Legea falimentului personal versus legea dării în plată

Și dacă tot veni vorba, mi-am adus aminte că mulți confundă legea falimentului personal cu legea dării în plată:

Legea falimentului personal (sau legea insolvenței persoanelor fizice – nr. 151/2015). Cum funționează ea pe alte meleaguri ? Dacă la un moment dat devii incapabil să-ți mai platești datoriile (îți scad veniturile), poți cere ajutorul tribunalului, care te poate declara insolvabil. Oarecum la fel ca în cazul firmelor, numai că aici vorbim de persoane fizice. Cum se procedeaza ? Pentru o perioadă de câțiva ani (să zicem 3-5), trebuie vii cu un plan de reorganizare a cheltuielilor (nu mai poți să cheltui bani pe lucruri ce nu-ți sunt vitale, nici să vinzi de nebun ce ai deja) și să rambursezi cu banii rămași cât mai mult din datoria ce o ai către creditori. La sfârșitul acestei etape, creditorii mai pot executa silit debitorul (adică pot vinde bunurile datornicului) dacă acesta nu a respectat planul stabilit anterior, însă oricare ar fi situația, restul de datorii sunt șterse. Suferi o perioadă, dar măcar scapi basma curată în final; în plus, cel mai probabil o perioadă de timp nici o bancă nu te va mai împrumuta, având în vedere istoricul tău.

În România, legea aceasta permite 3 metode de scăpare de datorii: printr-un plan de rambursare a datoriilor (descris mai sus, în cazul în care situația debitorului nu e critică – adică veniturile îți mai permit să achiți o parte din datorii – fără a mai lichida la final bunurile debitorului), prin lichidare de active (dacă situația finaciară a datornicului e critică și acesta nu are cum să plătească nici măcar o parte a datoriei) sau prin procedura simplificată (dacă datoria este de valoare relativ mică). Mai multe detalii aici. Problema e că legea nu se aplică încă la noi: ba nu erau stabilite normele de aplicare, ba se făcuse sâmbăta, ba a venit gerul etc (proiectul de lege a ajuns în Senat în anul 2009).

AnxiousAnticipation_06sursă foto

Legea dării în plată. De obicei, când vine vorba de un credit substanțial, e nevoie să garantezi cu un bun restituirea acelui împrumut. În cazul locuințelor cumpărate prin credit, gajul e însăși locuința cumpărată. Legea ar trebui să permită oricui nu mai dorește să plătească creditul (din orice motiv) să predea băncii garanția și să ceară astfel ștergerea datoriei. Ai făcut un credit pentru o locuință in timpul bulei imobiliare, ți-ai făcut calculele și consideri că nu mai merită să plătești (luând în considerare avansul și ratele plătite deja)? Foarte frumos, „duci cheile” băncii și ai scăpat de datorie.

Legea dării în plată e însă destul de controversată. Personal, consider lucrurile mai simple decât par: în momentul în care împrumuți o sumă de bani cuiva, ai nevoie de o garanție, și pentru a fi sigur că nu-ți asumi riscuri inutile, garanția ar trebui să fie de valoare cel puțin egală cu cea a împrumutului. Dacă ai evaluat gajul corect, n-ar trebui să fie o problemă să accepți vânzarea lui pentru a acoperi împrumutul (aparent, nimic nou, nu reinventează nimeni roata). Prin urmare, mi se pare că băncile din Romania sunt într-una din aceste 2 situații: fie nu au evaluat corect locuințele pe care nu doresc acum să le primească în locul banilor împrumutați (pentru că nu au știut că trăiam în perioada 2003-2008 o bulă imobiliară), fie au supraevaluat voit garanțiile (și-au calculat riscul și profitul și au considerat că merită). Dacă se găsesc în primul caz, băncile ar trebui să-și asume incompetența. Dacă se găsesc în cel de-al doilea, tot incompetența. Pentru că în ambele cazuri, și-au făcut calculele greșit.

Anunțuri

Legea falimentului personal în România

Se vorbeşte de ceva vreme despre o posibilă adoptare a legii falimentului personal şi în România. În principiu, aşa cum o firmă ce ajunge în situaţia de a nu-şi mai putea plăti datoriile este declarată falimentară, o persoană fizică ar putea fi considerată în faliment dacă datoriile acumulate nu mai pot fi returnate. Ai un credit imobiliar pe care nu îl mai poţi plăti pentru că nu mai câștigi la fel de mult ca în momentul în care ai luat creditul ? Banca îţi va lua ce ai pe numele tău (locuinţă, autovehicul, electronice) şi va considera afacerea încheiată. Există totuşi proceduri specifice, lucrurile nu sunt chiar atât de simple pe cât par.

Legea funcţionează în SUA, Marea Britanie, Franţa, Germania, Polonia. De fapt, singurele ţări din UE ce riscă să rămână fără o astfel de lege sunt Bulgaria şi România.

faliment

Unde ne aflăm acum ?

