Planuri imobiliare (II)

În urmă cu un an mă întrebam ce-i face pe unii să cumpere o locuinţă (în contextul preţurilor mari şi în scădere) pentru ca la scurt timp să-şi schimbe planurile şi să plece din oraş sau din ţară. Au urmat comentariile, s-a discutat, s-au lansat idei, dar întrebarea a rămas pentru mine fără răspuns.

2 săptămâni mai târziu, un cititor lăsase un comentariu ce conţinea 2 linkuri. Ţin minte perfect momentul: era seara, am dat click pe fiecare din ele, am citit câteva rânduri şi m-am plictisit: nu înțelesesem nimic sau mi-era prea lene să citesc tot (n-am zis eu mai demult că ţara te vrea prost ?). Şi aş fi rămas în acelaşi punct dacă alt cititor nu ar fi fost mai curios decât mine şi ar fi mulţumit pentru cele 2 articole, un an mai târziu (aşadar, mulţam Heimdallr pentru articole, merci Heto pentru curiozitate, un an mai târziu !)

Articolele sunt acestea: pe Edge.org şi pe Wikipedia. Fac un rezumat pentru cei mai leneşi decât mine sau pentru cei ce nu stau bine cu limba engleză:

De ce oamenii par să aprecieze lucrurile pe care nu le au încă mai mult decât pe cele pe care le au deja ?

Asta e doar una din întrebările la care încearcă să răspundă Daniel Gilbert, profesor de psihologie la Universitatea Harvard, autor al cărţii „Stumbling on happiness„, expert în studiul „affective forecasting” (merită căutate şi participările sale pe TED – există subtitrări în limba română). Profesorul Fericire, cum e el poreclit, susţine că omul e singura vietate ce îşi imaginează viitorul.

Affective forecasting sau „prognoza emoţională”, într-o traducere aproximativă (dacă ştiţi altă traducere consacrată în limba română, daţi de veste), se referă la (in)capacitatea oamenilor de a estima corect viitorul propriu.

Deciziile economice (şi nu numai) luate de fiecare individ în parte sunt de cele mai multe ori bazate pe emoţional, nu pe raţional.  Aparent, deciziile nu sunt luate decât prin prisma experienţelor şi beneficiilor pe care credem că le vom obţine în viitor (de ex: îmi cumpăr maşină pentru că îmi închipui că asta îmi va permite să călătoresc mai mult, prin urmare, dacă călătoriile mă fac de obicei fericit, consider că achiziţionarea maşinii mă va face fericit).

plan-aDeşi oamenii îşi pot imagina viitorul, nu suntem atât de buni pe cât ne credem în privinţa asta, pentru că tindem să ignorăm alţi factori care ne influențează viaţa şi oferim o prea mare importanţă unui eveniment sau decizii anume (continuând exemplul de mai sus: avem maşină, dar s-ar putea să nu mai avem bani de concedii, sau concediile s-ar putea să nu fie aşa cum ne-am aşteptat, prin urmare cumpărarea maşinii nu ne va face neapărat mai fericiţi).

De exemplu, oamenii își închipuie că vor fi mai fericiţi după ce politicienii favoriţi vor câştiga alegerile sau că vor fi nefericiţi dacă aceştia ar pierde. La fel şi în cazul relaţiilor amoroase: cei mai mulţi prezic că vor fi nefericiţi în cazul în care s-ar despărţi de partenerul actual, dar studiile arată că se trece mult mai uşor peste aceste şocuri decât şi-a imaginat cel vizat. Nici chiar experienţe cu adevărat traumatizante, precum decesul unui copil, nu schimbă viaţa individului. Evident, în acest caz suferinţa este imensă, însă pus într-o situaţie ipotetică, orice părinte crede că, dacă o asemenea tragedie s-ar întâmpla, viaţa lor ar fi de nedescris un an mai târziu, ceea ce nu se întâmplă totuşi în realitate: da, efectele sunt urâte, dar statistica arată că oamenii reuşesc să treacă destul de bine peste traumă. De ce ? Pentru că multe lucruri se întâmplă într-un an: ai prieteni, familie etc. Altfel spus, viaţa merge mai departe şi nu este definită doar de un singur eveniment, oricât de dramatic sau benefic ar fi acesta. Nici cei ce au câştigat la loterie nu sunt neapărat mult mai fericiţi un an mai târziu.

Studiile arată că oamenii greşesc de multe ori când sunt rugaţi să îşi imagineze cum va arăta viitorul dacă vor lua o decizie anume, dar că devin mult mai buni atunci când analizează viaţa celor care au luat decizii similare. Un fel de „învaţă din greşelile altora”. Se pare că deşi fiecare dintre noi se crede unic şi diferit de ceilalţi, realitatea ne arată că nu-i chiar aşa şi că de multe ori tot ce trebuie să facem este să observăm efectele aceleiaşi decizii asupra altor indivizi (vorba unui cântec: ‘cause you’re so special, just like anybody else). Vrei să devii cântăreţ ? Află cum e viaţa unui artist cu experienţă şi vei afla că plimbatul în turnee sau lipsa intimității s-ar putea să nu fie compensate de banii câştigaţi sau faima aferentă.

