Grădinar, cumpăr castraveţi

Iac-am trecut în 2014 şi deja prima lună e pe terminate. Sper că aţi fost cuminți anul ce a trecut şi că Moş Crăciun a fost darnic cu voi. Mie mi-a adus chirie nouă. Din nou, fără agenţii imobiliare şi din nou cu proprietari ce nu doreau colaborarea cu agenţii. Da, greu, după o căutare de peste un an. Şi nu, nu aş fi găsit mai repede dacă apelam la o agenţie imobiliară, am intrat destul de des pe site-urile lor şi nu aveai ce alege nici de pe acolo (vezi mai jos cum e cu castraveţii). Da, iar am dat peste proprietari ce au impresia că dacă umblă cu gogoşi o să le meargă bine pe termen lung (ce fain ar fi să poţi merge la vizionări cu un astfel de detector de minciuni !)

Şi-acum despre castraveţi (pardon, grădinari):

cutii mutarePe când mai locuiam în fostul apartament, am acceptat 2 vizite din partea potenţialilor noi chiriaşi. Au venit singuri, fără proprietari (care locuiesc prea departe pentru a ajunge în timp util). Vizitatorii au fost, pe rând, 2 studente şi apoi 2 agenţi imobiliari. Studentele nu au pus prea multe întrebări (precum „dar de ce pleci, omule, de aici ?”) şi se pare că au fost cele „încălţate”. Agenţii însă erau un pic mai copţi la minte şi au fost mai curioşi, poate şi pentru că doreau să închirieze pentru ei. Nu, nu era un tertip pentru a vedea apartamentul şi a-l adăuga la portofoliul agenţiei (proprietarii declaraseră că nu doresc să colaboreze cu agenţii imobiliare), întrebările puse arătau clar că ei erau clienţii finali.  Nu mi-a trecut prin cap să-i întreb de ce nu închiriază ceva din portofoliul agenţiei (al cărui nume l-am uitat, din păcate, m-aş fi uitat prin oferta lor). Am stat niţel de vorbă şi pot spune că e prima oară când am dat peste nişte agenţi imobiliari ce păreau oameni decenţi (să fie oare pentru că nu erau în timpul serviciului, nu eram un potenţial client şi nu intraseră în modul vrăjeală ?). Oricum, nu trebuie să fii savant ca să îţi cam dai seama cât de bogată e de fapt oferta agenţiilor imobiliare şi cât de matură e piaţa imobiliară în general. Iar agenţii în cauză îmi sunt datori cu o bere. Fină ironie, nu ?

Că tot veni vorba de agenţi imobiliari: oamenii au fost acuzaţi de multe ori că se numără printre vinovaţii pentru creşterile de preţ din timpul bulei (prin dezinformare, manipulare). O explicaţie suplimentară: în ziua X, agentul publica un anunţ de vânzare (pescuit sau la cererea proprietarului). Ştiind că mulţi cumpărători sunt reticenţi în a plăti comision, mai pulsa câteva procente peste preţul cerut de vânzător (din 25.000 preţul devenea, să zicem, 26.000). Dacă apăreau clienţii, vânzătorul îşi primea banii doriţi, comisionul era acoperit şi toată lumea era fericită (mă rog, mai puţin cumpărătorul, care plătise un preţ mai mare decât luna trecută). Ciclul continua: următorii vânzători cereau cel puţin 26 de mii (pentru că acesta era noul „preţ al pieţei”), agenţii publicau anunţul cu 27 şi aşa mai departe. Evident, vinovatul de serviciu va fi întotdeauna cumpărătorul, prea puţin civilizat pentru a plăti pentru un serviciu pe care, de cele mai multe ori, nu l-a solicitat.

