Despre binele propriu şi binele comun

Am ajuns seara şi cum nu rezervasem o cameră, am întrebat la recepţie dacă au una liberă. Nu mai aveau, aşa că m-am văzut nevoit să cer o recomandare pentru alt hotel sau pensiune. Ştii doar că de obicei orice unitate de cazare e înfrăţită cu altele şi se recomandă reciproc. Recepţionera însă s-a blocat şi mi-a răspuns şocată: Păi cum să vă recomand altă pensiune ? Ar însemna să ne ajutăm concurenţa.

Păţania de mai sus mi-a fost povestită de un prieten. Nu mai ştiu nici localitatea, nici pensiunea de care vorbea. Dar există şi exemple diametral opuse: mi-am petrecut zilele de miere în Bucovina şi într-o seară, în timp ce luam cina, am tras cu urechea la o discuţie între patroana pensiunii la care eram cazaţi şi 2 domni. Am înțeles că doamna dorea să organizeze o sesiune de perfecţionare pentru bucătari şi chelneri, la care urma să invite şi personalul altor pensiuni din zonă, urmând să suporte integral costurile cu cazarea şi masa instructorilor. La început nu am priceput de ce ar face lucrul ăsta: de ce ar instrui şi personalul altor pensiuni ? De ce ar plăti pentru asta ? Nu ar intra practic într-un conflict de interese ? De ce şi-ar fi ajutat concurenţa ?

Simplu: în primul rând femeia nu avea de ce să se teamă de concurenţă, pensiunea ei fiind peste majoritatea celor din împrejurimi. În al doilea rând, dumneaei înţelesese probabil că ajutând să crească valoarea zonei, va avea de câștigat în final şi pensiunea ei. Dar cel mai important, probabil ştia că un client ce-i va păşi pragul dar nu va găsi o cameră disponibilă va trebui îndrumat spre alt obiectiv, altfel omul va face cale întoarsă sau poate nu va mai reveni prea curând în localitatea respectivă. Şi nu poţi recomanda o pensiune ce nu se ridică la standardele pe care tu însuţi le promovezi, nu ? Doamna înţelesese un lucru elementar: că face parte dintr-o comunitate.

***

comunitate

Unde vreau să ajung cu asta ? Cineva îmi spunea odată că ar trebui să nu mai pierd vremea pe aici pentru că soluţiile la problemele mele locative nu se găsesc pe forumuri. Avea dreptate doar pe jumătate: da, soluţiile pentru a avea locuinţa ta nu se caută pe internet, dar nu, nu ăsta a fost motivul pentru care am pornit blogul. Cu siguranţă nu e singurul care crede că am început să scriu aici pentru că îmi doresc ca preţurile să scadă pentru „a prinde” şi eu „ceva” (până la urmă, dacă constructorii apar la TV şi debitează despre preţurile care au atins (din nou) minimul anului, de ce nu ar debita pe internet şi cumpărătorii cu privirea la minimul de mâine, mai mic decât cel de azi ?) Pentru a-mi ajuta cititorii să înţeleagă motivaţia din spatele blogului, poate ar trebui să dezvălui un pic mai multe despre mine şi convingerile mele (nu de alta, dar dacă tot am ajuns la al o sutălea articolul, hai s-o fac şi pe asta):

Nu (prea) am simpatii politice. Nici pentru pateticii ce fură elegant dar apoi îşi înscenează sinucideri pentru că nu-şi mai găsesc ouăle, nici pentru preşedinţi ce fac pe justiţiarii doar la ore fixe. Aproape toţi sunt o apă şi un pământ.

Nu lucrez la stat, nu mă văd lucrând vreodată şi nici nu m-am angajat cu pile (da, a început să se poarte şi în domeniul privat). N-am pupat şi nici nu cred că voi pupa pe nimeni în fund pentru un loc mai cald, din contră. Poate că sunt un fraier, dar sunt mai fericit aşa.