Răspunsul la întrebarea mea de acum un an devine destul de clar: toţi cei în cauză au presupus că achiziționarea unei locuinţe îi va face mai fericiţi, mai împliniţi. I-a făcut totuşi statutul de proprietari mai fericiţi ? Greu de zis, dar am dubii că a fost aşa, din moment ce au preferat ulterior să schimbe oraşul sau chiar ţara. De ce ? Poate şi pentru că au ignorat celelalte aspecte ale vieţii (satisfacţia serviciului, stabilitatea politică, câte şi mai câte). În fine, proprietatea nu a fost de ajuns (cel puţin în cazul lor). Bun, dar au luat de bună experienţa celor care au făcut acelaşi lucru înaintea lor ?

Păi Gilbert mai spune un lucru: mintea noastră posedă un interesant mecanism de autoapărare atunci când lucrurile nu merg aşa cum ne-am aşteptat. Am ratat un job ? Eh, şi-aşa nu îl voiam prea tare. M-a părăsit partenerul ? E bine, oricum meritam pe cineva mai bun. Cum se aplică asta în imobiliare ? Destul de simplu: chiar dacă unii realizează că au făcut o afacere proastă cumpărând în timpul bulei imobiliare sau după spargerea ei, mintea găseşte modalităţi să îndulcească amarul (şi fir-ar să fie, bine că găseşte, în loc să o ia razna): măcar am casa mea, oricum era mai rău în chirie, acum pot să umplu în curul gol când vor muşchii mei ş.a.m.d. A nu se înţelege că oamenii ar trebui să se simtă mizerabil, ci doar că e destul de greu, în cazul acesta, să te aştepţi la o evaluare obiectivă a situaţiei (cu siguranţă şi eu aş fi găsit modalităţi să văd jumătatea plină a paharului dacă aş fi cumpărat în 2008-2009, când îmi sunase ceasul). Ce vor spune cei ce au trecut prin asta ? Că viaţa lor e mai bună. Câţi dintre cei ce regretă decizia ar recunoaşte asta deschis în faţa celor ce le cer sfatul ?

Adeseori m-am gândit că după ce voi cumpăra o locuinţă voi fi mai fericit, mai împăcat. Pe măsură ce timpul a trecut fără să fac pasul, am realizat că euforia semnării actelor nu va ţine mai mult de câteva luni şi că nu de acolo vin nemulţumirile (m-a ajutat să observ şi evoluţia celor care au făcut pasul ăsta). Acum nu mi-e greu să recunosc că de fapt nu locuitul în chirie e cel ce mă deranjează, ci coabitarea cu cetățeni pentru care noţiunea de civilizaţie e la fel de ambiguă pe cât era la începutul anilor ’90 noţiunea de democraţie. Că nu locuitul în apartamentul altuia e deranjant ci mai degrabă stigmatul de om_ce_nu_e_în_rând_cu_lumea. Că ar fi fain să fiu proprietar, dar nu ar fi de ajuns şi că alte lucruri m-ar face mai fericit. Şi că astăzi, preţul plătit nu merită.

Studiul lui Gilbert arată că fericirea nu e proporţionala cu bogăţia. Sau altfel spus, peste o anumită sumă, nu vei fi cu mult mai fericit. Mă rog, nu-i singurul care susţine asta: de îndată ce nevoile de bază sunt satisfăcute (da, şi nevoia de a avea un acoperiş deasupra capului – închiriat sau proprietate personală – se numără printre acestea), mai mulţi bani nu înseamnă neapărat mai multă fericire. Ce poate face atunci oamenii mai fericiţi, dacă nu banii ? Relaţiile cu ceilalţi. Banii tind să te facă fericit doar dacă sunt cheltuiţi mai mult pe experienţe decât pe bunuri (de exemplu, mai degrabă pe călătorii decât pe televizoare 3D). Şi-atunci, cum se explică faptul că cei mai mulţi dintre noi ne petrecem mare parte a vieţii încercând să acumulăm cât mai mulţi bani sau proprietăţi, neglijând lucrurile ce contează cu adevărat ?

Surpriză: nevoile individului şi ale societăţii nu coincid: individul doreşte să fie fericit, societatea îl condiționează să consume cât mai mult (prin urmare să câștige cât mai mult). Ni se spune, mai ales în vremuri de criză, că ar trebui să consumăm cât mai mult (în loc să economisim) pentru a ajuta economia; atâta doar că individul se simte responsabil pentru fericirea şi bunăstarea proprie, nu pentru bunul mers al economiei. Prin urmare, există un conflict (de aici şi nefericirea, în unele cazuri), pentru că e destul de uşor să cazi în capcana „trebuie să am mai mult pentru a fi fericit”. Şi, după cum spunea alt comentator, putem ajunge să conjugăm ciudat verbul „a avea”: EU AM, tu nu ai, el nu are, noi nu avem, voi nu aveţi, ei nu au.

