Imobiliare 2014 pe înţelesul tuturor

Cine mai are încă bunici în viaţă are de multe ori dificultăţi în a le explica ce s-a întâmplat cu preţul locuinţelor în ultima decadă. Şi mai greu e dacă ai bunici care au trăit o viaţă întreagă la ţară. Dar se poate. O explicaţie foarte simplă sună cam aşa:

Vrei să cumperi o vacă. Ai strâns bani sau te-ai împrumutat prin vecini. Vrei să bei un lapte, să faci o brânză, să mănânci o carne de viţel. Te duci cu banii la iarmaroc şi întrebi de preţuri. Negustorii vor cam mult şi îţi spun că de banii pe care îi ai tu îţi pot oferi doar o oaie. Ce faci ? Te mulţumeşti cu oaia ? Unii se mulţumesc şi bat palma. Alţii se împrumută şi mai tare şi cumpăra până la urmă vaca. Alţii însă se întorc cu banii acasă şi hotărăsc să mai aştepte: mai bine cumpără lapte de la vecini, chiar dacă şi laptele e scump. Când le-or veni mintea la cap negustorilor, or cumpăra şi vacă.

bani

Sociologii s-au prins: există o explicaţie pentru dorinţa arzătoare a românilor de a deţine o locuinţă. Popor preponderent rural până pe la jumătatea secolului trecut, mulţi ţărani tineri au fost atraşi la oraşe prin industrializarea forţată începută de Ceauşescu (numărul orăşenilor s-a dublat în România în perioada 1960-1989).

Problema e că „omul nou” dorit de Ceauşescu nu se putea debarasa chiar aşa uşor de prejudecăţile sau convingerile sale milenare. Cea mai ciudată mi se pare poziţia femeii comuniste în familie: propaganda o înfăţişa cot la cot cu bărbaţii pe drumul construirii socialismului (şi aşa a şi fost, multe femei făcând munci grele prin uzine) în timp ce soţii lor se aşteptau ca ele „să ţină casa” după terminarea programului, aşa cum văzuseră la mamele lor (mame care fuseseră însă casnice). Totuşi cea mai puternică convingere a proaspătului orăşean se referea la casa şi pământul său: ţăranul ştiuse dintotdeauna că fără ele nu putea duce o viaţă bună (pentru cei ce nu cunosc foarte bine viaţa satului, se recomandă măcar bibliografia obligatorie de liceu – un Moromeţii, un Ion etc). Şi genul ăsta de convingere nu se pierde uşor: cei mai mulţi dintre orăşenii de peste 50 de ani de azi reprezintă de fapt prima generaţie strămutată din bătătură la bloc. Când s-au mutat la oraş au locuit iniţial în locuinţe închiriate, până când statul român a început să ofere credite prin C.E.C pentru achiziţia lor. Abia atunci cei mai mulţi dintre ei s-au putut simți cu adevărat împliniţi. Se ştie doar, ce-i al tău e sfânt, ce-i al altuia se poate duce pe apa sâmbetei.

Cine sunt vânzătorii de astăzi ? O mare parte din cei ce s-au mutat la oraş la tinereţe plus copiii acestora. Cine sunt cumpărătorii de astăzi ? Cei mai mulţi, copiii primei generaţii mutate la oraş. Iar educaţia primită de ultimii le-a insuflat exact credinţa asta: fără casa ta e vai de tine. Prin urmare, la bancă în ritm de dans. A venit primăvara, ce naiba !

 

Anunțuri