De ce scriu pe blogul ăsta ? Pentru că mă săturasem să comentez pe alte situri. Pentru că nu îmi doresc să trăiesc printre oameni care vor ajunge să nu îşi poată plăti ratele sau care să aibă ca principal scop în viaţă plata datoriilor. Nu e vorba de altruism, e tot egoism până la urmă: nu vreau să fiu om liber printre sclavi, vreau să fiu om liber printre oameni liberi, ce nu au grija zilei de mâine. Dacă nu înţelegi ce vreau să spun şi crezi că nu ar trebui să-ţi pese de soarte celor din jurul tău, încearcă să mergi pe jos noaptea într-un cartier rău famat. Ai să pricepi ce înseamnă să trăieşti printre oameni ce nu au nimic de pierdut. Sau altfel spus: v-ar plăcea o viaţă de nabab într-o ţară bananieră ? Mie nu. Nu-mi fac iluzii că blogul ar putea să răstoarne munţi, dar aş fi împăcat să ştiu că timpul folosit pe aici nu a fost pierdut în zadar.

E adevărat că blogul mă poate ajuta, dar într-o măsură limitată, pentru că cea mai mare parte a ajutorului mi l-am oferit deja singur. Cel mai important beneficiu a fost acela că mi-a(m) convins soţia că nu e momentul să capitulăm şi să cumpărăm la preţurile actuale. Probabil că mă exprim mai bine în scris iar faptul că articolele de aici au avut parte de discuţii şi comentarii a validat cumva convingerile pe care mi le-am exprimat de multe ori şi în viaţa de familie.

Sunt chiriaş, am mai spus-o pe aici, prin comentarii. Şi nu pentru că nu ne-am permite să cumpărăm: am reuşit să economisim, soaţa mea şi cu mine, în mai puţin de 10 ani de muncă, banii pentru un apartament (şi nu o consider laudă, e doar o constatare). Fără să fur, fără să înşel, fără să câștig la Loto, fără moşteniri, fără să prind un loc în vreun ANL, fără să mâncăm doar o dată pe zi, fără bani de la rude sau familie (doar o foarte mică parte din economii sunt bani primiţi de la părinţi, o parte din bani sunt darul de nuntă, restul sunt economii). Nu se poate ? Ba se poate, doar că îţi trebuie un pic de disciplină în a-ţi planifica cheltuielile şi a economisi lună de lună, ani de-a rândul. Cei mai perspicace s-au prins probabil că unele povestiri de pe aici sunt inspirate din viaţa reală. Că soluţiile prezentate sunt sau nu pe placul majorităţii e deja altă discuţie: medicul nu-ți spune că medicamentul are gust bun, ci îţi vorbeşte de beneficiile lui: vrei să îl iei – îl iei. Făcusem o listă cu sfaturi despre cum se poate realiza acest lucru, dar am şters-o între timp: mi se pare stupid să dau indicaţii sau să spun cum trebuie să-ţi trăieşti viaţa sau să-ţi cheltui banii.

Oi fi având un serviciu bine plătit, veţi spune. Nu ăsta e motivul: majoritatea colegilor de serviciu au rate pe 30 de ani şi eu nu sunt nici de departe cel mai bine plătit din firmă. Iar cei ce nu au rate îşi vor face cât de curând. Totuși nici unul nu m-a întrebat cum se pot strânge bani de un apartament, pentru că, nu-i aşa, e im-po-si-bil, o ştie oricine. Aud însă destul de des sfaturi cu privire la overdrafturi sau carduri de cumpărături, pentru că „nu ştii niciodată când ai nevoie de bani”. Aceiaşi colegi îmi explică, foarte siguri pe ei, că nu ai cum să scapi fără rată pe 30 de ani. Cine-s eu să-i mai contrazic ? Am obosit încercând să fac asta. Nu mai bine scriu aici ? Şi-aşa unii din ei mă citesc fără să ştie.

Recunosc că nu ăsta a fost planul cu care am pornit la drum cu ceva ani în urmă: fără Prima Casă am fi cumpărat pe la începutul lui 2010, când probabil preţurile s-ar fi liniştit şi că atunci am fi făcut un credit mic pentru diferenţa de bani ce ne lipseau. Cum guvernanţii au fătat Prima Casă, a trebuit să aşteptăm şi să continuăm să economisim. Indirect, ne-au făcut (şi) un bine, scăpându-ne de rată.

Realizez foarte bine că cei mai mulţi dintre români nu pot economisi nici măcar avansul de 5% (sau nu au motivația să o facă), de aici şi capcana de a spune „oricum nu pot strânge bani, de ce să mai aştept ?” Mai ales când păţiţii se ţin de dat sfaturi. Ştiu, cei mai mulţi vor spune că au familie, copii, şi că nu (mai) pot alege chiria ca şi alternativă. Eu nu-s de acord, dar ce ştiu eu, mai ales că nu am copii ?