Anunțuri

21 de răspunsuri la „Planuri imobiliare (II)

  1. „— Ștefănescule (căci așa mă numeam la Folticeni), astăzi nu mai mergem la școală, că nu știu tabla și vreau să învăț pe mâine la gramatică. Mă rog ție, hai cu mine la câmp spre Folticenii-Vechi; vom învăța împreună, sau câte unul, eu la gramatică și tu la ce-i vrea; apoi mi-i asculta, să vedem, nu s-a prinde și de capul meu ceva? Las’că nici la celelalte nu prea pot învăța cu slova asta nouă, care-a ieșit, însă afurisita de gramatică îmi scoate peri albi, trăsni-o-ar fi s-o trăsnească! Parcă ai ce face cu dânsa la biserică? Dar dacă se cere!… Am s-o iau și eu din capăt, și, poate, cu tine, care ai trecut pe la părintele Duhu, să mă pot desluși…”

    „Și ne pomenim într-una din zile că părintele vine la școală și ne aduce un scaun nou și lung, și după ce-a întrebat de dascăl, care cum ne purtăm, a stat puțin pe gânduri, apoi a pus nume scaunului Calul Balan și l-a lăsat în școală. În altă zi ne trezim că iar vine părintele la școală, cu moș Fotea, cojocarul satului, care ne aduce, dar de școală nouă, un drăguț de biciușor de curele, împletit frumos, și părintele îi pune nume Sfântul Nicolai, după cum este și hramul bisericii din Humulești… Apoi poftește pe moș Fotea că, dacă i-or mai pica ceva curele bune, să mai facă așa, din când în când, câte unul, și ceva mai grosuț, dacă se poate… Bădița Vasile a zâmbit atunci, iară noi, școlarii, am rămas cu ochii holbați unii la alții. Și a pus părintele pravilă și a zis că în toată sâmbăta să se procitească băieții și fetele, adică să asculte dascălul pe fiecare de tot ce-a învățat peste săptămână; și câte greșeli va face să i le însemne cu cărbune pe ceva, iar la urma urmelor, de fiecare greșeală să-i ardă școlarului câte un sfânt-Nicolai. Atunci copila părintelui, cum era sprințară și plină de incuri, a bufnit în râs. Păcatul ei, sărmana!”

    „— Nu-i rău, măi Ștefane, să știe și băiatul tău oleacă de carte, nu numaidecât pentru popie, cum chitește Smaranda, că și popia are multe năcăfale, e greu de purtat. Și decât n-a fi cum se cade, mai bine să nu fie. Dar cartea îți aduce și oarecare mângâiere. Eu, să nu fi știut a citi, de mult aș fi înnebunit, câte am avut pe capul meu. Însă deschid Viețile sfinților și văd atâtea și atâtea și zic: Doamne, multă răbdare ai dat aleșilor tăi! Ale noastre sunt flori la ureche pe lângă cele ce spune în cărți. Ș-apoi, să fie cineva de tot bou, încă nu este bine. Din cărți culegi multă înțelepciune, și, la dreptul vorbind, nu ești numai așa, o vacă de muls pentru fiecare. Băiatul văd că are ținere de minte și, numai după cât a învățat, cântă și citește cât se poate de bine.”

  2. Citatele nu sunt puse gratuit si nici nu mai vroiam sa completez cu ceva …
    Astazi, la 4 zile (care par ani) de la aparitia articolului …
    Hmmm ! …. iarasi e liniste.
    Spre bucuria somitatilor care te acuzau, de exemplu, ca ai scris pe blog articole generatoare de trafic doar de dragul acestuia. Trafic, like-uri, accesari – instrumentele moderne de masurat celebritatea invers proportionale cu inteligenta ; acuzatia – masura gandirii comentatorilor pentru care continutul este egal cu zero, contand doar ambalajul si mai ales numarul. Ti se par cunoscute notiunile de „ambalaj” si „numar” ? Pai ele constituie o parte din baza societatii noastre. E Romanica fara secrete, e afisata, dezbatuta, ipocrita, venerata, e raspunsul la intrebarea „oare de ce m-am nascut si care e rolul meu pe acest pamant ?”

    Articolul are densitate si substanta.

    Tu vrei comentarii la ceva inexistent ?
    Primul meu comentariu pe acest blog facea referire la o asa zisa scara a valorilor specifica fiecaruia in functie de cultura, educatie, eruditie, formare si propriul creier. Crezi ca poti separa scara valorilor de : „deciziile economice luate de individ”, „(in)capacitatea oamenilor de a estima corect viitorul propriu” sau notiunea de fericire si cum este considerata ea de catre fiecare ? (ca sa enumar doar cateva). Ia fa un exercitiu de imaginatie si vezi daca nu e cumva o legatura !
    Pentru ca tema blogului este fenomenul imobiliar – parca in alte comentarii am scris ca este implicata si psihologia. Curios, nu ? Dar psihologia pura si nu cea servita, cea pe care trebuie sa o inghitim direct, fiind mestecata anterior de propagandisti si manipulatori.

    Ai avut o intrebare ramasa fara raspuns si ai incercat sa-i dai de cap. A venit o asa zisa solutie, dar personal cred ca NU ESTE DECAT O MARE AMAGIRE. Gilbert nu face altceva decat SA VANDA psihologie. E posibil asa ceva ? Da, e posibil. Rezultatul muncii sale se refera la subiectul principal si impus in mentalitatea prezenta – omul si banii. Totul se reduce la statutul omului de masina de facut sau cheltuit bani, necontand ca fiinta. Iar chestia asta prinde al dracului de bine la mase, totul imbracat intr-o forma de marketing „psihologic” studiata. Si ca sa-ti oferi singur argumente, gandeste-te in ce domenii este folosita pe scara larga aceasta meserie. Ca trebuie si psihologii sa traiasca – am inteles – dar nu e mai bine sa faci ca meseria ta sa fie „neaparat necesara” in traiul de zi cu zi al celorlalti ? Ce rezulta de aici ?

