Monopoly

Îţi place Monopoly ? Mie da. Şi nu doar pentru că implică bani şi imobiliare.

Pentru cei ce nu l-au jucat, îl explic pe scurt: scopul e să cumperi cât mai multe străzi, preferabil din acelaşi cartier. Jocul devine cu adevărat interesant când deţii toate străzile dintr-un cartier (sau mai multe cartiere), pentru că din acel moment poţi construi case şi apoi hoteluri şi primi chirie din partea celorlalţi participanţi ce poposesc pe străzile tale. Deci te poţi îmbogăţi din chirii, îţi dai seama ??

monopolyPunctul culminant al jocului e acela când majoritatea străzilor sunt cumpărate de jucători, dar nimeni nu deţine un cartier întreg, prin urmare nu se pot construi case sau hoteluri (deci nu se poate îmbogăţi încă nimeni). Evident, sunt permise târgurile între participanţi.

Există 2 tipuri de jucători şi acum e momentul în care le observi caracterul: cei din prima categorie vor fi de acord să facă târguri avantajoase pentru ambele părţi implicate, adică să vândă cu condiţia să primească la rândul lor proprietăţi care le lipsesc sau să primească destui bani ca să îşi permită să le cumpere de la alt jucător. Cei dintr-a doua categorie vor dori să facă doar târguri care le sunt favorabile lor, nu şi celorlaţi.

Te-ai gândi că ultimii trebuie să fie copii. Dar nu, nu e vorba doar de ei, ci şi de adulţi. Şi degeaba le explici că jocul nu va duce nicăieri dacă nu acceptă târgurile cu ceilalţi jucători, ei o ţin pe a lor: „nu vând, mai aştept, mai vedem ce se mai întâmplă, dacă şi tu faci bani eu cum mai câştig ?”. Şi, deşi îmi vine greu să recunosc, şi eu făceam odată parte din cea de-a doua categorie. Evident, nu câştigam aproape niciodată.

Partea proastă e că genul ăsta de comportament nu-l vezi doar la Monopoly (care e, până la urmă, doar un joc), ci şi în viaţa reală: cunoaşteţi proprietari care spun că decât să vândă sau să închirieze o locuinţă la preţul de x euro, mai bine o ţin pentru ei ? Am o bănuială că un Monopoly cu ei ar fi foarte plictisitor. În viaţa reală aceştia mai au totuşi o şansă să câștige, pentru că pot da peste cumpărători/chiriaşi care-s şi mai slabi, dar la alt joc: pockerul.

Anunțuri

10 răspunsuri la „Monopoly

    • Normal.
      Chiar ieri m-am vazut cu ei. Ce crezi ca ne-au intrebat ? „Si v-ati mai gandit sa cumparati ?” Acceasi intrebare de ani de zile, ma intreb cand se vor plictisi sa mai intrebe (mai ales ca le-am explicat ca am suspendat planurile de a cumpara).

  1. „ …. atat de multa forta ….. si totusi, atata delicatete …. iar liniile … culoarea, …. profunzimile detaliilor care …. simbolistica perfecta a …. totusi, sobrietatea …. transcende timpul …. atingerea diafana …. trairile intense pe care … contrastele … universul aparent abstract … diateza … ”
    -„Care e rostul postarii, ca nu inteleg nimic ?” s-ar putea sa intrebi.
    -„Admiram capodoperele de arta expuse pe blogul tau. Oare cum a reusit ? Un agent ? Cu un asa talent la desen ? Cu o asa viziune ?”

    Iti aduci aminte de postarea (mea) in care era vorba despre un artist plastic si un critic de arta ? Ai cumva un raspuns la intrebarea de final ?
    Sa fi avut o asa premonitie, incat sa ating si latura artistica a discursurilor ce urmau sa apara ?
    Au trecut niste zile de la „amenintarea” cu „vernisajul”.
    Deci, ce avem noi aici ? Nicidecum intrebari fara raspuns, catalogate de tine ca fiind intrebari bune. Sa te corectez !

    „ITI OFERIM UN CAMIN !”

