Nu pleca, nu veni !

Am povestit cu alte ocazii cum anunțurile de căutare chirie lipite pe la scările blocurilor sunt dezlipite de multe ori de locatari (poate şi de agenţi, iar cei ce fac reclamă la orice altceva lipesc uneori hârtia lor peste anunţul tău, deşi spaţiu e destul lângă). Am văzut la un moment dat anunţuri similare lipite şi la intrarea scării mele, dar au avut cam aceeaşi soartă. Se ştie doar că cei ce stau în chirie nu-s oameni de nădejde, nu-ți împrumută ţigări dacă rămâi fără, iar unii chiar scriu pe bloguri tot felul de măscări. Deci nu pot condamna. Chiriaşii sunt naşpa şi nu-i vrem. Să facă rată dacă vor să-i considerăm oameni serioşi. Am zis.

Altceva însă nu pot pricepe: cineva a lipit la intrarea scării noastre un autocolant ce face reclamă unei firme de mutări. După 2 zile vecinii mei au şi început să-l dezlipească. Spun „au început” pentru că lipiciul a fost bun şi s-au plictisit să-l tot zgârie.

mutare cu masina

Deci nu vrei chiriaşi în blocul tău. Dar dacă acei chiriaşi ce locuiesc deja aici vor să plece ? Nici să plece nu au voie ? Sau trebuie să care în spate bagajul, drept pedeapsă că au îndrăznit să locuiască aici ? Sau cei ce au vândut şi se mută trebuie să-şi care mobila cu maşina personală, piesă cu piesă, scaun cu scaun ?

Completare: când am spus că de multe ori anunţurile postate la intrarea în bloc sunt dezlipite m-am referit şi la scările care au un panou special creat pentru aşa ceva. Şi nu, nu numai anunţurile imobiliare sunt date jos, ci toate, fără discriminare. Pot înţelege pe cei ce dezlipesc anunţurile lipite pe geamuri, pereţi sau în lift, dar nu pricep de ce aplică aceleaşi măsuri şi în cazul afişierelor.

Anunțuri

„Exclus studenţii”

La început am avut „Exclus agenţiile !”. Acum avem şi „Exclus studenţii !” (cu variaţiuni: „Doar angajaţi”, „Doar pentru familii”, „Preferabil familie”). Păi unde ajungem, domnule ? Ce-i cu atâtea mofturi ? Dacă mai excludem mult nu mai rămâne nimic, nu ?

student trist

E un pic amuzant: studenţii (mă rog, mai degrabă părinţii lor) plătesc de multe ori chirii mai mari decât media. Exista chiar la un moment dat o teorie cum că preţul chiriilor a crescut odată cu numărul studenţilor din centrele universitare (adică de când admiterea se face prin concurs de dosare, nu prin examene scrise). Dar studenţii pleacă vara 2-3 luni, prin urmare chiria medie lunară poate scădea chiar şi cu 25% dacă nu găseşti clienţi în toiul verii. Plus că de multe ori mai fac și pagubă (am dat odată peste un anunţ în care se specifica faptul că dacă locatarii vor fi studenţi, se va face contract doar pe numele părinţilor).

Familiştii (sau angajaţii) nu pleacă vara acasă, dar sunt mai zgârciţi. E normal, e vorba de banii lor, nu ai părinţilor (care ar face orice să-şi vadă odraslele fericite şi studioase). Teoretic sunt şi mai atenţi cu dotările, dau mai puţine petreceri etc. Dar tentaţia e atât de mare ! Când vine toamna şi toată lumea creşte chiriile în aşteptarea copiilor, cum să spui „nu” unei asemenea ocazii ? Pleacă la vară ? Ei, mai vedem noi până atunci. Poate nu pleacă: poate au restanţe şi rămân să înveţe.

E interesant totuşi că numărul studenţilor e în scădere de vreo 4 ani: cei născuţi din 1990 încoace au fost mai puţini decât generaţia optzecistă şi au ajuns la vârsta studenției începând cu 2009, deci din 2009 oricum avem mai puţini tineri potenţiali studenţi. În plus, s-a scurtat şi durata ciclului universitar (deci şi mai puţini studenţi potenţiali chiraşi). De vreo 2-3 ani gradul de promovare la Bacalaureat a scăzut, deci iarăşi mai puţini studenţi. Cu toate acestea năravurile de toamnă nu au dispărut încă în totalitate. Poate anul acesta ? Vom vedea.