    Si mai spuneam in niste comentarii ca metodele „vestice” nu se prea aplica si la noi. Motivul este simplu : intai trebuiesc implementate in mentalul colectiv un set de valori cu care „noi ceilalti” operam de mult timp, pe care le-am studiat si intors pe toate fetele, la care am gasit solutii la orice intrebare care ar perturba scopul – si anume FACUTUL DE BANI.

  3. Sa le luam pe rand :
    „De ce oamenii par să aprecieze lucrurile pe care nu le au încă mai mult decât pe cele pe care le au deja ?” – raspuns – „Deciziile economice (şi nu numai) luate de fiecare individ în parte sunt de cele mai multe ori bazate pe emoţional, nu pe raţional” – trecand prin „omul e singura vietate ce îşi imaginează viitorul” (afirmatie pe care o consider gresita) si „deciziile nu sunt luate decât prin prisma experienţelor şi beneficiilor pe care credem că le vom obţine în viitor”.
    Reciteste comentariile la articolul „Vand apartament…”. L-ai auzit cumva pe Gilbert facand vreo diferenta intre active si pasive ? Nu era domeniul sau de competenta ? Dar nu e mai bine sa sfatuiesti audienta cu : nu cumparati orice prostie va vine in cap ! dar cand o faceti – fiti de 10 ori mai multumit, ca doar aveti impresia ca ati cantarit decizia foarte bine !? Ca marfa pe piata e destula si pe toate gusturile ! Nu cumva un intreg set gresit de valori, gen statut social, te determina, te constrange, te obliga sa fii in rand cu lumea ? Cumva dezvoltarea unei familii, relatii familiale, copiilor trebuie sa se rezume la : nu se poate ! cauza fiind rata la casa, masina, mobila, televizor sau orice altceva ?
    Oare nu se observa ca prezentul este definitia ipocriziei si a lipsei de repere ?
    Tu realizezi, ca atunci cand s-a deschis primul supermarket in Romania, cei care au intrat in primele zile erau imbracati la costum, iar femeile purtau toalete de parca se duceau la teatru ? Ce decizie emotionala si nu rationala este atunci cand tot in supermarket vezi oameni stand la coada la cateva case, restul fiind libere ? Care este beneficiul cumpararii unei masini scumpe cand nu ai bani de benzina ? Emotionalul ? Rationalul ?
    Tu realizezi ca in prezent, inclusiv excursiile se fac numai pentru ca a fost x sau y acolo si e musai sa mergi si tu ca sa nu te faci de ras, sau sa arati ca si tu poti ajunge acolo ? Tu realizezi ca astazi se duc diferiti insi si la dracu-n praznic, numai ca sa-si puna poze pe retelele de socializare ? Discuta si cu cei care vand excursii sau cu niste ghizi si ai sa ramai mut.

    Nefericirea in cazul : despartirilor, decesului unui membru al familiei, politicienilor, etc. Concluzia lui : „..dar studiile arată că se trece mult mai uşor peste aceste şocuri decât şi-a imaginat cel vizat.”
    SUBLIM. Reducerea individului la genul de obiect fara sentimente sau trairi. Ca viata merge mai departe – e adevarat. Am dat un raspuns Dianei cu privire la dragoste si imobiliare. De acolo sa deduc ca mai importanta este „imbratisarea unui zid” ?
    Economicul a rasturnat totul. Viata nu se rezuma la a avea wc in casa, asfalt, rata la casa si mall. Dar oare nu era vorba aia ca omul sfinteste locul ?

    “Invata din greselile altora” inseamna cumva sa urmez o alta reteta ? Si care ar fi de exemplu acele greseli ? Dar sa le detalieze Gilbert ! Mecanismul de a justifica alegerile gresite – pai nu ne invata societatea de consum ca in cazul unui angajat sau patron, cine greseste este dat afara, iar in cazul firmelor echivalentul este falimentul ? Deci totul trebuie sa mearga ceas – iar finalitatea acestui proces nu este profitul ? Aveti cumva depresii, cauza fiind stresul ? pai mergi la psiho-pupu. Te trateaza imediat. Te intinzi pe o canapea neaparat din piele, spui ce probleme ai si pleci fara sa mai stii cum te cheama. Dar impresia trebuie sa fie cea de necesitate a serviciului, bineanteles platit bine de tot.
    Si toate acestea pentru ca societatea te obliga ! Setul de valori este altul. Cica nu poti sa tii pasul, implicit trebuind sa fii ajutat. Dar dezvoltarea personala ? Ce se invata in scolile lor ? Si ce faci dupa ce ai invatat ? Cum esti „integrat” in societate ? Pai daca nu ti-ai facut din „bani” un scop in viata, esti pierdut. Nu era tot la capitolul asta si „how much is enough ?” Nu ne invata societatea ca „greed is good” ? Care societate ? A lor, spre care tanjea si tanjeste „o populatie” cu stomacul gol.

