24 de ore

Atât durează, dacă eşti bine organizat, mutarea şi instalarea într-un nou apartament (mă refer la cazul în care locuieşti cu chirie şi nu cari mobilă după tine – cel mult un birou, un scaun, o masă). Dar când o spun în public, observ multe sprâncene ridicate. Ulterior, când gurile se deschid, aflu că respectivii se numără printre cei care nu au prea locuit cu chirie dar au auzit multe basme imobiliare la focul sobei: „trebuie să te muţi în fiecare an dacă stai în chirie”, „nu poţi avea copii dacă locuieşti cu chirie”, „banii daţi pe chirie sunt bani pierduţi” şi câte şi mai câte poveşti nemuritoare spuse de Şeherezade autohtone.

Moving-Pets-Blog1Se face în felul următor: vineri spre seară începi împachetarea. O oră hainele, o oră electronicele, o oră vesela şi accesoriile, o jumătate de oră cărţile, 1-2 ore altele. Desigur, asta presupune să ai deja câteva cutii bune (fie le găseşti pe la supermarketuri, fie ţi le pun la dispoziţie firmele de mutare), 1-2 geamantane şi rucsacuri. După miezul nopţii ai totul strâns şi poţi merge la culcare (cearşafurile şi pijamalele le vei împacheta dimineaţa, din motive evidente).

Sâmbătă dimineaţa te trezeşti, iei un mic dejun rapid şi la 8 ești gata de mutare. Dacă ai maşină, vei face 4-5 transporturi la noul apartament (posibil mai multe, dacă ai maşină mică). Dacă nu ai maşină şi nici prieteni/familie cu maşină disponibilă, poţi apela la firmele de mutări pentru o dubiţă de maxim 7mc, caz în care vei face un singur drum (ultima dată când ne-am mutat a costat 100 de lei închirierea, şi am fost ajutaţi şi la cărat).

Pe la prânz vei avea tot calabalâcul în celălalt apartament şi poţi începe scosul din cutii/geamantane. Sau poţi comanda pentru început o pizza, cu siguranţă eşti un pic obosit şi flămând. În următoarele ore vei spăla podele, vei şterge praful, apoi îţi vei aranja lucrurile. Până seara târziu (cel târziu) ar trebui sa ai toate la locul lor. Eşti oficial în noua locuinţă.

Evident, toată operațiunea presupune un pic de organizare şi disciplină. Ok, un pic mai multă. Poţi să-ţi întinzi mutarea sau împachetarea de-a lungul unei săptâmâni întregi (nu recomand, e deprimant să stai cu cutii în mijlocul casei mai mult de câteva ore). Dar se poate face în 24 de ore. Că vor fi 30 în loc de 24, tot aia e: vineri eşti locatar într-un loc, sâmbătă seara în altul (posibil să dureze mai mult dacă te mulţi dintr-un colţ în altul al Bucureştiului). Şi nu, nu trăiesc prea minimalist (deşi uneori îmi place să cred asta): băiatul care m-a ajutat ultima oară cu mutarea a scăpat printre dinţi, în timp ce se chinuia cu o cutie pe care scria Foarte greu şi fragil: „Da’ multe chestii ați mai strâns !”. Avea dreptate: nici mie nu-mi venea să cred câte cutii aveam în mijlocul sufrageriei micului apartament pe care tocmai îl părăseam.

Cârcotaşii (chiar şi cei ce nu au trecut prin asta dar ştiu oricum despre ce e vorba) au un pic dreptate, insă în altă privinţă: de cele mai multe ori nu-i uşor să părăseşti un apartament. Un sentimental ca mine va regreta multă vreme locuinţa de la geamurile căreia puteam observa 3 sferturi de oraş. Mult mai mult de 24 de ore. Dar astea deja-s alte poveşti.