Pe la începuturile blogului de faţă, urmăream cu mare interes cuvintele sau expresiile ce aduceau aici internauţii via Google. Acum urmăresc asta mai rar, dar mai apare din când în când câte cineva ce se întreabă fix ca-n titlu. Deşi nu mă declar în măsură să ofer poveţe, pot să-mi spun părerea.
În primul rând, trebuie menţionat că mare parte a creditelor restante nu sunt ipotecare/imobiliare (sau dacă sunt cu ipotecă, sunt mai ales de nevoi personale). Aparent, românii sunt destul de responsabili când vine vorba de rata pentru casă. Aşadar, din cele 20% de credite neperformante (cu restanţe mai vechi de 90 de zile) din România, majoritatea nu sunt imobiliare. Totuşi, există şi din acestea şi despre ele vorbim mai departe (deşi, dacă stau şi mă gândesc mai bine, nu prea contează ce scop au avut banii împrumutaţi dacă există o ipotecă pe locuinţă).
Există 2 posibilități extreme în care poți ajunge cu acest tip de credit dacă eşti restanţier, una fericită, alta deloc: cea a legii falimentului personal şi cea a executării silite. Prima are şanse mici să se întâmple (legea nu există în România), deşi ar scăpa pe mulţi de necazuri. Cea de-a doua se poate petrece în cazul în care nu ai plătit ratele o perioadă îndelungată, dar cazurile fiind destul de rare în România, momentan nu ar trebui să-ţi faci griji.
În primul rând, trebuie avut în vedere dacă şi cine sună clientul restant: dacă nu sună nimeni, nu vă păcăliţi, nu a uitat nimeni de datorie. Dacă vă sună reprezentanţii băncii, înseamnă că mai există speranţe din partea lor: puteţi merge la bancă şi explica motivele pentru care nu mai puteţi plăti rata (șomaj, scăderea veniturilor etc). Mai nou, unele bănci oferă o perioadă de graţie („Un an fără rate”). Practic, timp de un an, bancă păsuieşte debitorul de la plata ratelor, dar după această perioadă va trebui să reveniţi cu plăţile (iar creditul se va lichida un an mai târziu decât se dorise iniţial). Mai există şi posibilitatea reeşalonării/restructurării creditului: dacă dovediţi că puteţi plăti o rată mai mică, ea se va micşora, dar asta cu preţul creşterii perioadei de creditare (de exemplu, dacă mai aveaţi de plătit 20 de ani o rată lunară de 300€, rata poate ajunge la 200€, dar cu prelungirea perioadei la 30 de ani). Într-un final, veţi plăti mai mulţi bani băncii dar măcar veţi putea scăpa de datorii.
Dacă sună o firmă de recuperare (de obicei asta se întâmplă în cazul creditelor fără ipotecă, dar se poate şi în cazul creditelor ipotecare) înseamnă că banca şi-a asumat pierderile, dar datoria ta nu s-a prescris. Cum vine asta ? Când banca ajunge la concluzia că nu veţi mai plăti ratele pentru un credit ipotecar (sau le veţi plăti prea rar), ea va vinde creanţa (datoria) unei firme de recuperări datorii. Să zicem că mai aveaţi de returnat băncii 100.000€ (50.000 bani împrumutaţi, 50.000 dobânzi), vreme de 20 de ani: banca va vinde datoria pentru 10-15 mii de euro firmei de recuperări şi va considera afacerea băncii încheiată (staţi liniştiţi, riscul exista de la bun început, nu dă faliment banca din cauza voastră), dar legal, firma de recuperări are tot dreptul să vă sune, să vă trimită înştiinţări în scris, prin Poştă, şi să vă preseze (fără a ajunge la hărţuire) cu plata datoriilor. Practic s-a schimbat doar creditorul, datoria încă există. Dacă din acel moment veţi plăti totuşi rate ce însumează mai mult de 10-15 mii de euro, cumpărarea creanţei de către firma de recuperări a devenit rentabilă: au investit 10-15.000€, dar au realizat profit. Ştiu, sună cinic, dar aşa stau lucrurile. Nu spune nimeni însă că veţi fi uitaţi dacă veţi plăti doar câţiva ani din cei 20 din contractul semnat cu banca. Unde se va opri povestea e doar alegerea firmei de recuperări.