    Nu este o intrebare, dupa cum se poate lesne observa, ci o metoda de a vinde. E plin internetul de articole privind tehnici si metode de vanzare, publicitate si manipulare. Stii asta, dar cei care te citesc s-ar putea sa ignore forta si subtilitatile fenomenului. Pentru ca este, intr-adevar, un fenomen.
    Extrem de putini realizeaza ca nu vor beneficia de „un camin”, ci de vanzarea propriei lor vieti. Pentru ca asta fac ; fiecare in parte alegandu-si pretul. Si nu este vorba doar de cei fara bani. Chiar si „bogatii” au pretul lor. Datorita erei primitive in care se afla „inteligenta” maselor, constat ca pastrarea averilor agonisite prin diferite mijloace se reflecta in numarul si vastitatea proprietatilor. Trist, dar adevarat.
    Nu sunt intrebari, ci observatii asupra „fisei de post” a unui agent. Si era doar o mica parte din introducere.
    Am primit multumiri pentru faptul ca am facut sa se priveasca cu alti ochi cumpararea unor proprietati. Dar acei ochi sunt ai mintii celui care a vazut dincolo de stralucirea unui slogan, sau a trendului general ghidat de aberatia „daca asa face toata lumea, asa sa fac si eu”. Eu puteam sa scriu orice, dar alegerea a fost personala.
    S-ar zice ca si eu „vand” observatii ? Nu, eu „cumpar” oameni asa cum doresc. Cu „banii” mei in buzunar, este incantator sa vezi spectacolul grotesc al unor „nimeni” cu pretentii artistice care-si arata amatorismul pe scena, incercand sa impresioneze. Multi incearca sa se vanda la preturi „supraevaluate”. Cand ii scuturi putin, constati ca ai de-a face doar cu o pulbere. Iar pe unii trebuie doar sa ii atingi, nu sa-i scuturi.
    De ce pe scena ? Pai la targ nu se defileaza pe o scena ? Si, oricat de aratoase sunt exponatele, intotdeauna caut la dinti. Si intotdeauna cu pretul meu.
    Ti-au placut filmele trecute in postarea de mai sus ?

    • Nu am raspuns la intrebarea artistului (banuiesc ca e cea legata de privitul fluviului in ochi) 🙂
      N-am vazut filmele, dar erau deja pe lista de urmarit. Whiplash urmeaza sa il vad in weekend (scena cu „was I rushing or was I dragging ?” e mortala), poate si Imitation game. Totusi, e ceva special legat de filmele astea ? (adica legat de ce discutam noi pe aici ?)

      • Exact. Cam asa se prezinta unii care se doresc a fi artisti. E ca la fotbal, sau ca pe vremuri daca aveai o dacie. Toti, dar absolut toti, se pricep.
        Filmele …. hm ! Pai cum sa-ti zic (scriu) ?
        Nu sunt despre imobiliare ; asta e cert. Dar … hai sa treaca week-end-ul si sa le vezi ; sa nu stric totusi placerea. „See you next week!”

        • Raspund cu mare intarziere (scrisesm jumatate de raspuns in urma cu ceva saptamani, dar nu-l mai terminasem).
          Am vazut filmele:
          Imitation game nu prea mi-a placut. Stiam povestea, dar nu m-a atins la coarda sensibila. Morala desprinsa totusi: cei mai multi oameni vor fi doar carne de tun, sacrificati pentru „the greater good”. Azi, pe timp de asa-zisa pace, bancile sunt cele au nevoie de multa carne. Si primesc destula.
          Whiplash: mi-a placut foarte mult, mai ales muzica. Aici nu stiu ce sa zic, dar scena finala, in care profesorul ii mananca din palma elevului e geniala.

          Daca tot vorbim de filme, am mai vazut Aferim. Foarte bun. Scena in care tiganii liberi isi striga viitorii stapani te cutremura (dar exista o explicatie, robi o duceau aparent mai bine decat tigani liberi, in satra). Acum nu te mai ceri vandut in targ, te duci la banca sa-ti faca fetele o… simulare de credit.

  2. Sa incadrez postarea la capitolul beletristica, nedorind a ma transforma intr-un critic de film. Intrebarii tale, privind legaturile cu blogul, ii raspund in stilul asemanator curiozitatii unora (nu si a mea), „cu ce te ocupi ?”.

