Chirie versus rată (pe scurt)

Nu sunt adeptul chiriei. Nu pe termen lung. Nu voi spune niciodată cuiva că e mai bine să locuiască în chirie pentru 30 de ani decât să cumpere o locuinţă cu un împrumut pe 30 de ani, mai ales dacă are şi o familie. Nici în România, nici altundeva. Într-o piaţă imobiliară stabilă, mi se pare normal să cumperi decât să fii chiriaş. Chiar şi într-o ţară unde viaţa de chiriaş e reglementată, pentru că ulterior poţi vinde locuinţa dacă îţi schimbi domiciliul fără să vii cu bani de acasă (repet, pe o piaţă stabilă, nu în timpul bulei imobiliare).

Pe de altă parte însă e mai bine să alegi răul cel mai mic. Îţi place laptele şi ai vrea să cumperi vaca dar atât laptele cât şi vaca sunt scumpe ? Cumperi zilnic laptele, iar vaca o iei acasă când preţul ei devine rezonabil. La fel şi în cazul locuinţelor: trăieşti vremuri în care atât preţurile locuinţelor cât şi chiriile sunt mari ? Alegi chiria, până lucrurile revin la normal.

mutare casa

Păi tot lunar plăteşti, vor spune unii, ce mare diferenţă. Şi în cazul chiriei, după 30 de ani măcar rămâi cu ceva. Da, dar există mici diferenţe:

Atât chiria cât şi creditul imobiliar presupun un contract (creditul – cu siguranţă, chiria – preferabil). Creditul – contract pe 30 de ani, chiria – contract pe 1, 2, sau oricât de mulţi ani ai stabilit. Contractul de chiriaş poate fi întrerupt oricând (cu preavizul hotărât de comun acord – o lună, două, trei), cel cu banca nu prea, mai ales când preţurile sunt în scădere şi în cazul vânzării trebuie să suporţi din buzunarul tău diferența de preţ. Condiţiile contractului cu banca nu pot fi schimbate, cele ale chiriei – da. Contractul de chirie îşi poate schimba forma, dacă nu cu actualul proprietar, cu următorul, cel cu banca – mai greu (nu ştiu pe nimeni care să fi adus modificări contractului de creditare nici înainte de a semna, nici după).

Deci da, plata se face lunar în ambele cazuri, dar în cazul cumpărării prin credit la preţuri încă ridicate, viitorul nu mai poate fi schimbat. Chiria (cu toate neajunsurile sale) oferă portiţe de scăpare. Şi încă ceva: tot mai dau peste oameni ce au cumpărat cu 1 an în urmă dar nu exclud plecarea din ţară peste 1 an. Planuri, socoteli ? Ce-s alea ?

Anunțuri

9 răspunsuri la „Chirie versus rată (pe scurt)

  1. Am si eu niste rude. Logica lor imi scapa total. Acum 2 veri si-a luat un apartament nou. Aprox. 55mp, in zona Stefan cel Mare, pt. 80.000 euro. Rate la dezvoltator (30 x 1.000 euro, fara dobanda) + 2 imprumuturi la familia lui + cat au strans el cu nevasta (aproximativ 30k euro). Bravo lor (sa ignoram faptul ca achizitia facuta de ei pastreaza pretul imobiliarelor la un nivel absurd pentru romanul mediu – ca mine).
    In curand termina de platit casa si o parte din cele 2 imprumuturi la familie.
    De vara trecuta si pana acum nu vorbesc amandoi decat de plecat din tara.
    Sa mor de inteleg. Cu banii lor puteau sa plece oriunde in lume si sa reziste minim 2 ani. Amandoi si-ar gasi un job usor, el – unul foarte bine platit (in IT), ea – unul ok platit.

    De ce durerea mea s-au legat la cap cu aceasta „investitie”, nu inteleg. Nici macar nu ii forta nimeni sa-si ia apartament, stateau intr-o casa ok-ish, de la parinti – singura problema era ca aveau niste vecini EXTREM de enervanti.

    Spre deosebire de alti romani, oamenii astia
    – n-au credite
    – datoriile au putut sa si le plateasca repede si vor scapa total de ele in 1-2 ani
    – au venituri foarte bune pentru Romania (pe undeva pe la 10.000 lei/luna) si lucreaza in 2 domenii care nu vor disparea in cativa ani
    – nu sunt prosti (per total)

    Dar au facut o alegere total absurda. Daca pleaca, n-o sa le cumpere nimeni apartamentul cu cat l-au luat. Chirie mai mare de 350 euro (oricum, o suma imensa) nu vad cine le-ar plati. Bani blocati in betoane.

