Prima Casă – ce vă ascund băncile (II)

  • Comisionul de administrare/gestionare credit

Mi-a mai rămas un rest de data trecută. Acest comision e aparent de domeniul trecutului, din moment ce deja avem clienţi ce au câştigat în instanţă procesele intentate din cauza lor. Destule bănci nici nu-l mai încasează (dacă e să credem ce declară în ofertele lor). Să zicem că de mâine nici un client Prima Casă (vechi sau nou) nu mai trebuie să plătească acest comision (eu am mai găsit vreo 2 bănci care îl mai percep). De ce există el însă ? Pentru că uneori e nevoie de artificii pentru a da iluzia că dobânda efectivă (DAE) e mai mic decât e în realitate. Într-adevăr, nu e secret, e doar imoral (şi un pic ilegal, dacă e să luăm de bun precedentul din instanţă).

  • Comisionul de administrare cont curent

740-mortgage-rates-ARM-adjustable-loan-house-traps.imgcache.rev1399904257763.web.420.270Ăsta-i favoritul meu. De fiecare dată când faci un credit Prima Casă (sau orice alt credit), banca îţi va deschide un cont. E normal, banca îţi va livra banii acolo iar tu îi vei transfera în contul vânzătorului la momentul cumpărării (dacă ţi i-ar da în mână la casierie, ai putea fugi cu ei şi cumpăra ţigări în loc de locuinţă). Până aici, nimic neobişnuit. Ai crede că după încheierea tranzacţiei de vânzare-cumpărare, respectivul cont va fi închis. Eşti naiv. Contul respectiv rămâne deschis şi de obicei va trebui să plăteşti un comision lunar pentru întreţinerea lui.

E nevoie de acest cont pentru a-ţi plăti rata lunară ? Un funcţionar bancar pe care l-am întrebat mi-a spus că da. De ce ? Aparent, de fiecare dată când vei plăti rata, banii se vor duce în acel cont, din care vor fi transferaţi ulterior în conturile băncii. N-am putea plăti totuşi direct în contul băncii? Aparent acest lucru ar da peste cap socotelile contabile şi ar produce anomalii în modelul spaţiu-timp. Sună cretin ? Păi cam este. Să ne imaginăm că mergem la supermarket şi la casă banii pe care îi plătim nu se duc în casa de marcat, ci într-un plic cu numele nostru scris în dreapta-sus. Tot aşa, ca sa nu se încurce socotelile. La sfârşitul programului, toate plicurile cu numele clienţilor sunt scoase şi banii se adună la un loc. Sună şi mai cretin ? Normal că sună. Dar nu şi pentru bănci. Ştiu, se vor găsi economişti care să ne explice că nu se poate fără aceste conturi, că ele există şi în ţările cu apă caldă sau că, la o adică, administrarea s-ar putea face şi gratuit. Posibil. Dar nu o fi totuşi posibil şi fără ele ? Problema e de principiu, nu neapărat de costuri. Nici acest comision nu e secret, doar absurd.

  • Asigurarea de viaţă

Am vorbit tura trecută despre asigurarea locuinţei. Mai avem una, cea de viaţă. Păi e bine să ai inclusă în rată şi o astfel de asigurare, nu ? Depinde la care capăt al ei te afli: nu e vorba de asigurarea clasică de viaţă, cea datorită căreia fie familia primeşte nişte bani dacă dai colţul, fie primeşte tu, la sfârşitul perioadei de cotizare o sumă anume, drept premiu pentru că ai supravieţuit. Nici vorbă de aşa ceva. Aici vorbim de o poliţă prin care banca se asigură că în cazul în care beneficiarul împrumutului trece în lumea celor fără suspine, o terţă parte va plăti băncii datoria decedatului. Prin urmare, beneficiarul asigurării de viaţă este, în acest caz, banca, nu clientul.
Păi şi atunci de ce plăteşte clientul, şi nu banca, pentru asigurarea respectivă ? De fraier, maică. Culmea e că nu e obligatorie (în 2015, nu toate băncile o impun). Deşi, uneori, foarte-foarte rar, funcţionarii vor rosti şoptit expresia magică „trebuie să faceți şi o asigurare de viaţă”. Mai târziu ne vom da seama că”trebuie” a fost auzit greşit. Era de fapt „puteţi”. Detalii.