    ……………. si poate ca ar trebui sa nu te intrec cu scrisul
    Raspunsul meu la conflictul generat de o concluzie gresita de tipul “trebuie sa am mai mult pentru a fi fericit” – ei uite ca NU. Pentru ca am o scara a valorilor diferita de turma. Ca intr-un promo al unui post de televiziune : „De-al dracu’ si ambitios ! Mai zi ceva !”
    Raspunsul meu la intrebarea ta – am mai spus ca scoala gasesti pentru orice pe lumea asta, cu exceptia celei care te invata cum sa-ti traiesti viata. Si mai trebuie sa accepti ca judecatile tale, ale mele, pot fi interpretate ca aberatii de altcineva. Aici nu este vorba de viitor, iar daca ar fi sa ma iau dupa Gilbert – nici nu avem de-a face cu oameni. Mai curand as dori sa aflu un raspuns daca s-au incadrat si cu altceva in randul lumii. Atunci as avea un raspuns exact – in engleza ei se conjuga cu ajutorul lui it.
    Ca inca nu esti proprietar – pai Mos Craciun crezi ca doarme ?

    • Interesant cu scoala asta: in prezent elevii sunt intoxicati cu calcule diferentiale, integrale si cate si mai cate, dar nu sunt invatati matematica ratelor. De ce naiba invata elevii matematici superioare (oricum cei mai multi nu le vor folosi vreodata) cand cei mai multi nu vor cunoaste niciodata metoda dupa care se calculeaza ratele ? Doar nu poti face nimic in viata fara rate, nu asa ni se spune ?

      Am comentat de curand pe alt blog. Poate un pic rautacios, dar justificat, zic eu. Cineva mi-a reprosat ca o fac doar pentru trafic, si s-a semnat cu „unul cu prima casa”. Mi-a zis-o, nu ?

      Da, Gilbert vine dintr-o cultura a consumerismului, in care antidepresivele si mersul la psiholog sunt o obisnuinta. Si desi exemplele sale se refera de multe ori la bani, poate nu ar trebui sa-l judecam chiar asa de aspru. Da, abordarea lui poate parea cinica, si poate ar trebui sa vorbeasca mai mult si despre latura asta (poate ca o face in cartea lui). In rest, de acord cu ce zici.

      • „Unul cu prima casa” = am infrant = am decis = EU AM
        Personal, Gilbert nu imi strabate decat ochiul. Mai departe nu ajunge. Chestie de gust.

        • Mai pune si o rata de peste 20% a creditelor neperformante si ai o imagine de toata frumusetea.

          Te intrebai saptamana trecuta de ce nu a comentat lumea la textul de fata. Pai se strange laţul, raman din ce in ce mai putini cei ce mai rezista dupa 5 ani de Prima Casa. 5 ani de bula imobiliara + 1 an de dezumflare + 5 ani de prima casa (frumoasa simetrie, nu ?).

          Pe tavanul fals se injura lumea de cateva zile pentru ca 2 comentatori au recunoscut ca au cumparat apartamente noi de curand. Si acesti 2 (printre care si Diana de pe aici) sunt doar cei au facut publica decizia, insa mai sunt destui ce au disparut treptat de pe blog, semn ca poate au renuntat la a mai astepta. Nu-i condamn, ci doar constat.

        • Intreaba pe oricine vrei, daca a fost obligat sa se drogheze ; si include aici bautura, fumatul, prizatul sau injectia direct in vene. Daca incepe sa-ti placa sportul devii dependent, iar finalitatea este acea senzatie de placere data de doza zilnica. Dar care este procesul care te duce la asa ceva ? Cumva sunt actiuni ale unor substante chimice la nivelul creierului ? ca doar nu se drogheaza nimeni ca sa vada, de exemplu, ca ii tremura intr-un mod haios mainile.
          Ei doar si-au luat doza de libertate. Libertatea de a amenaja interiorul unui apartament asa cum doresc. Au rupt zagazurile designului interior. Restul e can-can ; adica plata ratelor, ……..
          Intrebarea, in cazul lor, este daca termenul folosit de mine – libertate – este echivalent unui drog. A se observa ca nu am folosit deloc termenul de camin ; pentru ca duce implicit la dragoste – si dupa cum se practica – dragostea invinge ratiunea.

        • Libertate sau nu, exista totusi si niste calcule pe care trebuie sa le avem in vedere, daca vrem sa nu fim partinitori:

          Cum cat scade intr-un an pretul ? Doar cu costul chiriei sau chiar mai putin ? Atunci s-ar parea ca nu castigi mare lucru daca amani achizitia (* dar nu e chiar asa: daca in final faci rata, iti poti scadea cu ani buni creditul, nu doar cu perioada in care ai fost chirias, pentru ca imprumuti o suma mai mica, sau poti avea o rata substantial mai mica pentru ca, din nou, imprumuti o suma mai mica).
          Si mai sunt si alti factori: economisesti ceva luna de luna, dupa plata chiriei ? Daca nu, nu ai nimic de pierdut (de fapt ai, vezi nota* de mai sus) si atunci poate achizitia e de preferat chiriei. Poti plati o chirie si in acelasi timp sa economisesti lunar cel putin inca una ? Atunci merita sa astepti. Daca poti economisi chiar doua chirii, cu atat mai mult.