***

Să revenim la noţiunea de comunitate, părăsind sfera imobiliarelor. Două ştiri diferite ce au totuşi ceva în comun au apărut în ultima lună: moartea copilului muşcat de câini şi violul jurnalistei. Să-mi spun părerea: problema maidanezilor nu e a primăriei sau a ONG-urilor, ci a cetăţenilor, care trebuie să înţeleagă că civilizaţia nu e un drept, ci o datorie. Atâta timp cât oamenii vor cumpăra câini de rasă în loc să adopte un maidanez (şi nu-mi spuneţi că sunt urâți, că vă iau de mânuţă, vă dau jos ochelarii de cal şi vă arăt mai mulţi maidanezi frumoşi decât puteţi adopta în 7 vieţi), atâta timp cât ne vom preface că nu ştim de unde pică aceşti câini pe stradă şi atâta timp cât nu ne vom implica activ în rezolvarea problemei, degeaba sărim cu securea la gâtul câinilor. Problema câinilor comunitari (oare de ce le zice aşa ?) e a comunităţii, nu a primarilor. Iar uciderea lor nu rezolvă problema cât timp izvorul de câini curge liniştit. Nu v-am convins ? Continui:

În cazul jurnalistei (şi a altor femei care au trecut prin situații similare), membrii comunităţii au preferat să nu intervină. Avem poliţişti, jandarmi, gardieni publici, pentru ce îi plătim ? Ca să intervină în genul ăsta de situaţii. De ce să îmi risc eu pielea pentru binele alteia ? Oare genul acesta de explicaţii ar fi acceptate de o femeie care a trecut prin aşa ceva sau de membrii familiei ? Oare nu ar dori mai degrabă ca membrii comunităţii din care face parte să intervină în loc să meargă mai departe ? Şi dacă da, de ce în cazul câinilor comunitatea susţine că nu are nici o obligaţie ? De ce ar trebui comunitatea să intervină selectiv ? Vrem până la urmă să facem parte dintr-o comunitate sau nu ?

De ce insist să tot repet cuvântul „comunitate” ? Printre altele, şi pentru că indivizi precum Georgică nu par să îl priceapă. Şi poate că nici nu trebuie, dar dacă tragem cu ochiul în ograda vecinilor mai civilizaţi observăm că ale lor comunităţi sunt totuşi (mai) unite.  Poate că şi de aici vine forţa lor. Noi însă părem să culegem fix ceea ce semănăm, precum în Povestea Poveştilor lui Creangă.

Anunțuri

20 de răspunsuri la „Despre binele propriu şi binele comun

  1. In primul rand, vreau sa-ti zic ca apreciez blogul tau.

    As avea si eu cateva intrebari:
    Din punctul tau de vedere, care crezi ca ar fi pretul corect (astazi) pentru un apartament nou in Cluj/Iasi/Timisoara, zona semicentrala ( aprox 30 minute de centru pe jos) ( eventual diferentiat la 50, 75, 100mp)? La ce pret crezi ca o sa devii proprietar ? Ai incercat sa cumperi un apartamant sa vezi la ce pret minim poti sa ajungi ?
    Daca tot ai asa multi bani ( pentru un angajat roman, relativ tanar), in ce forma ii tii ? Cum ii investesti / protejezi ?

    • Nu pot spune un pret corect pentru un apartament nou pentru ca eu nu as cumpara asa ceva. Nu am incredere in cei ce au construit in timpul sau dupa spargerea bulei imobiliare. Eu le-as vedea mai ieftine decat cele construite acum 20-30 de ani (dar e doar o parere personala). Un cutremur mare le-ar face de incredere daca nu le-ar darama. Pana atunci, prefer sa fiu reticent in privinta lor. Si chiar daca as spune un pret, ar fi o parere complet subiectiva. In cel mai simplist mod posibil poti sa iei in considerare calculul asta:
      https://basmeimobiliare.wordpress.com/2012/04/25/pretul-corect-monstrul-de-sub-patul-imobiliarilor/

      Nu stiu la ce pret voi deveni proprietar pentru ca nu stiu in cat timp vom ajunge la pretul respectiv. Daca va dura prea mult, poate voi cumpara mai scump sau voi cauta alternative (construit casa etc). Din cand in cand mai postez anuntul de cumparare dar pana acum singurii care au raspuns au fost agentii (cu care citesc anuntul la telefon si apoi ramane ca mai suna ei daca gasesc – inca nu stiu de ce suna daca la momentul respectiv nu au ce sa ofere de banii promisi) si proprietari care au apartamente in cele mai dubioase sau indepartate zone ale orasului (ei sunt de acord cu pretul, eu nu sunt de acord cu zona).