Până şi Mugur Isărescu recunoaşte, mai voalat, ce-i drept, că băncile comerciale şi-au făcut de cap în România ultimilor 10 ani: comisioane ce nu există pentru clienţii din ţară mamă, comisioane mai mari decât cele pentru clienţii din ţara mamă, comisioane uneori abuzive, ne-transparența în modalitatea de calcul a dobânzilor pentru credite, politici ne-ortodoxe de vânzare a produselor bancare, dobânzi mai mari decât cele practicate prin alte state (deh, România e ţară cu risc ridicat), mai nou chiar şi cazuri de fraude bancare.

Între noi fie vorba, chiar dacă de mâine nici un nou client nu ar mai călca pragul băncilor iar vechii clienţi şi-ar plăti cuminţi ratele, băncile de pe la noi ar mai putea trăi bine-merci încă vreo 20 de ani, dacă şi-ar mai ajusta un pic numărul angajaţilor. Dacă punem toate astea cap la cap, trebuie să recunoaştem că băncile şi-o cam merită şi că lucrurile nu ar sta atât de rău pe cât ar vrea ele să se creadă. A, nu mai aveţi creşteri ale cifrei de afaceri ? Păi nici o afacere nu poate creşte la infinit.

De ce ar fi potrivită legea falimentului personal în România ?

Nu poţi veni într-o ţară a cărei populaţie nu are pic de educaţie financiară pentru ca apoi să te plângi că ai credite neperformante şi implicit pierderi. Orice instituţie financiar-bancară de pe lumea asta are o politică de managementul riscului. Băncile ştiau foarte bine în ce se bagă, degeaba se văicăresc acum. Adoptarea legii falimentului personal le-ar aduce în mod evident pierderi, dar sunt pierderi pe care ar fi trebuit să le ia în calcul.

Să luăm de exemplu cazul creditelor imobiliare: dacă clienţii ce nu îşi mai pot plăti ratele lasă băncii locuinţa, acesta o va putea revinde totuși la preţurile actuale, deci şi-ar acoperi o parte din pierderi. Dacă mai pui la socoteală şi faptul că foştii clienţi au plătit câțiva ani de rate, pierderile băncii scad şi mai mult.

Cât priveşte populația, dacă nu au fost protejaţi la timp prin politicile BNR care să pună un pic de ordine pe piaţă bancară, acum ar fi un moment numai bun să fie sprijiniţi. Iar o asemenea lege ar fi tocmai instrumentul potrivit pentru a îndrepta greşelile trecutului.

De ce nu ar fi potrivită legea falimentului personal în România ?

Cei ce au fost ţepuiţi până în 2008 (dobânzi cretine, credite în valută) iar acum nu îşi mai pot permite ratele au o scuză bună şi ar merita o asemenea lege (deşi îşi au partea lor de vină, vorbim totuşi de adulţi ce nu au avut niciodată timp să citească un contract cap-coadă înainte de a-l semna). Problema e că ar beneficia de lege şi cei ce se încăpăţânează să nu înveţe din greşelile celorlalţi şi încă se aruncă la credite, oricum şi oricând. Aceştia din urmă chiar nu merită falimentul. De ce ?

Pentru că deşi băncile sunt societăţi comerciale ce ar trebui să îşi asume pierderile de pe urma eventualelor falimente personale, nu o vor face în totalitate: îşi vor scoate pârleala tot de pe urma clienţilor responsabili, cei fără credite sau cu depozite în loc de credite, sau cei care cel mult îşi primesc salariile pe un card de debit. Băncile vor scădea probabil dobânzile la depozite, le vor creşte pe cele pentru credite şi vor mai creşte comisioanele de administrare. De ce ar trebui să plătească clienţii de bună credinţă oalele sparte de alţii ? Mai mult, există destui ce aşteaptă de mult scăderea preţurilor locuinţelor. Cine sunt cei ce au menţinut preţurile sus ? Tocmai cei ce îşi doresc acum să fie salvaţi de legea falimentului personal, cei ce erau dispuşi să plătească oricât de mult pentru o locuinţă. Un pic ironic, nu credeţi ?

E adevărat că există şi reversul medaliei (pentru cei ce au aşteptat scăderile de preţ): dacă băncile aruncă pe piaţă un număr mare de apartamente cu care s-au ales de pe urma falimentelor personale, în mod evident preţurile vor fi forţate să scadă, din moment ce oferta de locuinţe a crescut brusc.

Vom vedea totuşi o asemenea lege în România ?

Tind să cred că nu. Se ştie că acordul semnat de statul român cu FMI stipulează condiţia ca o asemenea lege să nu fie promulgată. Iar politicienii ce aşteaptă azi să fie votaţi nu prea au arătat că ar munci vreodată în interesul alegătorilor, dimpotrivă. Să-și schimbe ei năravul, măcar acum, în ceasul al 12-lea ? Greu de crezut.