Tătucul nostru, statul

Sistemul de pensii actual a pornit cu cele mai bune intenţii: ştiind că oamenii sunt de obicei slabi manageri ai banului propriu, ei sunt obligaţi (câtă vreme sunt în câmpul muncii) să cotizeze la sistemul de pensii pentru a putea avea parte de bătrâneți liniştite (adică a putea beneficia de pensie). Cotizaţiile de luna asta sunt folosite pentru a plăti pensiile celor ieşiţi din câmpul muncii iar pensiile bătrânilor de mâine vor fi plătite din cotizaţiile celor activi la momentul respectiv. Toată schema piramidală depinde însă de natalitate: dacă ea scade pe perioada unei generaţii, ajungi să nu mai ai cotizanţi iar pensionarii de azi se trezesc că au plătit degeaba contribuţiile în trecut. De asta în principiu cei ce se plâng astăzi „dar am cotizat o viaţă şi acum hoţii ăştia îmi taie din pensie !” au doar pe jumătate dreptate: hoţi sunt, dar vina nu e neapărat a lor.

Sistemul public de asigurări de sănătate e asemănător, însă fundamental diferit: nu e schemă piramidală, ci mai degrabă sistem de întrajutorare. Oamenii nu au nevoie de bani pentru tratamente doar la bătrînețe, ci mult mai devreme. Treaba funcţionează în acest caz pentru că nu toţi asiguraţii se îmbolnăvesc odată, ci pe rând, iar unii poate niciodată sau foarte rar.

Genul ăsta de sisteme funcţionează în principiu binişor, iar pentru cei mai mulţi dintre noi oferă o soluţie viabilă: nu ştiu cât de mulţi ar avea tăria de caracter să economisească lunar până la vârsta pensionării în loc să cotizeze la sistemul de pensii de stat sau să strângă bani pentru medicamente şi tratamente în locul cotizării la sistemul public de sănătate (mai ales că de cele mai multe ori internările sau intervenţiile chirurgicale costă al naibii de mult).

Statul român aplică însă acest mecanism şi în cazul altor domenii, în care lucrurile ar putea merge foarte bine de la sine. De exemplu cel al imobiliarelor.

marionetele statului

La 4 ani de la începerea programului şi după vreo 4 veşti false legate de iminentul său final („terminarea fondurilor”), Prima Casă pare să se fi înfipt adânc în conştiinţa românilor. Aproape nimeni nu mai vorbeşte astăzi de aberaţiile pe care le-a provocat programul sau despre neajunsurile sale. Se ştie doar că orice minciună spusă la infinit devine într-un final adevăr în mintea celor ce o ascultă. Prima Casă pare să fi devenit normalitate pentru toţi cei vizaţi, de la vlădică până la opincă1. Încă o dată, limitarea opţiunilor pare să-i facă fericiţi: de ce să te chinui să gândeşti singur când poate gândi altcineva în locul tău ?

După ce reprezentanţii statului au hotărât că a lăsa piaţa imobiliară de capul ei nu e prea sănătos şi că oamenii nu pot decide singuri ce e mai bine pentru ei, faptul că majoritatea celor vizaţi par să fie de acord e doar un semn că premisa de la care s-a pornit nu a fost greşită. Şi-atunci te întrebi: cum să te mai plângi de Prima Casă ? Păi piaţa imobiliară din România nu ar exista fără acest program, spun unii. Facem pariu ?

__________________________

1În timp ce citiţi aceste rânduri, o funcţionară bancară tremură de frica rămânerii fără serviciu. Nu, nu pierderea locului de muncă o sperie, ci faptul că acest lucru ar însemna că analiza dosarului ei pentru creditul Prima Casă, care acum e în lucru, ar fi sistată. Pierderea serviciului nu ar fi neapărat o problemă, dar viaţă ei fără Prima Casă – da. Nu, nu este o glumă: ei trăiesc printre noi. Şi au drept de vot.