      Banii nu sunt numai ai mei, ci si ai sotiei, si e greu de zis ce inseamna „multi bani” (probabil un politician corupt face banii astia in cateva zile). Despre cum ii protejez as prefera sa nu discut pentru ca nu sunt in masura sa dau sfaturi. Sunt la fel de curios ca si tine sa aflu metoda ideala pentru a ma proteja de pierderi. Investitii pot fi o mie, nu ma pricep. Daca vrei doar sa-i conservi o poti face fie in depozite (cu riscul de rigoare), fie in casete de valori ale bancilor (si aici cu riscuri) fie ingropati in lanul de porumb sau in orice alt loc crezi ca nu ii gaseste hotul.

      • Multumesc pentru raspuns.

        Pentru mine toata lumea este subiectiva :), dar ma gandeam ca ai o parere mai ferma si informata decat majoritatea, de aia am vrut sa te intreb.

        Calculul respectiv il inteleg, partial sunt de acord cu el, dar nu se aplica prea bine la apartamentele noi. Spun asta pentru ca din cate am inteles eu mp construit ar fi undeva la 300-350 Euro. Daca adaugi pretul terenului si profitul constructorului ( eventual si dobanzile in cazul in care constructorul nu are toti banii necesari) depasesti destul de bine preturile despre care vorbesti.
        „Nu stiu la ce pret voi deveni proprietar pentru ca nu stiu in cat timp vom ajunge la pretul respectiv” eu intrebam la ce pret ai cumpara astazi (evident o marja in functie de locatie / calitatea finisajelor). Daca ar fi sa ghicesc, as zice 500-700 in orasele respective / Bucuresti. In alte orase mari, as scadea 100.

        Referitor la investitii te intrebam tot la modul subiectiv, sa vad cum fac altii care nu sunt investitori profesionisti. Exista unii care argumenteaza ca un apartament e un mod relativ sigur de a pastra valoarea banilor. La sume de nivelul unui apartament de 2 camere, o metoda conservatoare recomandata ar fi sa-i imparti in 3 parti (nu neaparat egale) si sa-ti tii in EURO, RON, USD. Eu eram curios daca folosesti metoda asta, sau alta (nu e sugestie de investitie 🙂 ).

        Disclaimer: eu ma gandesc sa-mi cumpar un apartament, de aia as vrea sa vad daca gasesc motive valide sa n-o fac. Un discount de 5-10% in 2 ani nu prea ma incanta (eu ma gandesc tot pentru apartamente noi).

        Referitor la apartamentele vechi, am vazut ca nu se prea ia in discutie faptul ca daca astepti inca 1-2-5 ani apartamentul o sa fie mai vechi cu 1-2-5 ani si ar fi si normal sa fie ceva mai ieftin.

        • Pareri ferme pot sa am, dar nu stiu daca sunt mai informat decat majoritatea. Toate ideile spuse aici trebuie trecute prin filtrul propriei gandiri. Daca ajungi la concluzia ca au fost corecte, le iei de bune. daca nu, le ignori.

          Faptul ca pretul mp construit e de x sute de euro e problema constructorilor, nu a cumparatorilor. Ei trebuie sa vina cu solutii viabile pentru reduce costurile fara sa reduca gradul de siguranta al viitorilor locatari. Daca nu o pot face, inseamna ca si-au ales gresit meseria. Cand construiau cu 1000 €/mp dar vindeau cu 2500-3000 nu le plangea nimeni de grija, de ce le-am plange acum ?

          Da, ignorand calculul de mai sus legat de pretul corect raportat la venitul mediu, un 500€ pentru orasele mari si un 700 pentru Bucuresti ar putea fi un pret maxim rezonabil.

