Banca, un alt fel de magazin

În orice magazin există cel puţin un vânzător şi preferabil cel puţin un cumpărător. Din punct de vedere al vânzătorilor, băncile sunt similare oricărui magazin: clientul intră, întreabă de un produs, i se vinde sau nu produsul respectiv şi i se recomandă şi altele: dacă vii pentru un credit eşti întrebat şi de un card de credit, dacă vii pentru un depozit ţi se vorbeşte şi despre un card de cumpărături, cu 30 de zile perioadă de graţie (nu glumesc, s-a întâmplat !)  În principiu, se cumpără un produs, în cazul creditelor – banii – şi se plăteşte tot cu bani (dobânda creditului, taxe şi comisioane) sau se vinde dreptul de utilizare al banilor proprii, primindu-se în schimb dobânda depozitului. Nimic diferit faţă de un aprozar, atâta doar că aprozarul nu împrumută roşii de la tine, ci doar ți le vinde.bani

Când vine însă vorba de clienţi, lucrurile se schimbă.  Într-un aprozar, clientul cumpără câte kilograme de roşii doreşte. S-ar putea să cumpere şi castraveţi, la sugestia vânzătorului. Însă clientul unei bănci ce intră să cumpere bani (să împrumute bani, ca sa fim exacţi) vine de multe ori cu o mentalitate total diferită: să cumpere cât mai mult şi să găsească modalităţi pentru a convinge vânzătorul să-i vândă cât mai mult. Subliniez: cumpărătorul doreşte să convingă vânzătorul să îi vândă cât mai multe din produsele sale. Ce i-aţi spune unuia care iese cu plasa plină cu roşii din supermarket, bucuros că „i-am făcut, am cumpărat mai mult decât dădeau de fapt” ? Oricât de ciudată ar fi atitudinea, cam asta e în cazul creditelor, de cele mai multe ori.

Încă ceva: s-a împământenit credinţa că preţul locuinţelor trebuie să fie corelat cu suma maximă cu care băncile sunt dispuse să crediteze pe cei ce le trec pragul. Să facem un exerciţiu de imaginaţie: oferi o servietă plină cu bani unui copil de 6 ani. Poţi să-i spui că va trebui totuşi să-ţi returneze banii când creşte mare, dar nu prea contează asta, poţi să-i faci şi cadou. 3 metri mai încolo postezi o tonetă cu acadele, vată de zahăr şi sucuri. Ce crezi că se va întâmpla ? Ai ghicit, vei vinde cele mai scumpe dulciuri din istoria omenirii, pentru ca puştiul nu are discernământ şi va da toţi banii obţinuţi uşor 1 minut mai devreme. Vreo asemănare cu comportamentul adulţilor ce sunt pe cale să se împrumute pentru o locuinţă ? Neah, nici una. Împrumută-i cu cât mai mult şi vor schimba toţi banii cu locuinţa fără să clipească.

Anunțuri

Limbaj de lemn imobiliar

N-am prea fost amator de a colabora cu agenţi imobiliari niciodată. De cele mai multe ori încercările se terminau după prima convorbire telefonică (fie aflam că sunt agenţi imobiliari deşi în anunţ nu se specifica acest lucru, fie nu ne înțelegeam în privinţa comisionului, fie aflam că pozele nu sunt reale, fie că apartamentul e ideal pentru un cuplu – câte un pat de o persoană în fiecare cameră). În rarele ocazii în care am ajuns la o vizionare cu un agent imobiliar (uneori neştiind cu cine mă întâlnesc de fapt) nu am putut să nu observ anumite stereotipuri verbale. Enumăr pe cele care mi-au rămas în memorie pentru că s-au repetat în mod constant, deşi oamenii erau, evident, alţii:

  • Am mai fost astăzi cu câţiva clienţi pentru vizionare. Substrat: chiar dacă apartamentul arată atât de rău încât e indicat să nu faci poze (şi chiar nu am făcut), apartamentul e căutat. Nu te mint. De ce te-aş minţi ? Pentru bani ?! Păi ce, banii mă fac pe mine ?

Variaţii:

Dumneavoastră sunteţi cel ce doriţi să închiriaţi împreună cu sora/un coleg, nu ? Substrat: am atâţia doritori încât îi încurc, nici nu mai ştiu cu cine am vorbit la telefon azi. Staţi aşa, că m-am zăpăcit: dumneavoastră doriţi să cumpăraţi sau să închiriaţi  ?