Prin urmare, soluţia pare una singură: vrei familişti ? Redu-ţi pretenţiile băneşti şi vei reduce riscurile, crescând în acelaşi timp şi gradul anual de ocupare al locuinţei.

Căldura unui cămin

Nu-i greu să-ți dai seama de ce sunt românii atât de ahtiaţi să deţină o locuinţă: într-o ţară în care aproape nimic nu funcţionează cum trebuie, ai nevoie de un refugiu, nu neapărat fizic, și mai degrabă psihologic. Cu cât lucrurile merg mai aiurea în jurul tău, cu atât dorinţa de a avea cochilia ta poate deveni mai mare. La adăpostul ei pari sa fii ferit de nebunia din trafic, de incompetenţa şi rea-intenţia funcţionarilor publici sau a politicienilor, de tot zgomotul oraşului (şi exemplele pot continua). Că eşti sau nu ferit, e greu de spus şi fiecare trebuie să decidă pentru el.

Un cunoscut îmi spunea acum vreo 2-3 ani că dacă venitul familiei sale ar fi de vreo 2.000 de euro, s-ar declara mulţumit şi împlinit, şi nu ar avea nici un motiv să plece din ţară, cum făceau mulţi din colegii săi de serviciu. Cumva, părea să fie convins că banii îl vor feri de toate mârlăniile de pe la noi. Între timp a ajuns să câștige suficient cât să-şi atingă pragul dorit, dar compromisurile morale pe care crede că trebuie să le facă mă determină să nu mai fiu mândru că îl cunosc. Probabil că unul din visurile sale era şi cumpărarea unui apartament, pentru că între timp s-a înhămat la o rată pe 30 de ani, deşi pe atunci mă aproba când discutam despre problema preţurilor (probabil a adoptat filozofia lui Georgică despre care am mai vorbit pe aici).

Ştiu şi alţi oameni care ar face geloşi majoritatea românilor datorită salariilor pe care le primesc. Cu toate acestea nu ai vrea să vezi ce mănâncă unii dintre ei la prânz. Dacă-i întrebi, cei mai mulţi îţi vor răspunde că deşi banii sunt mulţi, şi cheltuielile sunt pe măsură. Casa nu se construieşte singură, că doar nu or să locuiască la bloc, şi atunci de unde bani de mâncare decentă ? Şi până la urmă ce, salamul prăjit nu e mâncare ?

Nu-i nimic în neregulă cu faptul că românii îşi doresc un cămin proprietate personală, dar sacrificiile pe care sunt dispuşi să le facă pentru a-l obține te pun pe gânduri de multe ori. Mai dau un exemplu:

Maria şi Ionel s-au căsătorit imediat după terminarea facultăţii. Ambii s-ar fi putut angaja în domenii plătite binişor (mai ales el, absolvent de Politehnică, numai bun de piaţa IT). Mai aveau şi jumătate de apartament primită cadou de la părinţi (e drept, într-un orăşel cu perspective nu prea grozave) pe care trebuiau să îl împartă cu o soră. Viitorul nu suna prea rău. Totuşi ei au decis să plătească jumătatea ce-i revenea surorii şi să rămână cu tot apartamentul, iar pentru a face rapid rost de bani au hotărât să plece în Spania. Unii i-au sfătuit să-l vândă mai degrabă şi să împartă banii, după care să se mute într-un oraş în care să poată găsi joburi decente. Nu s-au lăsat însă înduplecați şi duşi au fost.

Nu le-a fost uşor. Au muncit pe brânci amândoi (au fost nevoiţi să accepte posturi sub pregătirea lor), fără concedii (decât cele scurte în care reveneau în ţară ca să-şi revadă rudele), iar asta le-a şubrezit un pic sănătatea. Dar după mai bine de 5 ani, au reuşit să achite jumătatea de apartament, să-l mobileze şi să-l utileze cum au văzut ei în casele spaniolilor. Acum s-ar zice că s-au liniştit: au apartamentul lor, maşină şi s-au întors definitiv în România, deşi străinii pentru care au lucrat încă mai au datorii de plătit, pe care ei speră totuşi să le primească la un moment dat. Însă nu sunt siguri cum vor continua viaţă aici: vor rămâne în orăşelul lor, numai că acolo joburi sunt cam greu de găsit. Or fi ales bine, or fi ales rău ? Parcă nu te lasă inima să le spui că dacă banii au fost scopul lor în aceşti ani, i-ar fi putut câştiga şi prin ţară, dacă s-ar fi îndreptat spre marile oraşe sau capitală, prestând munci mult mai uşoare decât cele din străinătăţuri. Plus că anii de experienţă în domeniile pentru care au tocit băncile şcolii le-ar fi prins bine acum.