(Cum să devii) cel mai iubit dintre vecini (în 10 paşi simpli)

vecinul-punea-manele_64c7594a0ca2941) Ascultă muzică. Cât mai proastă şi la un volum cât mai ridicat. Suficient de ridicat încât să se audă jumătate de scară. La orice oră, dar mai ales după 11 seara. Continuă până la 1-2, sau chiar 3-4 dimineaţa, dacă ai chemat şi nişte prieteni. Şi dacă tot îi chemi, cumpără şi ceva de băut, nu fi ţăran ! Iar dacă apoi începeţi să vă înjuraţi şi să zbieraţi, ieşiţi la geam, apoi pe casa scării. Dacă se întâmplă să vă mai îmbrânciţi peste uşile vecinilor, nu-i bai, uşile astea noi, din metal, rezistă. Orice ai face ulterior, fii tare şi nu îţi cere scuze vecinilor cărora le-ai strâmbat uşile.

2) Dacă te întorci acasă seara după ora 23, urcă pe scări şi dacă nu vii singur, discută aprins, mai spune un banc, oricum nu cred că doarme nimeni la ora aia.

3) Când termini de mâncat, nu ridica niciodată scaunul când îl împingi la loc, ci târâie-l prelung. Fă-o de câteva ori pe seară, pentru efect garantat.

4) Dacă fumezi la geam, nu-ţi lua scrumiera cu tine, se ştie că scrumierele aduc ghinion. Doar scrumul e luat de vânt, nu ajunge pe pervazul vecinilor. Chiştocul arunca-l apoi tot pe geam, doar n-o să-ţi umpli coşul de gunoi cu aşa ceva, nu ?

5) Când ieşi din casă, trânteşte sănătos uşa . Fă la fel şi la întoarcere. La bloc nu ai cocoş, deci unora le prinde bine să fie treziţi dimineaţa.

6) Ai câine şi pleci seara de-acasă ? Lasă-l singur. Vecinii vor fi foarte încântaţi să asculte urletele de singurătate ale animalului.

7) Dacă dai cu aspiratorul sâmbăta, fă-o cât mai devreme. Chiar mai devreme de 8. Cine-i harnic face zgomot de dimineaţa.

8) Declară un consum de 1 metru cub de apă pe lună. Iar dacă vecinii te suspectează, explică-le că eşti ecologist şi că lupţi împotriva risipei.

9) Aplică dublul standard. Adică suportă muzica lui Popescu ore în şir (noaptea) dar prezintă-te la uşa lui Ionescu 15 secunde după ce ai auzit zgomotul bormaşinii (ziua).

10) Spălă rufe doar seara târziu, mai ales dacă ai o maşină de spălat veche, chiar dacă ai stat toată ziua acasă.

Monopoly

Îţi place Monopoly ? Mie da. Şi nu doar pentru că implică bani şi imobiliare.

Pentru cei ce nu l-au jucat, îl explic pe scurt: scopul e să cumperi cât mai multe străzi, preferabil din acelaşi cartier. Jocul devine cu adevărat interesant când deţii toate străzile dintr-un cartier (sau mai multe cartiere), pentru că din acel moment poţi construi case şi apoi hoteluri şi primi chirie din partea celorlalţi participanţi ce poposesc pe străzile tale. Deci te poţi îmbogăţi din chirii, îţi dai seama ??

monopolyPunctul culminant al jocului e acela când majoritatea străzilor sunt cumpărate de jucători, dar nimeni nu deţine un cartier întreg, prin urmare nu se pot construi case sau hoteluri (deci nu se poate îmbogăţi încă nimeni). Evident, sunt permise târgurile între participanţi.

Există 2 tipuri de jucători şi acum e momentul în care le observi caracterul: cei din prima categorie vor fi de acord să facă târguri avantajoase pentru ambele părţi implicate, adică să vândă cu condiţia să primească la rândul lor proprietăţi care le lipsesc sau să primească destui bani ca să îşi permită să le cumpere de la alt jucător. Cei dintr-a doua categorie vor dori să facă doar târguri care le sunt favorabile lor, nu şi celorlaţi.

Te-ai gândi că ultimii trebuie să fie copii. Dar nu, nu e vorba doar de ei, ci şi de adulţi. Şi degeaba le explici că jocul nu va duce nicăieri dacă nu acceptă târgurile cu ceilalţi jucători, ei o ţin pe a lor: „nu vând, mai aştept, mai vedem ce se mai întâmplă, dacă şi tu faci bani eu cum mai câştig ?”. Şi, deşi îmi vine greu să recunosc, şi eu făceam odată parte din cea de-a doua categorie. Evident, nu câştigam aproape niciodată.

Partea proastă e că genul ăsta de comportament nu-l vezi doar la Monopoly (care e, până la urmă, doar un joc), ci şi în viaţa reală: cunoaşteţi proprietari care spun că decât să vândă sau să închirieze o locuinţă la preţul de x euro, mai bine o ţin pentru ei ? Am o bănuială că un Monopoly cu ei ar fi foarte plictisitor. În viaţa reală aceştia mai au totuşi o şansă să câștige, pentru că pot da peste cumpărători/chiriaşi care-s şi mai slabi, dar la alt joc: pockerul.