Am mai fost astăzi cu câţiva clienţi pentru vizionare, dar nu mi-a plăcut de ei„. Substrat: eşti un norocos dacă prinzi chiria asta. Şi pentru că îmi place de tine, am hotărât că eşti un norocos azi.

nu hraniti agentii imobiliari

  • Aţi ales să închiriaţi într-un moment bun, dar grăbiţi-vă, pentru că vin studenţii etc„. Substrat: sper că nu mă mai plimbi şi prin alte părţi, grăbeşte-te şi ia-l pe ăsta, că la 5 vine trenul cu studenţi. Nu contează că studenţii tocmai termină anul universitar şi de fapt pleacă, nu vin. Nu contrazice niciodată un agent imobiliar, aduce ghinion !
  • Din păcate proprietarul nu negociază preţul, e fix. Şi pentru ce se presupune că ar trebui să plătesc comision dacă nu poţi să-mi reprezinţi interesele ? (adică să-mi obţii un preţ mai bun decât fixul proprietarului ?)
  • Preţul e bun, să ştiţi„. Şi dacă aşteptările proprietarului nu ar fi fost realiste, mi-ai fi spus că preţul e mare şi că nu ar trebui să închiriez sau să cumpăr ?
  • Nu sunt agent imobiliar şi nu reprezint o agenţie imobiliară, am doar un PFA. Şi cum ar trebui să ne adresăm ? ‘Domnule doctor’ ? E o vorbă: dacă măcăi precum o raţă, mergi ca o raţă şi arăți ca o raţă, înseamnă că eşti o raţă, nu te mai da drept motan !
  • Comisionul e negociabil”. Substrat: după ce te văd la faţă, văd eu de unde pornim negocierea: de la chiria pe o lună sau de la 3 sferturi în jos.
  • E la ultimul etaj, dar e călduros iarna şi nici nu sunt probleme dacă plouă. Ai locuit într-un apartament la ultimul etaj ? Ai locuit în acest apartament ca să ştii că e călduros iarna şi răcoros vara sau doar ştii lucrul ăsta din poze ? Ai văzut izolaţia de pe acoperiş ? Nu ? Atunci voi hotărî singur, n-am nevoie de consiliere.
  • „Mda, mobila e cam uzată, au fost nişte studenţi înainte aici, o țineau numai în petreceri”. Dacă prin „uzată” înţelegi „veche-de-acum-30-de-ani”, da, ai dreptate. Totuşi, ce naiba se fuma la petrecerile astea de călătoreau în timp şi se întorceau călare pe mobila asta ?

E posibilă o nouă bulă imobiliară ?

Am auzit-o şi în afara blogului, cât şi aici:

Aştept scăderile de preţ, dar dacă aş şti că preţurile cresc de mâine, aş cumpăra azi locuinţa fără să stau pe gânduri”.

La prima vedere, nu poți condamna pe cei ce spun asta: de ce să cumperi mâine mai scump dacă poţi cumpăra azi ? Pentru că tocmai genul ăsta de argument alimentează orice bulă speculativă. Mai rău e că cei ce o spun nu sunt cei ce cumpără de dragul profitului, ci de dragul locuitului. Şi mai rău e că deşi individul X sau Y ar putea să nu pice în plasă, se vor găsi alţi 100 care să se arunce şi să alimenteze maşina de tocat: într-un final, dacă ar fi să avem condiţiile pentru crearea unei noi bule imobiliare (nu le avem, dar să nu subestimăm demenţa, frica sau încăpăţânarea românilor), vrei nu vrei, tot mai scump vei cumpăra mâine dacă nu faci pasul azi.

Şi iată c-avem o dilemă: e nevoie de scânteie („am auzit că vor creşte preţurile !”) pentru umflarea unui balon imobiliar, de combustibilul ce aţâţă focul (creştere economică, natalitate favorabilă şi cerere în creştere) sau doar de surcelele ce sar în flăcări de teamă să nu rămână nearse dar ajung de fapt să alimenteze şi mai tare vâlvătaia ? (o precizare: una e să cumperi la preţ de început de bulă  – de exemplu în 2003 –  alta să cumperi la preţ de bula semi-dezumflată – în 2013).