Dar măcar au găsit căldura căminului dorit: în toiul verii, la ultimul etaj, au parte de ea din plin.Fantezie cu.. ciment

Dialoguri în zona crepusculară (II)

coleg de camera– Bună ziua, în legătură cu anunţul din ziar. Mai e valabil ?

– Da, încă mai caut chirie.

– Păi am eu un apartament pentru închiriat. Sunteţi cumva agenţie ?

– A, nu, doar scrie şi în anunţ că sunt particular. Se poate vedea astăzi ?

– Desigur. Peste o oră e bine ?

– Da, ne vedem.

~~~~ peste 1 oră ~~~~

– Bună ziua. Cred că pe noi ne aşteptaţi, nu ?

– Da, cu apartamentul. Mergem ? Dar eu vreau sa fim cinstiţi de la început: nu reprezint o agenţie imobiliară, dar am un PFA.

– Bănuiesc că doriţi totuşi comision, deşi spuneţi că nu sunteţi agent. Eu am specificat foarte clar în anunţ: fără agenţii imobiliare !

– Da, există comisionul. Am sunat pentru că de obicei agenţiile care caută chirii specifică treaba asta tocmai ca să nu sune celelalte agenţii 1. Deci mai doriţi să îl vedeţi ?

***

– Bună ziua, vă sun în legătură cu anunţul de la mica publicitate. Dacă vă interesează, v-aş putea oferi un apartament la casă.

– Din păcate noi căutăm la bloc. La casă costă cam mult încălzirea iarna. Oricum, vă mulţumesc pentru telefon !

– Cum vreţi. Dar dacă vă mai gândiţi, eu vă pot da numărul de telefon al fratelui meu, ca să aflaţi mai multe detalii: el e cel care închiriază.

– Nu, mulţumesc 2.

***

– Eh, cum să o duc, doamnă. Rău. Mă termină boala asta. Uneori mă gândesc că mai degrabă aş încheia socotelile cu viaţa, decât să mă chinui aşa 3. Singura motivaţie e că îl mai ajut din pensia mea pe băiatul cel mare: şi-a cumpărat un apartament acum un an şi îi plătesc o parte din rată, că el nu se descurcă prea bine. Am de unde, că pensia e frumuşică, doar am muncit o viaţă la stat. Şi-a luat apartament nou, dar a fost mai scump. Am zis că e mai bine aşa: cu blocurile astea vechi parcă ţi-e şi frică: mai vine un cutremur, nu ştii cum cad în capul tău.

––––––––––––––––

[1] Pe moment nu am observat aberaţia (oricum nu conta, nu aveam de gând să îi dau omului nici măcar un leu, nu în condiţiile date). Dar s-o luăm logic: existau 2 posibilităţi: fie reprezentam o agenţie imobiliară (de unde nevoia de a specifica „Fără agenţii”) fie eram o persoană fizică ce nu dorea să lucreze cu o agenţie imobiliară (de unde, din nou, nevoia de a specifica „Fără agenţii”). În ambele cazuri, un agent care citeşte anunţul meu nu are nici un motiv să sune la numărul afişat. Omul a făcut-o totuşi, cu gândul că poate pică fraierul.

[2] Nu-i fain ? Omul răspunde anunţului tău plătit şi doreşte să îţi transmită ţie numărul fratelui ce doreşte să închirieze, în loc să-i transmită numărul tău fratelui.

[3] Între timp bietul om a scăpat de suferinţă, însă fiul său mai are de plătit peste 25 de ani de rate.

Pe drumul cel bun. Mai e mult până departe ?

DSC02527

Aşa parcă mai vin de-acasă agenţii noştri, nu ? Minciunica legată de dorinţa clienţilor care au intrat în agenţie şi au spus „faceţi cum ştiţi, dar eu vreau să cumpăr sau măcar să închiriez un apartament în blocul ăsta sau ăsta” se iartă, dar în mare putem considera că oamenii încearcă să pornească cu dreptul (asta dacă nu cumva au şi ei obiceiul pescuirii şi preluării anunţurilor proprietarilor).

Păcat că situl domnilor în cauză nu spune nimic despre comisioanele percepute. Probabil că au uitat. Sau poate că fac muncă voluntară, mai ştii ?