9 răspunsuri la „Tătucul nostru, statul

  1. Motivatia guvernului este ca preturile mari pentru imobiliare permit usor crearea de plus-valoare mare in economie, ceea ce duce la crestere economica (comparat cu inceputul anilor 2000, de exemplu). 60.000 euro creati din neant de banci sunt primiti de populatie, care ori ii da mai departe pentru a cumpara un bun imobiliar mai mare sau pur si simplu cumpara bunuri si servicii de o mare parte din ei. Din start ies o gramada de taxe care permit statului sa functioneze + creste cifra de afaceri pentru cateva industrii => creste numarul de angajati => mai multi bani pentru consum = mai multe taxe pentru stat.
    Deci scaderea nu e de dorit, privind macro.
    Problema e ca nu exista un mod care sa demonstreze irefutabil ca banii neblocati in imobiliare nu ar putea fi la randul lor tradusi in consum non-imobiliar, care ar genera crestere economica de o marime comparabila.

    Plus, nu inteleg de ce statul NU A INTERVENIT atunci cand preturile ajungeau la niveluri astronomice (pentru a tempera cresterea), dar A INTERVENIT doar atunci cand preturile au inceput sa scada accelerat. Ne pasa de economie atunci cand pierdem niste venituri, dar nu ne pasa deloc de faptul ca multi oameni cumpara niste bunuri supraevaluate – cu consecinte pe termen lung?
    Si nivelul interventiei – 60.000 euro, de unde l-a scos guvernul Boc? Nu inteleg cum putea un membru al guvernului ala (Videanu) sa spuna cu fata senina ca ar putea trai cu (salariul mediu de) 1500 lei/luna foarte bine, dar in acelasi timp sa spuna ca un bun imobil ar trebui sa aiba un cost mediu de 60.000 euro. Intre cele 2 sume e o diferenta imensa.
    Guvernele post-decembriste au luat intotdeauna masuri cu cifre scoase din burta.

    P.S. Cum sa te ingrijorezi mai mult de pierderea dosarului pentru un credit decat de pierderea venitului care-ti permitea sa achiti acel credit? CUM?

    • E interesanta explicatia legata de motivatia guvernantilor, are sens, desi, dupa cum ai spus tot tu, mai sunt si alte cai pentru a creste economia, nu doar prin bule imobiliare.

      60.000 de euro pare sa fie pretul cu care se vindeau la momentul respectiv apartamentele de 2 camere din capitala. S-au gandit probabil ca ar fi un punct bun de oprire. Videanu ar fi in stare probabil sa manance si rahat cu lingura, tot ar spune ca e bun si hranitor. Asta-i meseria lui de politician.

      Femeia are ceva motive sa gandeasca asa: se teme ca se incheie prima casa si ramane fara locuinta cumparata. Probabil spune ca serviciu mai gaseste, dar alta prima casa de unde mai scoate ? Ca fara serviciu or mai ajuta-o parintii cu o rata, doua, dar 60.000 de euro nu au de unde sa-i dea. Cand sotie-mea, care o cunoaste cat de cat i-a spus ca noi asteaptam sa se incheie prima casa ca sa scada odata naibii preturile, se uita la ea ca la un extraterestru.

      • Nici nu ar avea cum sa gandeasca altfel daca n-a avut niciodata economii mai mari de cateva mii de euro.
        Daca luna viitoare s-ar termina prima casa si preturile ar scadea sa zicem cu 30% (ambele ipoteze cu sanse aproape nule, dar sa presupunem asta), majoritatea oamenilor care si-ar dori sa cumpere si care au starns sa zicem 5000 EUR in ultimii ani nu ar putea plati avansul si n-ar mai putea cumpara (cunosc 3 persoane cu salarii de aprox 4000 RON net/persoana care nu au 5000 de EUR si doresc sa cumpere).
        Ca e bine, ca e rau, ei nu pot cumpara altfel decat ca in vremurile „bune” cand se faceau inca 1-2 credite de nevoi personale pe langa cel imobiliar.

        Bine, ar mai fi varianta sa-si reduca cheltuielile si in 1-2 ani sa stragna si avansul si sa mai ramana cu o mica economie pentru zile negre, dar asta e prea greu pentru unii si mai bine aleg calea usoara, chiar daca este gresita si riscanta.
        Cat de inconstient sa fii sa faci credit pentru casa si sa ramai fara egonomii deloc, sa mori de foame daca nu mai iei salariul o luna?

        • Fara Prima Casa, pe termen de 6 luni ma gandesc la o scadere de minim 10% si un maxim de 30%, posibil sa scada mai mult, dar nu atat de repede.
          La nivelul actual al veniturilor, o piata echilibrata o vad in jurul pretului de 40.000 EUR , pe un apartament mediu de 3 camere, nici in centru, nici la periferie, nici de 80, nici de 60 mp, +/- 5000EUR in functie de imbunatatiri. Un apartament de genul asta variaza acum intre 55.000 si 65.000.