          Pai daca pretul apartamentelor e in scadere (oricat de mica ar fi ea), cum poate fi asta o metoda de a pastra valoarea banilor ? Da, impartirea in cele 3 monede o folosesc si eu.

  2. Raspund aici la: https://basmeimobiliare.wordpress.com/2013/10/14/binele-propriu-si-binele-comun/#comment-1720

    Ca si cumparator eu am evaluat si daca se poate construi la un pret mai mic si cat de probabil este sa se intample in viitorul apropiat. Nu e vorba de plans de mila, e vorba de o analiza cat de cat la rece a situatiei. Sa zici ca daca nu poate sa construiasca la pretul ales de tine si-au gresit meseria mi se pare gresit, ca si cum as zice daca programul X nu functioneaza pe pentium 2, toti programatorii care au lucrat la el si-au gresit meseria (daca ajung la concluzia ca in Romania majoritata populatiei isi permite doar un pentium 2).

    Cumpararea unui apartament e o metoda buna de a pastra valoarea banilor pe termen mediu/lung (10-20 de ani) pentru un investitor amator care nu are timp sa se intereseze foarte des de alte oportunitati de investitii. Intr-adevar, daca pretul de achizitie este foarte mare raportat la pretul unei constructii noi sau valoarea care se poate scoate din chirie, in cazul ala nu e o investitie prea buna. Daca iti cumperi apartamentul pentru tine, poti considera chiria la valoarea intreaga ( fara sa scazi taxele/impozitele ).

    • Un constructor de locuinte e pana la urma un antreprenor, un om care trebuie sa caute solutii tehnice. Da, daca romanii isi permit doar pentium 2 iar softurile realizate de un programator nu pot rula pe aceste computere, acel programator a esuat, pentru ca nu a inteles nevoile pietei. la fel si constructorii. Nu spun ca e vina lor, dar asta-i realitatea. Stii cum se adapteaza de obicei constructorii nostri pentru a-si pastra marja de profit ? scad calitatea sau incalca normele de constructie. Iar cei care nu apeleaza la solutiile astea sunt nevoiti sa vanda scump, adica nu se pot adapta pietii sarace din Romania.

  3. „Nimic nu e pe de-a-ntregul pierdut, daca ai o poveste interesanta si pe cineva caruia sa i-o spui. Necazul este ca nimeni n-ar crede o iota din povestea mea.”
    „Imi spun inca o data, dupa ce am spus-o de atatea ori: fara o sinceritate totala, naiva, nu poti scrie nimic si nici nu poti desena nimic, dar e foarte greu sa ajungi la aceasta sinceritate. Desenand, incerc sau ma straduiesc sa-mi eliberez mintea de tot ce-o stanjeneste, de toate grijile, de toate desertaciunile. Nu are nici o importanta daca ceea ce fac e rau sau bun. Inca o data: trebuie sa las mana sa gandeasca. Doar atat: de pilda, cum sa asez aceasta figura triunghiulara, cu fruntea in sus, lipita de o alta, tot triunghiulara, cu fruntea in jos. Sa iau apoi alta foaie, sa las contururile sa tasneasca fara nici un gand ascuns.“
    Film si teatru.
    Iar daca intrebarea ar fi – care este legatura dintre citate ? – raspunsul este matematica. Imi placea de cei care considerau ca o concurenta de 25 de candidati (de exemplu) pe un loc, la un examen de intrare la facultate, este bine. Astazi asemenea concurenta este de neconceput, dar trebuie sa precizez ca ma refer la perioada cand erau numai facultati de stat si se pica avand medie de peste 9,50, cu niste subiecte de „doctorat” – cum ar considera amaratii care reusesc in prezent sa ia bacul. Uitau (de exemplu) ca in cazul a 100 de locuri (ca sa iau o cifra rotunda), faptul ca trebuiau sa fie mai buni decat alti 24 este total gresit. Fiecare admis trebuia sa fie peste 2.400 de contracandidati ca sa fie peste linie si nu sub linie.
    Faptul ca gandesti altfel nu trebuie sa fie o scuza pentru a publica un CV sau a te da ca pilda pentru a motiva. In exemplul meu doar 4% sunt diferiti fata de restul, iar daca in prezent „e im-po-si-bil” sa …. , raporteaza-te la procente.
    La exemplul tau cu pensiunea nu vreau sa fac comentarii pentru ca este mult de analizat. Nu este vorba de comunitate, ci de modul de a derula o afacere.
    Dupa perioada de „somn”, nu-mi ramane decat sa-ti spun „Buna dimineata!” Incepe cu o cafea, apoi gandeste-te ca trebuie si astazi, nu ca la facultate, sa iei niste examene care apar indiferent de vointa ta. Trebuie sa te situezi in limita acelui mic procent de „admisi”.