    Greu e sa castigi bani putini, dar si mai greu e sa castigi o gramada de bani brusc, dupa ce 20 de ani n-ai avut nimic.

      • Hai, ma, da-o incolo: chiar daca ar fi stat in chirie, faptul ca puteau strange banii in 2-3 ani era semn clar ca puteau sa mai astepte, mai ales ca mai si scadeau preturile (oricat de putin).
        Dar daca aveau unde sa stea (nu plateau chirie) si au preferat sa dea banii astia, sa-mi fie cu iertare, dar e nebunie curata.

        • Situatie ipotetica ; ganduri ale protagonistilor din poveste :
          @cristian – „Dar au facut o alegere total absurda. .. Bani blocati in betoane.”
          @heto – „Alegere absurda din punctul tau de vedere. Ei au calculat altfel.”
          @basme – „Dar daca aveau unde sa stea (nu plateau chirie) si au preferat sa dea banii astia, sa-mi fie cu iertare, dar e nebunie curata.”
          @dezvoltatorul – „Va ofer un camin !” – propozitie spusa concomitent cu dilema existentiala – oare ce culoare sa fie mertzul meu model 2011 full option ?
          @dealerul de mertzane – „In fiecare zi se naste un fraier, important este sa-l gasesti”.
          Concluzie : avem un om fericit – dealerul de mertzan.

        • *in primul rand scuze pentru dezacordul din primul post „si-aU luat un apartament”
          @heto
          Poate n-am fost clar din tonul primului post. Bravo lor ca si-au permis sa-si ia apartament la 30 de ani, aproape fara a se imprumuta.
          Nu inteleg cum poti lua decizia de-a-ti ingropa toate lichiditatile in niste betoane pentru ca la nici 10 luni sa te razgandesti si sa spui ‘vreau sa traiesc in alta tara’.
          Mai precis nu inteleg cum poate un om sa aiba relativ succes in viata desi poate calcula impactul unei decizii pe termen mediu mai prost ca un hamster dintr-o cusca.
          @basme
          Din punctul asta de vedere n-ar fi castigat nimic. Vroiau sa-si cumpere apartament semicentral. In Bucuresti oferta e total inelastica (ba chiar au fost niste cresteri) pentru orice apartament nou din zona aflata la 5-10 km in jurul centrului. Avem mai multi ‘mici’ intreprinzatori care cumpara case vechi, le darama repede si ridica bloculete de 4-5 etaje cu cate 4 apartamente/nivel. Nu negociaza DELOC la pret. Cel putin asta am vazut eu pana acum, din interactiunea cu 3 ca ei (2 clienti ai agentiei de publicitate unde lucrez, 1 e cel din exemplu dat). Doar ofera facilitatea de-a plati o suma de bani ca ‘rate la dezvoltator’. Vanzarea se face pe persoana fizica, asa se fenteaza si statul – adica nu platesc tva, doar taxele de notar.
          Dezvoltatorul asta imobiliar avea in 2011 vreo 3 blocuri deja construite si vandute asa. Va dati seama ce lichiditati a strans daca nu s-a apucat sa cheltuiasca aiurea. Isi permite sa stea si sa tina de pret la nesfarsit, practic. Culmea e ca inca gasea clienti usor (in 2012 – anul asta n-am mai intrebat).

        • „Nu inteleg cum poti lua decizia de-a-ti ingropa toate lichiditatile in niste betoane pentru ca la nici 10 luni sa te razgandesti si sa spui ‘vreau sa traiesc in alta tara’.”

          Tu pe cati ani iti faci planurile? Stii unde vei fi peste 2 ani? Nu conteaza cati bani ai. Conteaza cati bani poti sa faci. Iar cei doi par a se descurca destul de bine. Mie mi se pare absurd cand cineva care recunoaste ca respectivii nu sunt chiar prosti si ca „se descurca”, n-ar lua deciziile acestora.
          Ei au ajuns in pozitia in care sunt(fara credite, cu un locusor al lor, cu venit de 10 000 Ron/luna familie) in urma deciziilor pe care le-au luat in viata. Nu au luat doar decizii corecte, nimeni nu ia doar decizii corecte. Dar nici decizii foarte proaste nu par sa fi luat pana acum. Decizia de a-ti ingropa sau nu banii in betoane.tine de modul tau de a vedea lucrurile.