bula imobiliara goana

Bula imobiliară din Canada încă se umflă. Cea „Made in China”, la fel. Ambele par pe cale să se spargă şi presa internaţională scrie despre ele aşa cum scria probabil şi despre cea din România dinaintea lui 2008. Oare canadienii sau chinezii chiar nu știu ce se întâmplă în curtea lor ? Canadienii n-au auzit de bula americană, la 2 paşi distanţă ? Speculatorii sunt de înțeles, dar cei ce cumpără pentru uz propriu ? Eu asta nu reuşesc să pricep: dacă ai auzit de fenomenul bulei (dacă !), o fi atât de greu să faci legătura cu comportamentul tău, mai ales când se vorbeşte despre spargerea balonului, nu de iminenta lui umflare ? Românii habar nu au avut, că deh, subiecte din-astea nu prea interesau prin 2005-2007 (şi în plus eram îmbătaţi de aberaţii ce proslăveau aşa-zisa creştere economică), dar ai putea crede că alţii sunt mai luminaţi. Un român care ar fi cunoscut mecanismul bulei nu ar fi putut fi condamnat dacă ar fi cumpărat în 2003-2004, dar în 2007-2008 deja era îngrijorător.

Ar mai fi posibilă o bulă imobiliară în România ? La distanţă atât de mică de cea ce încă mai fâsâie, fleșcăită ? Să nu ne amăgim: oricât de mult s-a vorbit de câţiva ani încoace despre fenomenul în cauză, cei mai mulţi români nu par să fi înțeles totuşi mecanismul bulei. Nu că n-ar pricepe românii specula, o pricep perfect, dar cei mai mulţi încă mai cred că preţurile imobiliarelor au scăzut nu pentru că acel ceva numit balon s-a spart, ci pentru că a venit criza peste noi. Că de nu venea ea, nenicule, până la cer creşteau preţurile, he-he, las că ştim noi din-astea, doar nu suntem proştii Europei. Şi că în cazul în care criza ar dispărea miraculos, preţurile ar începe să crească la fel cum au făcut-o începând cu 2003. Frica asta o pot observa uşor la cei din jur: ai crede că şi-au învăţat lecţia, dar totuşi singurul lucru cu care au rămas e teama să nu-i prindă nepregătiţi o eventuală creştere a preţurilor.

Chiar şi în cazul celor ce înţeleg mecanismul foarte bine, dacă reuşeşti să le plantezi ideea că de mâine ar putea creşte preţurile cu 5% şi că mai bine plătesc azi în plus 2% ca să fie siguri că-şi reduc pierderile, deznodământul e acelaşi: mâine vei putea face acelaşi lucru cu următorii şi aşa mai departe până la „victoria finală”.

Ajutaţi un om sărac… cu duhul !

Găsesc zilele trecute un fluturaş în cutia poştală. Citindu-l mi s-a umplut sufletul de amărăciune: uite, mi-am zis, altul care trece prin chinurile găsirii sau schimbării chiriei. Poate că a avut şi el experienţe halucinante cu proprietari şi agenţi imobiliari, poate că-i sătul de căutat.

anunt cerere chirie

Dar ceva, nu ştiu ce anume (poate punctuaţia) m-a făcut să am îndoieli. Ceva mirosea, o duhoare cunoscută, de gură ce a mâncat ce nu trebuia. Am căutat numerele de telefon pe internet. Şi să vezi miracol: puteai suna, folosind aceleaşi numere, pentru a cumpăra şi închiria apartamente. Unii s-ar putea întreba: cum naiba caută omul ăsta chirie dacă are apartamente de vândut şi închiriat ? Aţi ghicit, numerele nu sunt ale unuia ce îşi căuta chirie, ci pomană. Dar cum să stai cu mâna întinsă e ruşinos…

Am putea crede că textul e al clientului iar agentul imobiliar nu a făcut decât să îl preia ad literam, să tipărească fluturaşii şi să îi distribuie prin oraş. Dar suntem cu toţii adulţi, nu mai credem în poveşti cu zâne, nu ?

Normal că te putem ajuta, domnule agent. Dar şi mai mult te poate ajuta un nene pe nume Năstase Adrian. Ştie el un truc fain. Bine, el face o variaţie un pic mai curajoasă, dar îi iese bine. Cică mai ştie unul, dar caută voluntari să-l testeze: ruleta rusească cu butoiaşul plin. Te bagi ? Nu-i nici un risc, Cărtărescu zice că e posibil.

P.S: În principiu, mica măgărie făcută de agentul de mai sus nu încalcă nici o lege. Dar am publicat de câteva ori anunţuri la categoria „Caut chirie” cu menţiunea „sunt particular, nu agenţie imobiliară” şi absolut toţi cei care au răspuns anunţului întrebau dacă sunt totuşi agenţie imobiliară. Se pare că negarea identității e o practică obişnuită a agenţiilor, deci aproape nimeni nu mai crede afirmaţia de mai sus.