla lui si nu ii plac schimbarile.

  3. 1. Foarte tare filmul! 🙂
    2. Pana acum cateva saptamani aduceai destul de des argumentul „angajatii cu credite sunt usor de condus”, ce s-a intamplat sa-ti schimbe opinia brusc?
    3. Din interactiunile mele proprii cu variati angajati/mici sefi/mici patroni/mari sefi din diverse domenii, as putea spune ca e greu sa-i incadrezi pe toti in aceeasi categorie:
    – avem oamenii care pur si simplu sunt prosti, usor de influentat de apropiati, media, cunoscuti etc. Astia vor face ce li se spune de o persoana cu autoritate, indiferent de implicatiile pe care le are activitatea lor asupra lor, a apropiatilor lor sau a altora. Pur si simplu nu gandesc mai departe de ce fac ei acum. Cam multi din astia in Romania
    – avem oamenii care au trecut prin diferite stagii ale carierei si au indurat multe tâmpenii pana in acest moment. Drept urmare considera drept normal sa faca si ei la fel altora, in momentul in care au o mica pozitie de superioritate. Asta am intalnit si la oameni needucati si la oameni cu scoala multa (si scumpa). Si din astia avem multi in Romania.
    – avem carieristi: care pur si simplu de mici sunt obisnuiti sa calce pe toti din jurul lor pentru ca ei sa avanseze. Vor face orice pentru a iesi in fata, a castiga mai multi bani, mai mult prestigiu, mai multa putere. Matematic vorbind, multimea lor se intersecteaza cu celelalte 2 multimi antementionate, doar ca ei sunt printre putinii care chiar castiga si foarte bine.
    – avem oameni care pur si simplu sunt nesimtiti sau nepriceputi in ceea ce fac, dar vor masca asta prin delegarea sarcinilor, exploatarea sistemului in asa fel incat sa para ca muncesc mult si care reusesc destul de des sa prinda niste pozitii caldute, in care sa n-aiba multe griji, dar nici multe responsabilitati. Cu toate astea vor exsuda multumire de sine si „eu sunt profesionist” la fiecare pas.
    – avem oameni care nu sunt foarte buni in ceea ce fac, stiu asta, si din cauza asta vor fi relativ circumspecti la manifestari de independenta. Atunci cand stii ca in alta parte va fi cu siguranta mai rau (sau ca nu exista „alta parte”), poate ca te gandesti de 2 ori inainte sa refuzi sa faci ceva – ce stii ca e posibil sa aiba repercusiuni asupra detinerii unui job
    – avem oameni care chiar sunt foarte priceputi intr-o anume meserie. Astia pot fi sau nu increzuti. Rar i-am vazut sa fie tratati la fel ca majoritatea angajatilor din jurul lor. Isi permit – chiar pot pleca in alte parti, unde aproape sigur gasesc conditii asemanatoare sau mai bune -.

    Toate aceste categorii de oameni sunt mai mult sau mai putin obedienti, majoritatea cu un anume scop – pecuniar sau nu.

    Stai sa vezi ce tare e cand intalnesti cate un exemplar care combina cam toate categoriile intr-unul. Managerul unei filiale din Romania a unei mari agentii multinationale. In opinia mea, salariul foarte mare pe care-l primea era principala ei motivatie. Avea zile in care statea la birou pana la 20:00, mergea la evenimente (parte a unei campanii pt. care agentia era platita) pana la 01:00 si apoi a doua zi dimineata suna la agentie sa verifice unde ii sunt subalternii la 09:30. Pe cat de mult se pricepea sa faca ce stia, pe atat de proasta era in alte domenii in care se baga sa micro-manage. Cu toate astea a tot evoluat in cariera. Evident, are un credit mare pentru un apartament prin zona Dorobanti si o masinuta nici prea scumpa nici prea ieftina – fara de care n-ar concepe sa traiasca. Ambele „luate” prin 2008. 🙂

    • Pana acum cateva saptamani aduceai destul de des argumentul “angajatii cu credite sunt usor de condus”, ce s-a intamplat sa-ti schimbe opinia brusc?

      Nu ştiu, cred că mi-am dat seama că de fapt nu creditele sunt de vină.

      avem oameni care chiar sunt foarte priceputi intr-o anume meserie

      Pe ăştia chiar nu îi înţeleg şi pace. Nu au nevoie de nici un compromis ca să le fie bine, şi totuşi le fac la fel de mult ca şi cei mediocri.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s