Cea mai bună variantă a Primei Case

pusculita

Un rezumat al celor auzite şi citite în ultimele zile despre Prima Casă în lei, plus comentarii personale aferente:

  • Prima Casă în lei e naşpa, pentru că dobânda e mai mare decât în cazul variantei în euro.

Am mai spus-o, dar nu strică să reamintim: în cazul unui credit, de cele mai multe ori suma împrumutata e problema, nu dobânda ! Poți lua cu împrumut o sumă mare chiar şi cu dobândă zero, tot mulţi bani vei da înapoi. Să luăm un exemplu, dus la extrem: ce-ar fi dacă în cazul Primei Case în euro dobânda ar fi fost zero ? Am avea de înapoiat, dacă am împrumuta 57.000€, fix 57 de mii în 30 de ani, vreo 158€ lunar. Luăm alt exemplu, în cealaltă extremă, adică varianta în lei, cu o dobândă de 9% pe an, mai mare decât e de fapt: împrumutăm echivalentul a doar 20.000€ şi vom avea de plată echivalentul lunar a 161€.  Care situaţie e de dorit, cea cu dobândă mică (de fapt inexistentă) sau cea cu dobândă mare dar o sumă mai mică de împrumutat ? Bine, vor zice unii, dar locuinţele sunt scumpe şi degeaba dai exemplul cu 20.000€, că nu-s de ajuns banii. Ajungem şi-acolo, mai jos.

  • Prima Casă în lei e aiurea, pentru ca rata echivalenta e cu 30% mai mare decât în cazul variantei în euro.

Sau mai degrabă românii vor putea împrumuta cu 30% mai puţini bani (oricum de obicei rata e maximul îndatorării permise de bancă), deci preţurile ar trebui să scadă cu 30%, pentru a se alinia cu cererea solvabilă prin creditare.

  • Prima Casă în lei e nasoală, pentru că din cauza dobânzii mai mari, vom împrumuta mai puţini bani, dar vom plăti lunar la fel de mulţi lei.

Dacă ai de plată aceeaşi sumă lunară, nu văd de ce e o problemă asta. Da, vei plăti în 30 de ani de aproape 3 ori mai mulţi bani decât ai împrumutat, faţă de aproape 2 ori cât era în cazul variantei în euro, dar totalul va fi acelaşi. Dar ce preferi, să datorezi băncii 40.000€ sau o sumă cu 30% mai mică, adică echivalentul a 28.000€ ? Nu de alta, dar poate reuşeşti să rambursezi anticipat banii (sau o parte din ei), caz în care faptul că datorezi mai puţini bani nu e deloc rău, dimpotrivă (asta dacă poţi rambursa mai ales în primii 10 ani, pentru că altfel dobânda e deja în mare parte plătită şi nu mai are rost efortul).

  • Din cauza dobânzilor mai mari la Prima Casă în lei vom putea împrumuta mai puţini bani, deci ne vom permite locuinţe mai mici.

Nu neapărat. Da, în primă fază cei ce îşi doreau un apartament cu 3 camere vor putea împrumuta banii doar pentru unul de 2 iar cei ce vor unul de 2 vor putea lua banii pentru un apartament cu o singura cameră. Dar asta înseamnă că cei ce au spre vânzare apartamente de 4 sau 3 camere vor pierde potenţiali clienţi. Şi ce pot face ei ca să vândă totuşi în aceste condiţii ? Să scadă preţul (sau să aştepte până le creşte bărbi până-n pământ). Dacă preţul apartamentelor de 3 camere scade, la fel va face şi preţul celor cu 2 sau cu una, pentru că altfel nimeni nu va cumpăra un apartament de 2 camere dacă va putea lua cu aceeaşi bani sau cu o mică diferenţă în plus un apartament de 3 camere.

  • Acuma se vine cu creditul în lei ? Păi şi noi ce ne facem când România va trece la euro ? Huo, Isărescule !

De acord, Isărescu nu merită felicitări. Dar până una-alta, românii sunt plătiţi în lei. Când şi dacă vom adopta moneda euro, rămâne de văzut. Fix de asta au luat românii ani la rând credite în euro, pentru că ştiau că vom renunţa la un moment dat la leu. Desigur.