    • ma oftic sincer cand realizez ca un astfel de om, care poate scrie un astfel de comentariu mi-a dat(figurat vorbind) peste degete. Inseamna ca mai am multe de invatat si ca nu le vad chiar atat de bine pe cat credeam/speram. Respectele mele, domnul meu.

      • @Heto, Buna dimineata! si tie. Restul ti-e cunoscut – o cafea si succes la examene! Nu „dau” peste degete, intotdeauna sunt alte pareri legate de subiectele in discutie. Si in spirit de gluma – nu peste degete – nu ai mai putea „canta” la pian ; si in clipele de relaxare la tastatura. Dat fiind faptul ca ne permite @Basme sa postam pe al sau blog – incanta-ne (daca imi este permis sa generalizez) cu tastatura!

    • Da, imi amintesc de vremurile alea, cand concurenta era de cel putin 10 candidati pe loc, dar recunosc ca nu m-am gandit pana acum in felul asta la problema admiterii.
      Da, probabil ca doamna nu se gandea la comunitate, dar cred ca stia ca ajutandu-i pe ceilalti se ajuta si pe ea. daca vreodata mai calc pragul pensiunii ei, as provoca-o la o discutie pe tema asta.

  4. 10 candidati/loc se traduce prin „am intalnit si romani fericiti”, dar sa revenim la mioarele noastre. Nu stiu daca intuiesc, in procent mare, starea de fapt a protagonistilor din povestea ta. Scriu foarte pe scurt :
    Avem de-a face cu Bucovina, o zona turistica deosebita din toate punctele de vedere. Manastirile, istoria, ceramica neagra, traditiile populare autentice, rezervatia, Eminescu, Creanga, etc. nu sunt obiective pentru masele largi populare intrate in perioada concediilor – de aici de facut si profilul consumatorului de astfel de servicii turistice + psihologie + dorinte + cerinte de indeplinit + atragerea si mentinerea turistului ca un client permanent sau aducator de alti clienti pe baza de recomandare + oferirea/tipul de servicii adaptate turistului ajuns in zona + modalitati de dezvoltare/crestere a afacerii.
    Intrucat, in zona, obiectivele exista, iar activitatea nu presupune 15 doctorate, deschiderea de pensiune a devenit o afacere asemanatoare cu dozatoarele de dupa 89’. Este o sursa de venit, dar adaptata strict locatiei.
    De aici rezulta si „arhitectura” pensiunilor. Ori, la genul special de turisti (inclusiv straini) care vin, e musai sa profiti si de bucatele si bucataria specifica zonei. Oferirea de „all inclusive” vine firesc, un fel de „must have”. Gandeste-te ce inseamna pentru oricine venit din afara romaniei o portie de sarmale cu mamaliguta, ardei iute ca focul, smantana, unt, branza si cascaval adevarate, legume cu gust autentic ce nu gasesti in supermarket, etc. Nu uita ca se fac si trasee turistice speciale pentru asa ceva. Cui nu-i place sarmaluta, i se ofera, probabil, clasicul catel cald sau nu stiu ce burger cu nelipsitii cartofi prajiti in uleiul de anul trecut. Dar calitatea serviciului trebuie sa fie pe cat posibil impecabila. Daca avem o camera curata, chiar fara ultima fita de plasma, masa ramane in amintire ca ceva ce nici la mama acasa n-am avut parte. Psihicul reactioneaza mult mai rapid cand se umple burta cu ceva deosebit. Daca mai stropesti bucatele si cu putina „buturuga” sau „puterea ursului”, clientul e fratele tau. Nu uita, avem de-a face cu turist special.
    Si acum vei spune ca n-am facut decat sa insir motivele pe care le sustii in ideea ca se sacrifica pentru comunitate. Incerc sa privesc dincolo de acest aspect.
    Intrucat are o pensiune mai rasarita decat majoritatea, iau in calcul aspectul economic al problemei. Ca afacerea sa mearga, pe langa ceea ce oferi tu ai nevoie de facilitatile zonei (cu tot ce implica si autoritate locala) + promovare + publicitate + acces la fonduri. Probabil face parte dintr-o asociatie care reuneste proprietari de pensiuni din zona, iar accesul la fonduri si statut reprezinta mierea de pe degete. Implicandu-se dovedeste calitati ce o pot propulsa in functii de conducere cu perspective chiar mai inalte – + analiza gestului sau. Nu uita ca pensiunea „deosebita” de restul a venit in urma unei gandiri mai aprofundate a problemei si a perspectivei + analiza costuri – beneficii. Fasneata si descurcareata – ar traduce unii.

