Banca, un alt fel de magazin

În orice magazin există cel puţin un vânzător şi preferabil cel puţin un cumpărător. Din punct de vedere al vânzătorilor, băncile sunt similare oricărui magazin: clientul intră, întreabă de un produs, i se vinde sau nu produsul respectiv şi i se recomandă şi altele: dacă vii pentru un credit eşti întrebat şi de un card de credit, dacă vii pentru un depozit ţi se vorbeşte şi despre un card de cumpărături, cu 30 de zile perioadă de graţie (nu glumesc, s-a întâmplat !)  În principiu, se cumpără un produs, în cazul creditelor – banii – şi se plăteşte tot cu bani (dobânda creditului, taxe şi comisioane) sau se vinde dreptul de utilizare al banilor proprii, primindu-se în schimb dobânda depozitului. Nimic diferit faţă de un aprozar, atâta doar că aprozarul nu împrumută roşii de la tine, ci doar ți le vinde.bani

Când vine însă vorba de clienţi, lucrurile se schimbă.  Într-un aprozar, clientul cumpără câte kilograme de roşii doreşte. S-ar putea să cumpere şi castraveţi, la sugestia vânzătorului. Însă clientul unei bănci ce intră să cumpere bani (să împrumute bani, ca sa fim exacţi) vine de multe ori cu o mentalitate total diferită: să cumpere cât mai mult şi să găsească modalităţi pentru a convinge vânzătorul să-i vândă cât mai mult. Subliniez: cumpărătorul doreşte să convingă vânzătorul să îi vândă cât mai multe din produsele sale. Ce i-aţi spune unuia care iese cu plasa plină cu roşii din supermarket, bucuros că „i-am făcut, am cumpărat mai mult decât dădeau de fapt” ? Oricât de ciudată ar fi atitudinea, cam asta e în cazul creditelor, de cele mai multe ori.

Încă ceva: s-a împământenit credinţa că preţul locuinţelor trebuie să fie corelat cu suma maximă cu care băncile sunt dispuse să crediteze pe cei ce le trec pragul. Să facem un exerciţiu de imaginaţie: oferi o servietă plină cu bani unui copil de 6 ani. Poţi să-i spui că va trebui totuşi să-ţi returneze banii când creşte mare, dar nu prea contează asta, poţi să-i faci şi cadou. 3 metri mai încolo postezi o tonetă cu acadele, vată de zahăr şi sucuri. Ce crezi că se va întâmpla ? Ai ghicit, vei vinde cele mai scumpe dulciuri din istoria omenirii, pentru ca puştiul nu are discernământ şi va da toţi banii obţinuţi uşor 1 minut mai devreme. Vreo asemănare cu comportamentul adulţilor ce sunt pe cale să se împrumute pentru o locuinţă ? Neah, nici una. Împrumută-i cu cât mai mult şi vor schimba toţi banii cu locuinţa fără să clipească.

Anunțuri

8 răspunsuri la „Banca, un alt fel de magazin

  1. Te contrazic ! Vehement ! Pai ce este mai sublim : sa ma duc la supermarket sa cumpar rosii cu sacul sau cu basculanta ?
    Sa le luam pe rand, folosind date generale:
    1. — In Iulie 2000, un ap. cu 2 camere costa 10.000€. In Iulie 2007 acelasi ap. cu 2 camere ajunsese la 89.000€, iar in Iulie 2008 la 110.000€. La pretul de 110.000€ au existat persoane care au cumparat pe credit clasic. Ceva comentarii ? S-au dus deci cu basculanta sa cumpere rosii. Uite niste oameni decisi, care stiu ce vor in viata.
    2. — In Iulie 2009 pretul scazuse la 70.000€, in Iulie 2010 acelasi ap. avea un pret de 64.000€, in Iulie 2011 – 58.000€, in Iulie 2012 – 57.000€, in Iulie 2013 – 53.000€.
    3. — Sa stii ca in anul 2000 nu s-a vandut si nu s-a cumparat niciun ap. de 2 camere nicaieri in tara. Pe bune. Noroc ca a venit Caritas-ul imobiliar si a trezit romanul din somnul mintii. Deci din 2008 in 2009 am avut o scadere a pretului de 41.000€. Nostim nu ? Si cand a aparut programul PC ? Exista vreo corelare cu scaderea de 41.000€ ? Apoi am avut de la an la an scaderi doar de 6.000€, din nou 6.000€ si in ultimii 2 ani de 1.000€, respectiv 4.000€. E cumva vreo legatura cu programul PC ?
    4. — Multi fac apologia saraciei si a faptului ca programul PC a oferit o sansa de a avea un „camin”. Pentru ca sunt atat de saraci incat nu-si permit decat avansul de 2.650€ (adica 5%) pentru un credit la un ap. de 2 camere care costa 53.000€, dar nu-si permit 10.000€ ca sa cumpere acelasi ap. de 2 camere CU BANII JOS daca preturile s-ar fi prabusit pana la nivelul celor din anul 2000 (adica exemplul meu).
    5. — Nu cumva chiar si cele mai indoctrinate personaje din lumea imobiliara au recunoscut ca programul PC a stopat prabusirea preturilor ? Prin urmare, pe cine a salvat PC ? Nu cumva pe banci ?

    Asa ca, atunci cand ma duc la banca, vrei sa iau credit doar 10.000€ in loc de peste 50.000€ ? Vrei sa par un sarantoc ?