Anunțuri

4 răspunsuri la „Grădinar, cumpăr castraveţi

  1. Pare complicat la prima vedere, dar nu cred ca este chiar asa. Sa iau ideile tale „in ordinea inversa a numerelor de pe tricou” :

    „CARPE DIEM! (lat.) bucură-te de ziua de azi! – Horațiu, „Ode”, I, 2, 8: „Carpe diem, quam minimum credula postero” („Bucură-te de ziua de azi și încrede-te prea puțin în cea de mâine”). Îndemn de a trăi intens clipa prezentă, singura certă.”
    Matematica si „logica” stabilirii pretului ar duce la ideea ca trebuie sa cumperi azi, cand pretul este de 26.000, pentru ca maine va fi 27.000.
    Mecanismul stabilirii pretului, prezentat de tine, se practica de ceva vreme in piata ; numai ca nu se ia ca reper si frecventa tranzactiilor. Iar cine nu gandeste, plateste – si intelepciunea populara zice ca prostia si fudulia se platesc. Greseala cumparatorilor este ca uita pe ce dau banii. Achizitionarea unei locuinte tine in prezent mai mult de un asa zis statut social. Si fiecare ar trebui sa traga propriile concluzii in privinta acestui termen.
    Statut social si „carpe diem” – uneltele perfecte de manipulare a societatii ; de aici pleaca totul.

    Studentele nu au nicio grija – doar stii ca ele stau bine doar la capitolul sentimente. Agentii probabil ca au vrut sa evite, intr-un mod ingenios si inteligent, sa-si dea singuri comision pe chitanta.

    Mosul vine la tine in fiecare secunda, dar nu cu daruri obisnuite ci cu nuiaua in mana. De fiecare data cand vrei sa te incadrezi in „statut social si carpe diem”, iti trage una peste degete de iti trece imediat. Inteligent Mos !

    • Stii ce e cel mai ciudat? Eu aplic principiul „carpe diem” la MAXIM. eu imi traiesc viata, incerc sa o savurez, sa fac ce imi place. Nu-mi mai place? Fac altceva. Dar eu „fac ce imi place” nu neaparat „cumpar ce imi place”. Statut social? eu cred ca valoarea unui om e data de ceea ce gandeste si ceea ce face, nu de ceea ce detine. Incerc sa explic asta oamenilor, dar multi se uita la mine tare ciudat, desi vorbesc pe inteles… ei nu ma inteleg.

  2. Ca sa nu mai dau link-ul, citez dintr-un articol aparut azi pe un site. Sa inteleg cumva ca proprietarii aflati in agonie in prezent, la momentul achizitionarii apartamentului, dobandisera implicit si un alt statut social ? Oare cum au trait momentul cand s-au mutat ? Carpe diem ?
    Si uite cum imaginatia nu are limite :

    „Partidul XY va depune un proiect in Parlament in sprijinul persoanelor pe care bancile ar urma sa le evacueze din locuinte, din cauza neplatii datoriilor, initiativa vizand posibilitatea ca autoriatile locale sa cumpere apartamentele respective si sa le inchirieze apoi celor aflati in aceste situatii.
    Primarul municipiului …, A. A., a declarat, joi, intr-o conferinta de presa, ca a avut mai multe discutii cu reprezentantii bancilor din municipiu si cu cetateni care au datorii la banci si nu le mai pot onora, astfel ca ar putea fi evacuati din locuinte.
    A. a afirmat ca a elaborat un proiect pentru a proteja familiile care nu isi pot plati datoriile la banci nu din cauza neglijentei, ci din motive obiective, proiect pe care parlamentarii XY il vor depune saptamana viitoare in Parlament.
    „In Romania sunt zeci de mii de familii care se afla in prag de evacuare de catre banci. Daca nu luam masuri, incepand cu 1 martie va incepe acest proces de evacuare, ceea ce va duce inclusiv la prabusirea pietei imobiliare din Romania”, a afirmat primarul.
    Potrivit acestuia, solutiile pentru rezolvarea acestei probleme trebuie gasite la nivel central, in conditiile in care este vorba despre o situatie intalnita in intreaga tara.
    Proiectul initiat de A. prevede posibilitatea ca primariile sa cumpere apartamentele din care sunt evacuati oamenii, in cazul in care bancile ar fi dispuse sa le vanda la preturi acceptabile, pentru ca apoi sa le inchirieze fostilor proprietari aflati in acele situatii dificile.
    „Nu vorbim de vile si case, ci de apartamente. Propunerea este ca in cazul in care o autoritate publica locala cumpara o locuinta de la o banca, locuinta respectiva devine proprietatea publica a autoritatii locale si poate fi data in chirie familiei evacuate”, a spus primarul din … .”

    Interesante initiative legislative … Carpe diem ! continua.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s