O soluţie ar fi să vinzi locuinţa ce face obiectul creditului şi să te orientezi către o opţiune mai ieftină. Însă dacă ai făcut achiziţia după 2006, s-ar putea ca acest lucru să nu fie posibil atât de uşor: preţurile au scăzut între timp şi pentru a achita creditul ar trebui să vii cu bani de acasă. Din moment ce ai dificultăţi cu plata ratei, presupun că nu stai prea bine nici la capitolul economii.
Ce mai poţi face ? Poate cel mai important, să vorbeşti celor din jurul tău despre experienţa ta. Poate în cazul tău salvarea nu va veni prea uşor, dar ei mai au o şansă, aceea de a nu repeta greşelile tale. Desigur, ai putea crede că dacă alţii vor cumpăra locuinţe la preţuri mari, vei putea vinde şi apartamentul tău şi scăpa astfel de datoria către bancă. În principiu, dacă preţurile ar reveni la cele din momentul cumpărării, ai putea să o faci. Dar şansele să se întâmple asta nu sunt foarte mari. Poate fi de asemenea tentant gândul „dacă mi-e rău mie, să le fie şi altora” (altfel nu-mi explic de ce majoritatea celor ce au cumpărat în timpul bulei imobiliare nu se pot opri să îndemne prietenii, familia sau colegii, cu argumente de tipul „dar eu am cumpărat la preţ dublu, faci o afacere dacă iei acum !”), însă în final, nu ştiu cu ce te va ajuta să măreşti rândurile clubului select al ţepuiţilor.
Basme imobiliare 
Cred ca e mai important sa stii ce sa faci nu cand ajungi in situatia asta, ci pentru a nu ajunge in situatia asta. La un credit pe minim 10 ani, mi se pare perfect rezonabil dpdv statistic sa ai cel putin 2-3 situatii mai delicate dpdv financiar (somaj, boala etc). Pentru asta, recomand depozite care sa acopere macar 3 luni de plati – coincidenta sau nu, si rezerva valutara a unui stat se recomanda a acoperi minim 3 luni de importuri. E adevarat ca acea rezerva de bani are un cost de oportunitatea (dobanzile platite), dar in caz de probleme financiare, o (re)finantare noi va fi clar mai scumpa decat finantarea existenta, sau poate nu va fi disponibila..
Eu unul am fost destul de stresat atunci cand am avut datorii financiare, pana le-am rambursat. Dar am urmarit mereu sa am o marja de siguranta, si asta am recomandat si prietenilor care mi-au cerut sfatul..
Daca totusi jena financiara apare si se reflecta in restante, cred ca e recomandata o comunicare imediata si continua cu creditorul, inclusiv in scris. Din cate stiu, incidentele negative sunt raportate pentru 4 ani in Biroul de credit (creditele mici), si 7 ani in CRC (creditele peste 20.000 ron), timp in care orice alt finantator probabil va avea rezerve la orice finantare solicitata.
Suna frumos, dar ce rost are sa sfatuiesti pe cei ce se inhama la un credit sa isi faca rezerve din moment ce majoritatea imprumuta si banii pentru avansul de 5% ? Iti racesti gura de pomana.
Viata economica a evoluat intr-un mod interesant. Se spune : nu e prost cel care cere, e prost cel care da. In cazul bancilor cine e prostul ? Cumva bancile „dau”, deci sunt proaste ?
Bancile nu-s proaste deloc, au oameni care calculeaza riscurile si ajusteaza dobanzile astfel incat pierderile lor sa fie minime in cazul in care creditele devin neperformante.
Din pacate, singurii tonti raman clientii..
http://www.moneycenter.ro/credite/ce-poti-face-daca-esti-inregistrat-la-biroul-de-credit-cu-informatii-negative-a-2603.html
Educatie, educatie, educatie. In loc de integrale duble si derivate, ar fi mult mai utila o explicare a mediului financiar. Dar vezi tu, daca toti am fii mai educati, s-ar rafina si metodele de extorcare.