          Pe de alta parte mai e si problema mobilitatii: daca vei vrea sa te muti din oras peste 5-10 ani, cum vei vinde ? In pierdere ? (probabil ca da, daca preturile sunt in scadere). Daca stai in capitala si nu crezi ca te vei muta, atunci nu-ti mai pui problema asta.

          Dar in final zic si eu cum a spus de multe ori pe aici Heto: nu exista reteta valabila pentru toti, iar banii platiti în plus pentru o locuinta nu inseamna neaparat nefericire. Daca pe unii ii face atat de fericiti proprietatea, indiferent de costuri, inseamna ca ar trebui sa cumpere, decat sa fie nefericiti in chirie. Placerea proprietatii nu este totusi letala, precum poate fi cea a fumatului, alcoolului sau a drogurilor.

        • Waw! Prin 2010 mi-a spus același lucru un taximetrist. În timp ce mă ducea cu mașina spre casă (în București, unde stau în chirie – sic!), îmi povestea că știe un psihiatru care se îngrozea de ce oameni îi veneau la controale. Cei mai mulți erau aduși în pragul nebuniei tocmai din cauza ratelor la bancă. Medicul îi declara apți de muncă, dar din milă, pentru că dacă ar fi fost să le dea un diagnostic corect, respectivii pacienți n-ar mai fi avut locuri de muncă.

  4. Da, ai dreptate, dar nu m-am dus cu gandul neaparat la finalul cunoscut in urma consumului in cantitati industriale. Asta a aparut azi http://www.ziare.com/life-style/psihologi/psihologie-pe-intelesul-tau-cu-mihaela-oancea-dependenta-de-substante-alcool-droguri-1288827

    Ce se intampla pe T.F. e deja razboi. Sau delir. Se vede ca a ajuns cutitul la os, iar pierderile din „industriei” deja pun probleme existentiale.

    „Cele 5 stadii ale suferintei
    1. Negarea.
    Nu iti vine sa crezi ca asa ceva ti se poate intampla tie. Incerci sa te convingi singur ca inca mai exista o speranta, ca poate ca ceea ce se intampla nu este chiar asa cum pare. Vezi : cum ar fi fost daca…?.
    2. Furia.
    Da, in aceasta etapa te revolti. Este stadiul in care incerci sa gasesti un vinovat, cineva asupra caruia sa iti canalizezi intreaga furie. In functie de natura suferintei prin care treci, acel cineva va fi fie acea persoana pe care tu o consideri vinovata pentru cauzarea suferintei, fie insasi divinitatea, atunci cand nu gasesti un alt vinovat.
    3. Targuiala.
    „As da orice sa mai pot petrece o clipa cu el”. „As da orice sa nu o fi pierdut”.
    Suna cunoscut?
    4. Deznadejdea.
    Probabil ca aceasta este cea mai grea etapa. Stadiul in care suferinta se manifesta cel mai intens. Acum iti este cel mai greu sa te detasezi de trecut, acum ti se pare ca suferinta prin care treci este de nevindecat.
    5. Acceptarea.
    Intr-un final ajungi si la aceasta etapa. Este cea mai indepartata, dar in momentul in care o atingi totul se schimba.

    Noi ne cream propriul destin.
    Unele lucruri pur si simplu se intampla. Pe altele, le facem noi sa se intample.
    Am fost inzestrati cu puterea de a decide. Actionam in functie de vointa noastra. Facem ceva pentru ca vrem sa o facem. Avem un anumit comportament pentru ca vrem sa il avem. Chiar si ceea ce ne este impus tine tot de vointa noastra, intrucat alegem sa ne supunem.
    Intreaga noastra existenta se bazeaza pe niste decizii. Ne controlam propria viata prin intermediul alegerilor pe care le facem. Noi detinem controlul asupra propriului destin, noi alegem felul in care traim.
    Cu toate acestea, nu ne putem exercita influenta asupra intregii realitati. Nu putem opri anumite fenomene ale naturii, nu putem impiedica anumite accidente.
    Dar putem alege felul in care reactionam la aceste situatii.
    Noi alegem atitudinea pe care o avem in fata unor astfel de intamplari. Noi decidem cum reactionam in aceasta postura. Percepem realitatea in functie de cum alegem sa ne manifestam. Totul tine de cum dorim noi sa vedem lucrurile. Vointa controleaza destinul. Noi ne controlam destinul.