    • deschiderea de pensiune nu presupune 15 doctorate

      Desigur, dar ce a reusit sa faca femeia asta e mult peste ce ofera celelate pensiuni din zona. Si preturile sunt un pic mai mari, e adevarat, dar mai sunt si alte pensiuni la acelasi pret (dar mult sub dotari si amenajari), deci pe care sa o alegi ?

      Cu siguranta femeia e fasneata si descurcareata (am vazut-o si pe la TV, in nu stiu ce emisiune de profil), dar atata timp cat are initiative de care ceilalti nu sunt in stare, e clar ca a adus un plus comunitatii, chiar daca motivatia e una egoista.

      • “Basmul şi legenda, prieteni, nu-şi au locul decat In Bucovina. Unde sa isi pazeasca Fat Frumos gradina cu mere de aur daca nu pe o obcina inverzit-mioritica, langa o manastire miniaturala si un paraias, desigur, zglobiu?
        Unde sa isi gaseasca “salatile” ursul si Harap Alb, daca nu langa feericul catun pastoresc bucovinean, multicolor, presarat pe colnice inflorite, cu carari si plaiuri neindoielnic si pe deplin baladiste?
        Veniti in Bucovina! Veti fi acasa, obcinenii sunt invatati cu turistii mai ceva decat telefilul cu telenovela (nu va suna mai bine telemanela?). Veti descoperi civilizatia vacii pana la a manca smantana cu smantana si veti afla ce inseamna sa mananci cinci-sase feluri la o masa, pana explodezi.
        E o mare pierdere pentru un colectionar adevarat sa nu treaca in catalogul sau nepretuit un blid de sarmalute cu smantana, o tochitura de purcel cu smantana, niste placinte de branza cu smantana si un bors de hribi… cu smantana!”
        iar daca descrierea de vinuri suna cam asa
        „Vinul a curs in valuri: Busuioaca de Cotnari, – aromata ca o gradina, dar
        nu din cea mierie, ci sprintena, doar cu un vag gust dulce (butoiul fusese
        imbracat in gheata si paie de cu seara) si Feteasca Neagra de Uricani – nici
        copila cuminte si neaflata de barbat, dar nici muiere la cei opt copii ai ei, ci
        codana scorpie, mirosind provocator a muschi de padure si a coaja de paine
        calda, si lipindu-se de om ca o zeama de buruiana fermecata.”
        zi-mi tu ca rezisti fara sa-ti salte inima.

        • Dom’le, ma simt asa, oarecum lezat, ca eu mi-s moldovean, vecin cu bucovinenii 🙂 Cum sa nu-ti placa sarmalele ? Sau vinurile dulci de Cotnari ? (au scos Grasa de Cotnari in sec – cine-ar fi crezut ? – dar au ramas bietii in urma, desi au inca priza la public). Sau Feteasca Neagra de Uricani ? (imi place Feteasca Neagra, dar pe asta nu am incercat-o).
          Mai-mai ca imi vine sa iti dau link catre pensiunea in cauza, sa te conving 🙂

        • Of, eu tot vorbeam de modul de a vinde ceva (adica sa adaugi o poveste care sa farmece clientul) si tu vii cu o blasfemie intergalactica. Cum adica Grasa de Cotnari – sec !!?? Sunt socat !!
          cotnari.ro/produse/grasa-feteasca-cotnari
          cotnari.ro/produse/all?page=1

          Cat despre feteasca, uite niste indicii :
          costachel.ro/pastorel-vinul-de-uricani-si-babeasca-neagra/#axzz2iXtUjLYw
          vinul.ro/top-feteasca-neagra.html – chiar daca e trecut acolo pe locul 7
          culinar.ro/articole/vinuri/feteasca-neagra-motiv-de-mandrie-nationala/205/2038/
          printrevinuri.ro/2013/02/best-of-feteasca-neagra-partea-1.html

          Nu mai scriu nimic ca mi se face rau de la atatea bunatati.

