Şmecheria secolului

Întrebam anul trecut dacă aţi fi dispuși să cumpărați un apartament executat silit. Întrebam degeaba: băncile nu se înghesuie nici acum să îşi asume pierderile şi licitaţiile încep de la preţuri comparabile cu cele din piaţă, dar încearcă soluţii fanteziste pentru a mai îndulci bilanţurile:

” Pentru a recupera sume mai mari din executările silite, unele bănci cumpără la licitaţie imobilele restanţierilor, pentru a le vinde ulterior mai scump.”

evil banker

Bun. Să zicem că Popescu a cumpărat în 2007 un apartament de 2 camere cu 75.000€. A împrumutat 95% din bani şi are de plătit o rată lunară de aproximativ 450€.

Din 2011, nu mai poate plăti ratele. Soldul creditului e de vreo 65.000€ (adică dacă l-ar rambursa anticipat, asta-i suma pe care ar trebui să o plătească), deşi a plătit deja rate în valoare de peste 20.000€.

Dacă banca l-ar executa silit şi ar obţine din vânzarea apartamentului banii rămaşi  (65.000€), creditul s-ar stinge. Pentru asta ar trebui să găsească azi, 6 ani mai târziu, un cumpărător dispus să plătească atâţia bani.

Realitatea e însă dură: clienţi care să cumpere la preţuri similare celor din timpul bulei imobiliare nu se prea mai găsesc iar eventualele executări silite ar duce la pierderi din partea băncilor (respectivul apartament s-ar vinde probabil la jumătate de preţ, asta dacă s-ar găsi clienţi dispuşi să treacă prin cazna evacuării foştilor proprietari).

Eu însă nu pricep cum poate funcţiona mecanismul din ştirea de mai sus: cum adică băncile cumpără apartamentele cu care au garantat împrumuturile cetăţenii ? Adică nimeni nu îţi cumpără locuința respectivă, dar o cumperi tot tu – creditorul – (muţi nişte bani dintr-un buzunar în altul ?) şi aştepţi să crească preţurile pentru a revinde. Să zicem că ar creşte până la nivelul la care banca şi-ar recupera banii împrumutaţi: de ce nu ar aştepta băncile până atunci, în loc să apeleze la artificiul ăsta ?

Singura portiţă logică e asta: cumpără banca acum la jumătate de preţ sau chiar cu mai puţin, Popescu rămâne dator pentru diferenţa de bani (deh, în alte ţări, după vreo 5 ani de plăţi datoria rămasă se iartă dacă dovedeşti că nu poţi plăti mai mult, dar nu-i cazul la noi), după care, în momentul magic în care preţurile imobiliarelor revin la valorile din 2007, banca vinde, recuperează astfel toţi banii împrumutați şi mai are de jumulit şi pe bietul Popescu. Posibil, singura problemă e cu „preţurile imobiliarelor revin la valorile din 2007”.

Ori ştirea e furată de pe Times New Roman, ori băncile înţeleg economia mai bine decât noi.

Anunțuri

Închiriezi un apartament gol ?

Smiling attractive couple sitting on floor in home.Am citit de curând o strategie pentru proprietarii ce doresc să închirieze eficient: oferirea unui apartament nemobilat şi neutilat sau utilat parţial. Se presupune că deşi preţul e astfel redus, pe termen lung randamentul va fi mai mare, pentru că chiriaşii îşi vor putea amenaja locuinţa după bunul plac şi, datorită confortului sporit şi preţului mai mic, nu vor fi tentaţi să plece prea repede (de aici rezultând mai puţine luni cu apartamentul liber).

Dacă e sau nu rentabilă această variantă pentru proprietari e mai puțin relevant, mă interesează povestea mai mult din punctul de vedere al chiriaşului. Prin urmare, observ următoarele plusuri şi minusuri:

Avantaje:

  • îţi poţi mobila/utila apartamentul după bunul plac, poţi cheltui oricât de puţin sau oricât de mult, te poţi simţi ca acasă (deşi spun cu mâna pe inimă că poţi simţi acelaşi lucru şi cu mobila cumpărată de alţii, suntem totuşi fiinţe adaptabile. Iar clişeele „poate vrei să baţi şi tu un cui” sau „poate vrei să umbli în fundul gol prin casă” nu ţin: te descurci de cele mai multe ori şi fără cuie suplimentare (sau le poţi bate fără să facă atac de cord proprietarul, dacă nu-s mai multe de 1 pe metrul pătrat de perete). Mai mult, studii recente arată că şi în chirie te poţi plimba în costumul lui Adam.
  • chirie mai ieftină.
  • nevoie redusă de a schimba locuinţa.

Dezavantaje:

  • dacă expiră contractul şi nu îl poţi reînnoi, e cam aiurea să cari mobilă şi electrocasnice mari în noua locaţie. Nu imposibil, au apărut şi pe la noi firme de mutări şi nu sunt scumpe (practic plăteşti un taxi-dubă), dar e mai incomod decât cazul în care ai doar haine şi câteva ustensile şi electronice de mutat. Şi cum n-am auzit pe nimeni să aibă contract de închiriere pe o perioadă mai mare de 5 ani, te poţi aştepta la orice. Un proprietar îmi povestea că plecat fiind din ţară, a dorit să se întoarcă la un moment dat şi a trebuit să ceară chiriaşilor să plece (cu un preaviz de câteva luni, căci era iarnă şi frig). La fel cum altcineva (nu avea contract) a trebuit să se mute pentru că fiul proprietarei revenea tot de pe alte meleaguri.
  • deşi chiria e mai mică, ai cheltuieli suplimentare cu utilarea şi mobilarea, 5000€ sau chiar mai mult. La un credit de nevoi personale pe 5 ani, rata lunară e peste 100€, deci trebuie luată în calculul costului total al chiriei.

Eu sunt reticent în a închiria un astfel de apartament (poate doar dacă proprietarii ar fi cunoscuţi care să mă asigure prin contract că nu vor vrea să vândă mulţi ani de-acum încolo).

Tu ai închiria(t) vreodată un apartament gol ?