    J.J. Rousseau considera ca omul este bun de la natura, insa societatea il corupe. Sunt de acord, omul in colectivitate este rau, iar aceasta rautate se caracterizeaza in special prin egoism. Caracteristica principala a fiintei umane este egoismul, intrucat fiecare isi pune propria bunastare in prim plan.
    Daca un om ar fi izolat, daca s-ar fi nascut intr-un loc lipsit de prezenta oricarei alte fiinte umane, el nu ar mai fi rau. Pentru ca nu ar avea cu cine si, cel mai important, nu ar avea de ce. In colectivitate exista posibilitatea de a face o comparatie intre viata lui si viata celuilalt. Iar interesul fata de propria bunastare creste, deoarece fiecare vrea sa fie mai presus decat ceilalti sau cel putin egal cu ei. Si din dorinta de a realiza acest lucru, omul este capabil de actiuni josnice.
    In izolare, fara posibilitatea de a face o comparatie, standardul maxim de vietuire este cel pe care il are el. Pentru ca asta e tot ceea ce cunoaste, maximumul posibil. Nu are de unde sa stie ca se poate si mai bine pentru ca nu mai exista nimeni care sa aiba mai mult decat el. Astfel, nu este nici egoist pentru ca viata lui nu are concurenta. Este el si atat.”

    Nu există solutie intelectuală la un conflict de interese – Frank Knight

    Religia rationalului?
    Cunoasterea economică modernă s-a închegat ca o veritabilă teologie a randamentului, cu elemente specifice:
    – consecintele actiunii economice sunt atribuite prevalent (chiar preeminent) unei forte abstracte („mâna invizibilă a pietei”),
    – performanta conditiei umane (având drept constituienti: munca, lucrul si actiunea) nu este un apanaj al ratiunii si rationalului („spirite animale”),
    – efectul economic este o problemă a dependentei verticale (ierarhia avutiei ca problemă a individului),
    – iar efortul (participarea) este o problemă a dependentei orizontale
    (coeziunea socială – ca provocare a functionalizării sistemului).

    Ghandi : „The world is big enough to satisfy everyone’s needs, but will always be too small to satisfy individual greed”

    Scolit sau nu, cu totii vrem sa castigam mai mult ca e prin munca , ca e prin furt, ca e prin vanzarea apartamentului matusii …”

    Citatele sunt de pe net, iar ultimul (comentat la vremea respectiva) de pe acest blog. Fiecare intelege ce vrea – deci nu sunt partinitor.
    Oricum, o veste proasta – la acest articol nu o sa mai vezi si alti comentatori. Ceea ce nu vad eu dezbatut, este totusi nivelul datoriilor persoanelor executate silit. Publicatiile de vanzare contin si suma datorata. Lesini cand vezi cifrele. Totul sa fie intamplator ?

  5. Apropo de acest lucru cu fericirea, ea este data de 2 substante (dopamina serotonina) care se pot masura foarte usor de 1-2 decenii. Tot ce facem in aceasta viata facem pentru aceste 2 substante, pentru a fi fericiti inclusiv cand facem o fapta buna of acep pentru ca ne face sa ne simtim bine. Si totusi, putini au dat un search pe google de curiozitate sa vada cine este cel mai fericit om din lume oficial. (dintre cei masurati, nu au fost masurati toti cetatenii pamantului). Il cheama Mathiau Richard si este de vre-o 20 de ori mai fericit decat un om normal in timp ce ceilalti meditatori masurati au fost doar de vre-o 10 ori mai fericiti. Meditatul pur si simplu mareste productia de substante din creier si marimea frontexului cerebral. Oamenii care nu au mai meditat devin cu 30% mai fericiti dupa 2 saptamani daca medieaza 30 minute pe zi. ( nu stiu cum au meditat aia asa 30 min deodata, dupa multe luni poti face asta, eu am inceput cu 5 min pe zi e mult mai greu decat pare la prima vedere. De asemenea este dovedit stiintific ca oamenii cu cat sunt mai fericiti cu atat sunt mai buni. Nu poti sa bati din palme si sa devi o persoana mai buna. Cresterea fericirii tale e cam singurul lucru care poti sa il faci sa devii o persoana mai buna. (ce ironic ca legatura dintre cele doua e dovedita stiintific, mereu m-am intrebat daca oamenii mai buni sunt mai fericiti)

  6. Sunt doua forme de meditat, vipassana si de concentrare. Cele de concentrare au acest efect de a creste fericirea si oricum se fac inaintea celorlalte. (inainte cu multi ani de a te apuca de celelalte, nu in cursul aceleiasi zi)

    Intructiunile sunt simple si gratis: Stai intins in pat pe spate cu mainile pe langa corp relaxat, nu cu mainile pe burta. Observa pur si simplu cum iese si intra aerul in varful nasului. Observa senzatia tactila cauzata de faptul ca aerul intra sau iese din nas. Nu trebuie sa judeci, sa analizezi, sa gandesti in vre-un fel. Meditatul este opusul gandirii, este doar observarea. Trebuie doar sa OBSERVI cum intra si iese aerul in varful nasului, senzatia tactila. La incepui vei putea face asta probabil 10-20 secunde in total din cele 5 minute restul timpului gandindu-va la altceva, este imposibil mai mult de atat sa fi atent la respiratie. Nu trebuie in nici un caz sa va enervati ca iar v-a fugit gandul, trebuie sa va felicitati ca ati observat asta si ati revenit la observarea senzatiei tactile provocata de respiratie. Nu poate nimeni mai mult de atat la inceput sunt calitati universale nimeni nu poate mai mult de 10-20 sec din 5 minute o sa vedeti ca e greu dar partea buna e ca progresul e destul de rapid.