  • Prima Casă în lei nu avantajează decât pe cei ce au un avans considerabil sau cumpără în totalitate cu banii din economii.

Nu numai pe ei, dar e adevărat că aceştia s-ar putea să fie primii care să se bucure de schimbare. Din moment ce băncile vor finanţa cu mai puţini bani achiziţia de locuinţe, e evident că preţurile vor fi forţate să scadă, iar cei ce nu depind decât în mică măsură sau deloc de credite au de câștigat.

  • Prima Casă a încurajat construcţiile şi a oferit de muncă instalatorilor, zidarilor, magazinelor de mobilă, deci a pus economia (banii) în mişcare.

Da, până la apariţia Primei Case, de mai bine de 6 luni vânzările stagnau iar preţurile scădeau vertiginos (cu vreo 40% în mai puţin de 1 an). Probabil că preţurile şi-ar fi continuat scăderile până când, cu un credit cu 25% avans, românii ar fi putut cumpăra locuinţele dorite. Că ar mai fi durat 6 luni, poate mai mult, poate mai puţin, e greu de zis, dar instalatorii, zidarii şi magazinele de mobilă ar fi avut într-un final de muncă şi fără Prima Casă. Toţi cei menţionaţi mai sus ar fi avut ce munci şi dacă apartamentele s-ar fi vândut cu 500€/mp, probabil chiar mai multă decât au acum. De fapt, când ai mai mulţi bani pentru renovări, mobilări şi utilări ? Când cumperi locuinţe scumpe sau când preţul lor e rezonabil ?

De menţionat: cei ce au probleme cu plata ratei la creditul Prima Casă nu pot cere reeşalonarea lui, ca în cazul unui ipotecar clasic. După doar 3 luni de neplată, statul intră în joc şi din câte ştiu, nu se merge cu tânguiri de genul „dar nu mă amânaţi cu plata vreo juma’ de an ?”, ca în cazul băncilor.

Cea mai bună variantă a Primei Case ? Nici cea în euro, nici cea în lei: cea care este sistată definitiv. Dar pentru moment trebuie să ne mulţumim şi cu jumătăţi de măsură.

No comment

Apartamentul nu e încă liber, dar va fi într-o lună. Noi ne mutăm: avem probleme cu banca şi trebuie să îl închiriem„.

Cred că astea sunt ultimele vorbe pe care vrea să le audă cineva care întreabă detalii despre un apartament de închiriat. Cum naiba sa te muţi într-o locuinţă din care proprietarii pleacă pentru că nu mai pot plăti rata ? Ce inimă trebuie să ai ca să intri vesel într-un apartament din care alţii pleacă oftând ? Sau dacă accepţi totuşi să le devii chiriaş, să suni peste 3 luni ca să anunţi că centrala termică face probleme şi probabil va trebui să fie cheltuiţi alţi bani (pe care proprietarul poate nu îi are) pentru a o repara ? Pe de altă parte cum e să te gândeşti că fără chiriaşi oamenii nu vor scăpa de chinul ratei şi că datoriile lor se vor înmulți şi mai tare ?

Dar ce trai poate avea chiriaşul într-o asemenea locuinţă ? Dacă peste 3 luni oamenii îşi rezolva cumva, miraculos, problemele financiare şi el e invitat să îşi caute o nouă chirie, pentru că oamenii îşi vor casa înapoi ?

bula imobiliara

Nu-i ironic ? Unii care au cumpărat la preţuri pe care nu şi le puteau permite de fapt ajung acum să locuiască înapoi cu părinţii sau să închirieze la rândul lor ceva mai mic şi mai ieftin pentru a putea plăti greşelile făcute. Iar cei cărora le vor închiria casa sunt cei ce poate nu au încă o locuinţă tocmai pentru că preţurile au fost şi sunt încă susţinute la un nivel nerealist de unii ca ei, care s-au întins şi încă se întind mai mult decât le este plapuma.