    • Inteleg comparatia si motivul pentru care ai pus articolul ala, dar… citezi (deci probabil citesti) smartwoman? :))

      Stiu, stiu, ma iau de aparente, fara sa mentionez mesajul, problema romaneasca. Dar smartwoman?

      • Orice, nu conteaza, doar sa inteleaga. Putea fi si din vechea Cutezatorii. Daca nu merge cu lucruri mai grele, incep treptat. Gandeste-te ca tinta preferata a manipulatorilor este femeia. Nimanui nu-i suna „mai dulce” in ureche cuvantul „camin”.

    • Poate functioneaza in cazul copiilor, dar am dubii ca si la adulti. Acum doar cativa ani, in perioada creditelor „cu buletinul”, adultii aveau acceas aproape nelimitat la creditare si din pacate asta nu i-a oprit sa se infrupte mult si bine.

      • Trimiterile din link-uri au fost facute pornind strict de la exemplul din articolul tau.

        Ceea ce spui tu referitor la creditele cu buletinul se potriveste „manusa”. Numai ca avem 2 situatii diferite si anume ce se putea cumpara cu aceste credite cu buletinul (asa zise „de consum”) si situatia noastra particulara, a creditelor imobiliare de orice fel (clasice sau PC). Pentru creditele de consum nu mai fac detaliere, intrucat nevoile de plasme ultimul racnet (mai ales pentru pensionari !?!) le cunoaste toata lumea. Oricum traim niste „bule” in fiecare an (vezi cazul articolelor de imbracaminte si incaltaminte), ca doar reducerile de 70%, 80%, oare ce or reprezenta ? Si aici ar trebui ca reprezentantele sexului frumos sa ma scuze ca nu consider important ca sa am primul/prima pe scara tricoul sau papucii din ultima colectie …
        „Dulciurile” in cazul bulei imobiliare au fost reprezentate de castigul viitor de tip Caritas. Cei care aveau intr-adevar nevoie de o locuinta au intrat in hora, chiar daca nu erau interesati de „dulciuri” ci speriati de cresterea constanta a preturilor. Oricum, cei din urma sunt minoritari. Numai ca factorul timp, cat si lipsa oricarei alte gandiri mai aprofundate a fenomenului le-a dat planurile peste cap la toti.
        Pentru primul link :
        “Ceea ce măsuram cu adevărat cu aceste dulciuri nu este voința sau auto-controlul … Este mult mai important decât asta. Această sarcină forțează copiii sa găsească o modalitate de a pune situaţia in favoarea lor. Ei isi doresc a doua bezea, dar cum o pot obţine? Nu putem controla lumea, dar putem controla modul în care ne gândim la ea.” … „Un motiv in plus pentru care ar trebui sa ne educam autocontrolul este acela ca el este asociat in mare parte cu maturitatea, înțelepciunea si simțul răspunderii.”
        Pentru al 2-lea link : daca vom considera ca sertarul cu dulciuri este reprezentat de posibilitatea facila de a face un credit (cazul clasic sau PC), oare batonul de ciocolata din interioarul sau (casa dorita de noi), mai are acelasi gust sau ne mai da aceeasi satisfactie ? Ciocolata vine la pachet cu o placere imediata atunci cand o mananci (achizitionarea), dar cu o multitudine de probleme ulterioare (achitarea creditului in cazul in care am cumparat prin credit), intrucat factorul timp (20-30 de ani) si implicit posibilitatea de rezolvare a eventualelor situatii neplacute aparute in acest interval pot schimba radical socotelile noastre initiale.
        „Asadar, sertarul fermecat era la dispozitia ei, la orice ora. Mama ei a notat observatiile dupa prima saptamana. Fetita facea vizite la sertar de cateva ori pe zi, si mai ales in preajma meselor principale. Incepand din cea de-a doua saptamana si pana la finalul lunii, vizitele s-au rarit, uitand chiar cateva zile de dulciurile apetisante. Annie a mai remarcat, de asemenea, ca fetita ei cerea singura mai des mancare gatita, in timp ce, inainte, se ruga sa primeasca mai ales dulciuri si sucuri. Totodata, a prins gustul legumelor proaspete din gradina, iar portia de lapte (implicit calciu) nu a avut de suferit. Il bea cu aceeasi placere.”
        Spun doar ca acele mult dorite batoane de ciocolata (apartamentele sau casele de care facem vorbire) vor fi intotdeauna disponibile, cat si sertarul unde sunt ele depozitate (posibilitatea de a achizitiona prin credit sau cu banii jos). Dar poate ca alt mod de a privi in ansamblu problema (gustul legumelor, portia de lapte) este cheia rezolvarii. Si astfel un baton de ciocolata poate fi un simplu desert si nu un moft. Chiar daca multi, la ora actuala, ne prezinta situatia ca numai acum avem posibilitatea sa mancam acel baton si ca altul nu vom mai primi. Ei reprezinta in povestea noastra mama vitrega.
        “E asa de simplu sa stai de vorba cu copilul tau, si totusi asa de greu. Pai de ce? Pentru ca tu ai impresia ca el nu poate cuprinde tot ce ii spui, cu nivelul lui de gandire. Si totusi, de atatea si atatea ori, reuseste sa te puna in dificultate cu intrebarile lui aparent banale”. Daca va intreaba “copilul” : dar al cui e sertarul ? Tu esti mama mea si-mi vrei numai binele, nu-i asa ?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s