    Toti oamenii sunt la fel de buni la asta, femeile cu un strop mai bune ca barbatii asa ca nu trebuie niciodata sa te intrebi daca faci bine. Nu trebuie sa ai nici o asteptare de la meditat, sa o faci doar de dragul de a devenii o persoana mai buna iar in caz ca nu functioneaza sa te lasi de el. Tu chiar meditezi bine acolo ca e un lucru simplu de facut doar ca ai impresia ca daca nu se intampla nu stiu ce nu faci tu bine. Pe langa asta concentrarea depinde de la o zi la alta daca intr-o zi a fost mai bine si in urmatoarea rau nu inseamna ca nu faci bine.

    Ti-am postat asta ca ai deschis subiectul si am zis sa fac o fapta buna, mi-a fost foarte util blogul tau. Nu are rost sa iti spun daca am incercat eu si functioneaza sau nu pentru ca oricarui meditator i se recomanda sa nu faca asta ca oricum nu are valoare acest argument neputand fi verificat decat de tine personal. De aceea cei care au meditat mediteaza mereu ca sa vezi tu daca merge sau nu si sa te lasi daca nu e util. Eu doar insist sa dai un search pe google cu „happiest man in the world”. E totusi unul care e de 20 de ori mai fericit ca un om normal, e de 4-5 ori mai grav ca pe coca in fiecare secunda a vietii lui si mai e si viu.

      • inca ceva: meditatul nu e ceva ce ine de religie, e ceva ca mersul la sala, ceva dovedit empiric ca functioneaza. Oricum cei care mediteaza sunt calugarii crestini si budisti (desii e profund neinteleasa aceasta practica, statistic doar 10% din calugarii budisti inteleg prin meditat ce am scris eu mai sus si practica asta in majoritatea tarilor budiste, restul sunt mai rau decat calugarii crestini in evul mediu iar la crestini se mediteaza mai mult dar uneori aiurea. Exista sute de practici de meditat care se incadreaza in cele 2 categorii mari (concentrare/vipasana) printre care si modalitaea de rugaciune a calugarilor crestini daca e facuta cum trebuie si in general e dar ce crestin de rand stie ce fac defapt calugarii crestini? La musulmani exista o minoritate Sufi care practica chestii de genul. De asemenea sunt populare tot felul de practici stupide in religii new age gen aia a lui bivolaru de aceea am simtin nevoia sa adaug si acest comment.

        Metoda descrisa de mine este metoda standard de concenrare folosita peste tot si cea pe care s-au efectuat studiile dintotdeuna. De asemenea asta practica si Mathiau ala. Ziceti merci ca uite fundatia marelui regizor David Lynch cere 2500$ ca sa va spuna ce am scis eu mai sus in 2 saptamani si sa stati si pe o pernuta intr-o sala inchiriata. Are active de 5 miliarde de dolari aceasta fundatie. (miliarde nu milioane, poate ma ajuti chiar tu cu o comparatie aici ca sa inteleaga lumea mai bine suma)

  7. A, doar în ’90 era ambiguă noţiunea de „democraţie” iar acum e clară? :))) Bună asta.

    Nici în ţările aşa-numite „civilizate” nu e clară democraţia încă, şi la ei e tot plutocraţie deghizată, adică statul e condus de cei mai bogaţi pentru că ei au resursele să se promoveze cel mai bine prin mass-media (fiind de obicei proprietarii majorităţii trusturilor de presă ş.a.m.d.). Până la învăţarea democraţiei adevărate pe Pământul ăsta mai e ceva.

  8. Nu ma supun rigorilor blogului ; si nici unui pragmatism marginit de cateva cuvinte (eventual concepte) care compun un asa zis univers imobiliar.
    „Provocarea” mea, potrivit careia voi fi unicul comentator al subiectului articolului, a fost doar o demonstratie a faptului ca exista, pentru altii, obiecte fara analiza intr-un univers guvernat de autosuficienta.
    Un raspuns, chiar daca vine mai tarziu decat la un prim contact cu articolul, avem aici http://www.ziare.com/social/romani/profilul-psihologic-al-poporului-roman-explicatia-lui-lasa-ca-merge-si-asa-si-cum-ne-diferentiem-de-americani-interviu-1356500 . Dar nu articolul este esenta, pentru ca in cele din urma studiul ramane studiu.
    Interesante sunt comentariile ; schimburile de impresii ; referirile la scrierile ce dezvaluie o diversitate a educatiei ; un inceput de analiza si o invitatie la rezumat si conspect pentru un domeniu destul de dificil.

    P.S. – destul de devreme ai renuntat la „lupta”.
    Conform balantei ; speram ca blogului T.F. caracterizat de cotidianul „smecher – fraier” sa i se contrapuna ineditul „eruditie” de pe acest blog. Sa fie greseala mea in apreciere !
    Si nici macar nu am aflat daca ai vazut filmele.

    • Lupta e oricum pierduta, nu ai cum sa castigi impotriva celui care iti spune „pariu ca am curaj sa sar de la balcon ?”. Motivatia de a mai scrie pe aici e un soi de „trebuie sa o fac si pe asta”. Iar daca scriu mai rar e si pentru ca ma chinui sa intretin si alte bloguri, cu subiecte mai placute si mai putin controversate.
      Eruditie ? Ei, aş ! Discutam si noi, cat de cat civilizat 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s