    „Whiplash” – iar pentru cine e curios, avem o recenzie la http://filme-carti.ro/filme/whiplash-2014-47525/ , scrisa cuprinzator si pe care o recomand a fi citita.
    Preluand din articol :” „There are no two words in the English language more harmful than: good job!” este insa „morala” ascunsa la vedere, ca sa zic asa, in tot demersul acestui film, o morala atat de aplicata si slavita dincolo de ocean si atat de nespecifica noua.”
    Se face vorbire despre perfectiune si „educarea vointei”. Avem vreo legatura cu blogul ? Eu cred ca da. Dar nu este o legatura directa de genul : pret, gresie, faianta, termopane, etaj intermediar, etc. , ci modul de abordare a oricarei situatii, care presupune cai diferite de intelegere. Inconvenientul apare atunci cand, asemeni muzicienilor din film, majoritatea crede ca a avea idee despre subiect inseamna suficienta, tinzand chiar catre statutul de „profesor”.
    Critic postarile ? Nu, ele nu depind de tine ci de cel care le scrie. Pentru postul de tobosar, erau in film chiar 4 candidati. Toti se considerau perfecti, dar exista o autoritate suprema care decidea. In cazul nostru nu este un profesor „in carne si oase”, ci unul abstract. Parcursul vietii fiecaruia depinde de intelegerea mecanismelor si profunzimea cunoasterii fenomenelor care guverneaza existenta intr-o societate. Limitarile la clisee sau preluarea de enunturi de tipul celor „biblice” nu fac decat sa ma bucure. Si aici este vorba despre „acei multi candidati pentru cateva locuri”. Dar poate un enunt, sau un cliseu, sa devina chiar un fel de „adevar” unanim acceptat ? Da, poate, dar in marea lor majoritate, „credinciosii”, vor sfarsi prin a da vina pe „destinul nemilos”.
    Critic autorul blogului ? Nu, se vede in timp progresul. Da, critic aici „pasii” facuti in spate, in unele articole publicate, datorati „uimirii” in privinta lipsei de cunostinte a celor intalniti prin contact personal sau prin intermediul internetului. Ar trebui ca acest blog sa fie un fel de scoala ? Nu, cred ca atunci cand „se impartasesc” idei „despre muzica” nu trebuie „sa predai” ce este aceea „partitura”. Poti sa intrebi “was I rushing or was I dragging ?”, asta pana cand te intreaba altcineva “was I rushing or was I dragging ?”. Cel putin asa vad eu o „paralela” cu filmul.
    @Heto m-ar contrazice imediat si ar sustine ca pentru un sfat avizat poate sa ceara parerea unui specialist. Da, e adevarat, dar nu se compara cu medicina. Daca vrei sa patrunzi cardiologia, e alegerea ta. Partea proasta este ca sunt situatii cand nici macar un diagnostic nu poti sa-ti pui si nu te poti opera singur. Si, surpriza, te pricepi la inima dar uite ca „te inteapa” rinichii …. Se sparge o conducta de apa in casa – chemi un instalator, nu trebuie sa fii „taticul tevilor” ; etc., etc. . Dar domeniul imobiliar nu presupune nici laboratoare, disectii, chei reglabile sau calti. Sau, ca sa raspund precum rabinul, „si tu ai dreptate”. Ramane ca fiecare „sa vada” cum e cu dreptatea lui.
    „The Imitation Game” – unul dintre filmele pentru care am superlative. Legatura cu blogul ? Simplist si sec : ramane ca fiecare sa descopere „enigma” fenomenului imobiliar ; proces ce tine de „genialitate”. Dar poti fi „genial” doar atunci cand ai niste cunostinte destul de solide intr-un domeniu. Nu vrei sa ti se raspunda la intrebarea “was I rushing or was I dragging ?” Si cum ? printr-un cliseu aberant ? Atunci, nu consideri ca ai adresat intrebarea unuia care nu are nimic de-a face cu domeniul ?

    P.S. – vei spune ca repet ca o moara stricata ca este nevoie de mult studiu, munca, logica si „genialitate” pentru a deslusi „enigma”. Pai, nu vorbeai tu despre comunitate ? Stiu ca este de preferat a primi direct pestele, … dar, intereseaza pe cineva „tainele” pescuitului ? Pentru ca, pe malul garlei, nu suntem doar noi doi …

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s