          Oamenii sunt diferiti, nu traiesc dupa un sablon. Nu exista „cale corecta”, exista doar „cale corecta pentru mine”. Daca am 80.000 de euro, nu ma duc sa joc poker cu ei, nu sunt bun la asta. Dar pentru un jucator bun de poker, asta ar fi cea mai buna decizie. O pensionara are un apartament de 3 camere si o pensie de 700 de lei. Vinde apartamentul si cumpara 2 garsoniere, una o inchirieaza, intr-una sta ea. E cea mai buna decizie pe care o poate lua. Un „baiat destept”, vinde apartamentul, baga banii intr-un startup in IT si face in doi ani cateva milioane de euro… fiecare cu cat poate. Faptul ca tie nu ti se potrivesc actiunile lor, nu inseamna ca sunt absurde. Pentru ei sunt foarte logice si normale:

          – Vrem sa ne mutam mai in centru, intr-un apartament nou.
          Dorinta logica si normala.
          – Vreau sa avem casa noastra, nu mai vreau sa-mi scoata ma-ta ochii ca stau in casa ei.
          Dorinta logica si normala – in viata nu e vorba doar de bani cine n-are soacra sa se abtina.
          – Nu vreau sa facem credit la banca.
          Dorinta logica si normala, ba chiar da dovada de om inteligent spre foarte inteligent.
          – „E” cam scumpe casele, putem sa mai asteptam -> Putem, dar ce sens are, oricum banii astia ii facem in 2 ani, daca nu luam acum, ne luam o masina scumpa, mergem in vacante scumpe, sau da banca faliment… orice facem oricum exista sanse ca peste doi ani sa nu mai avem banii astia, asa, macar avem casa si mai vedem noi ce se intampla pe urma, ca doar nu citim viitorul in stele.
          – Iubi, orasul asta e infect, tara asta e infecta, a venit PSD-ul la putere, m-am uitat pe site-uri, in vest mi-ar da astia un purcoi de bani pentru ce stiu sa fac, hai sa ne caram dracu’ din tara asta.
          – Decizie logica, normala, a unui om care deja imi place cum gandeste…

          Ce e absurd in viziunea ta? Ca au decis sa cumpere si cand a venit oportunitatea de a pleca, n-au stat sa se mai gandeasca si au actionat in consecinta, luand cea mai buna decizie care putea fi luata cu informatiile pe care le aveau? Ei isi vad de viata, isi iau deciziile, corecte din punctul lor de vedere si daca ma intrebi pe mine, corecte si din punctul meu de vedere. Banii azi sunt, maine nu mai sunt. Putini sunt cei care stiu sa gestioneze sume mari de bani. Foarte putini.

        • In principiu, de 5 ani incoace mi-am tot facut planuri pe cate 2 ani. Care au fost prea optimiste, daca nu s-au adeverit deloc. 🙂 Deci le-am tot schimbat. Asa ca ‘facutul planurilor’ m-a ajutat fix deloc.
          Oricum, inteleg ce zici tu. Ai dreptate.
          Intr-un final, au luat o decizie. Ei pot trai cu ea. Eu n-as putea trai cu ea, in situatia lor. Dar nici nu sunt, nici nu as putea fi in situatia lor, deci imi dau cu parerea fix degeaba.

        • In principiu, sunt de acord cu tine. Dar totusi, daca pleci la un moment dat din tara, nu te hotarasti brusc. Cochetezi cu ideea 1-2 ani, chiar mai mult. Si, exceptand situatiile exceptionale (razboi, somaj etc), prea putine lucruri se pot intampla incat anul asta sa cumperi o locuinta si peste 1-2 ani sa te hotarasti sa pleci. Pana la urma, s-a schimbat ceva fundamental in Romania de anul trecut ? Eu as zice ca ne scaldam in aceleasi ape de ani buni. Politicul e acelasi, la fel de prost, doar se schimba numele intre ele.

          Cunosc si eu cazuri precum cel expus de Cristian, si decizia de a pleca din tara la 1-2 ani dupa cumpararea locuintei nu a parut sa aiba nici un motiv foarte bine intemeiat. Pur si simplu asa le-a venit. Si oricat de mult as vrea sa pot invata ceva util din experienta lor, singurul lucru care imi vine in minte e „asa nu”. Pana la urma, exista niste „best practices” cand vine vorba de finante proprii, dar genul asta de decizii nu se prea incadreaza.

        • la cum e pusa ideea, nici ei nu pleaca acuma, cocheteaza cu ideea de vreun an. Si or sa mai cocheteze pana va aparea o oferta concreta, buna si de nerefuzat. Pana atunci vor sta frumos aici si se vor gandi ce sa-si mai cumpere…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s