        • E blasfemie, dar iegzista o explicatie: pana pe la inceputul anilor 2000, prin Romania se faceau cu preponderenta vinuri dulci sau demidulci (cel putin pentru piata interna, care doar asta cerea). Legenda spune ca pana la campania Murfatlar, cei mai multi producatori autohtoni nu prea aveau curajul sa produca si vinuri seci sau demiseci (vinurile dulci sunt totusi, de obicei, pentru desert). Dupa mai bine de 10 ani in care am trecut si noi de partea secilor, normal ca unora le-a trecut prin cap sa scoata si variante fara zahar ale unor vinuri care merg totusi, cel mai bine, in dulce (Grasa de Cotnari, Tamaioasa Romaneasca, si chiar si Busuioaca de Bohotin).

          Grasa de Cotnari in sec nu am incercat-o (dar atentie, nu e de la Cotnari, ci de la Casa de Vinuri Cotnari – posibil aceeasi Marie dar cu alta palarie), insa Tamaioasa Romaneasca a celor de la Budureasca merita bauta. Responsabil, evident 🙂
          M-ai facut curios cu Feteasca Neagra de Uricani. Iar de Babeasca Neagra ce sa zic: am deschis acum cateva zile o sticla a celor de la Crama Nicoresti (de felul meu sunt curios in legatura cu soiurile autohtone, mai ales cele rosii – inca nu am incercat Novac si Cramposie).

  5. @ Florin Ispirescu:

    Felicitari pentru articol, m-a uns pe suflet! 🙂
    Da, traim intr-o comunitate, iar binele celor de langa noi inseamna in final si binele nostru.
    Raiul este colaborare şi altruism, iar Iadul, competiţie şi individualism.
    De aceea, câtă vreme egoismul, interesul, plăcerea decadentă, lupta pentru putere sau avere, şi altele asemenea lor, sunt coordonatele vieţii noastre, să nu ne aşteptăm la ceva bun. Aparent ele ne dau sens vieţii şi ne împlinesc, dar de fapt ne golesc de viaţă şi ne transformă în nişte animale sociale, care luptă pentru existenţă.
    Spiritele umane nu se pot maturiza decât prin cultivarea iubirii de Dumnezeu si prin iubirea faţă de aproapele.
    Demnitatea omului si drepturile omului izvorasc din inima Bibliei, care afirma valoarea vietii umane prin faptul ca omul este o creatura a lui Dumnezeu (Fiinta superioara).
    Fiecare persoana poarta chipul lui Dumnezeu.
    Uman, în sensul desăvârşit al cuvântului, nu poate fi decât Dumnezeu care S-a făcut Om pentru ca noi să devenim dumnezei.
    In umanismul creştin omul îşi capătă cea mai înaltă demnitate posibilă tocmai prin comuniunea sa spirituală, în cel mai intim grad, cu cel care este Dumnezeul-Om.

    • Ma bucur ca ti-a placut textul de aici. Ma bucura si mai mult sa stiu ca desi nu sunt credincios, pot gasi un numitor comun cu cei care au alte convingeri decat mine. Motivatiile pot fi diferite, dar daca credem ca ne este mai bine in comunitate decat singuri, poate mai exista speranta 🙂

  6. Perfect adevarat faptul ca, atata timp cat „izvorul” aparitiei cainilor maidanezi nu este stopat, celelalte solutii sunt doar temporare. Izvorul, recte abandonul si reabandonul (asa zisa „adoptie” dupa care cainele este rearuncat in strada) cainilor, este cel asupra caruia trebuie actionat cu fermitate.

    De asemenea, important este ca noi, cetatenii, sa raportam/sesizam orice agresiune ale cainilor maidanezi; online (www.caini-maidanezi.info) sau in mod oficial la adresele oficiale (ASPA, etc).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s