          Eu imi permit „luxul” sa dau un avans de 10.000, sa platesc taxele, sa iau un mobilier de stricta necesitate si sa mai raman cu peste 5000 EUR pentru zile negre, dar majoritatea oamenilor, din pacate, nu isi permit asta.
          Din cauza asta vad acestia Prima Casa ca pe o sansa unica de a avea propria locuinta pentru o familie de 2+1 cu potential maxim de economisire de sub 100 EUR/luna, si din pacate pe acestia nu pot sa-i contrazic.
          Cei cu potential de economisire de peste 300 EUR/luna, nu au in schimb nicio scuza, e chiar un moft sa aiba casa „lor” cat mai repede posibil si cu cat mai putin efort.

          Nu sunt total impotriva unui astfel de program de creditare, dar conditiile actuale ale programului din pacate sunt mult prea relaxate si dau voie unor imprumuturi mult prea mari unor oameni cu venituri mici si potential de economisire mic.

          Nu plafonul maxim este problema principala, ci gradul de indatorare foarte ridicat. Asta ii face pe multi sa isi „permita” sa se imprumute sume foarte mari. Nu e rau sa cumperi un apartament de 60.000 de EUR de ex, dar sa fie considera oarecum de lux chestia asta, nu accesibila oricui castiga pe familie sub 1000 EUR si are economii de 4-5000 EUR.

        • Nu mai rulasem o simulare de Prima Casa de cateva luni, se pare ca ce discutam cu niste cunoscuti acum ceva timp legat de comisioane chiar a inceput sa se intample.
          Atunci spuneam ca pe langa EURIBOR, mai e este o variabila in costul creditului care momentan poate fi ignorata, si anume asigurarea de viata.
          Dau exeplul BRD, ca acolo era simularea destul de clara si acolo am urmarit: acum cateva luni era asigurarea de viata 0.023%/luna si acum este 0.074%/luna, asta inseamna 0.88%/an in plus la DAE, pe langa EURIBOR si marja fixa, fata de 0.27% inainte. Nu stiu daca si celelalte banci au facut cresterea asta si nici nu stiu daca o vor face, dar e clar ca nu poate fi ignorata.
          Concluzia: la un credit de 40.000 EUR, tocmai au crescut costurile de la 256 EUR/luna/20 ani, la 276 EUR/luna/20 ani. Daca mai pui inca aprox 50 EUR/luna pentru cresterea media a EURIBOR, se poate ajunge la frumoasa suma de aprox 325 EUR/luna la un ap de 2 camere de sub 50mp.
          Cum un astfel de apartament nu cumpara in general decat cei cu venituri intre 600 si 800 EUR/familie, presupunand ca au salariile corelate la cursul EUR (ceea ce e destul de rar in alte domenii decat IT), tocmai au sarit de 34% din venituri cei mai „insatriti” cu 800 EUR, iar cei cu 600 au ajuns la 45%.
          Asta momentan, pentru ca la o crestere suplimentara cu 50 EUR a ratei, se ajunge la 40%, respectiv 54% din venituri. Deja procentele astea de indatorare mi se par aberante, pe un termen de 20 de ani in care in general cheltuielile cresc mai repede decat veniturile.

  2. Nu cred ca i se pare deloc ok nici prima casa dar trebuie sa o laude si el, face parte dintr-un trust media. Nu cred insa ca va mai dura asa mult nici miracolul prima casa, incet preturile scad atat la vanzare cat si la inchiriere, pana la urma se va termina masa de oameni eligibila pt prima casa, vremurile 07-08 vor deveni un vis frumos iar proprietarii vor lasa din pret daca vor sa vanda cu adevarat. Din pacate prima casa cred ca va fi mereu acolo, sa incetineasca procesul, dar daca preturile scad cu 2500 eur pe an iar tu platesti chirie ~3000 vei fi mai tentat sa cumperi decat sa economisesti. probabil va mai avea loc o scaderea mai abrupta in 2015-2016 cand vine randul celor nascuti in 91-92 sa se gandeasca la chirie/cumparare apartamente 🙂

Lasă un comentariu