Corect, educatia face toti banii. Dar tin minte ca in liceu orele de economie erau teribil de anoste, nici vorba de educatie finaciara.
In pricipiu asa e, s-ar rafina si metodele de extorcare, dar vreau sa cred ca un om educat e mai greu de prostit (desi nu imposibil).
incultura financiara:
http://jurnalul.ro/bani-afaceri/economia/romanii-rau-platnici-sunt-furiosi-pe-banci-pentru-datoriile-acumulate-si-isi-asuma-intr-o-masura-foarte-mica-greselile-personale-643133.html
„de ce sa nu fac credit cu rata peste 35% din venit pt 25 de ani?” – 2007
„nu mai pot plati ratele, ce sa fac?” – 2013
astea 2 intrebari arata evolutia starii de spirit a creditacului roman.
nu e vorba de lipsa educatiei in domeniul financiar a creditacilor.
nici de lipsa ei in alte domenii: arhitectura (unde fiecare vroia sa aiba casa pe care o desena pe genunchi si nu cea recomandata de un arhitect) rutier (unde fiecare conduce cum stie el si nu cum sunt regulile rutiere pe sectorul respectiv de drum) si altele.
e vorba de mentalitatea ca „eu stiu mai bine” cu avantajele si dezavantajele ei.
– un avantaj de exemplu e ca iti poti asuma „meritele” in cazul unui succes.
– un dezavantaj e ca in cazul unui dezastru e doar „meritul” tau.
asa incat parerea mea e sa-i lasam pe respectivii sa-si deguste „meritele”.
crezi ca daca i-ai salva (presupunem ca ai cum) ar simti un pic de recunostinta mai mult decat stereotipul „merci”?
crezi ca au invatat cu adevarat ceva din episodul asta imobiliaro – financiar?
crezi ca sunt mai mult decat niste frunze in bataia vantului?
Well, cred ca toti avem mentalitatea de „eu stiu mai bine”, dar o avem si pe aia: „eu sa nu raman prost”.
M-am prostit de tot cu engleza :)), tocmai scrisesem un mail in engleza si se pare ca am ramas setat.
N-au invatat nimic, e evident, cei mai multi dau vina pe criza, de parca a picat din cer criza asta. Nu e vina mea ca ma doare capul de la bautura dupa ce am baut ca porcul, e vinul de vina, ca baga astia sulfiti in el, fir-ar ai dracu’ ! 🙂
Pentru viitor se poate imagina și o a treia soluție: băncile să își asume voluntar o parte din risc și să accepte ca garanție imobilul respectiv, fără veniturile viitoare ale clientului.
Dar ținând cont că românii se bulucesc în bănci precum vitele la tăiere, pare puțin probabil să se întâmple. Pe cei mai mulți îi interesează doar suma maximă la care se „încadrează”. Iarăși e o chestiune de educație și de estimare a riscurilor.
Asta e si pentru toti care sugereaza lipsa educatiei economice/financiare ca motiv al situatiei actuale:
– toate cunostintele economice din lume nu (prea) te feresc de o achizitia unui bun aflat in plina bula a cresterii pretului. In cel mai bun caz te fac sa te gandesti ca-l cumperi ca sa-ti faci exitul repede la un pret mai bun.
– am cativa colegi de facultate (ASE) care nu erau chiar tampiti. Stiau ceva matematica financiara (oricum, mai multa decat cuartila de sus a mediei intre absolventii de facultate), intelegeau economia la nivel micro si macro, lucreaza in departamente de risc bancar sau prin trezorerii sau la una din firmele mari de audit Big4. Asta nu i-a ferit de imprumuturi imobiliare la preturi de bula.
Achizitia unui camin nu are doar componenta de logica in el (il vreau pentru ca mi-l permit la pretul de x lei). In Romania se ia decizia pe considerente majoritar subiective, desprinse aproape total de logica economica. „Vreau deci trebuie sa-mi iau” bate rau „vreau, dar oare imi permit?”. Cel putin asa pare.
Bine, asta e o simplificare absoluta. Si @basme si multi alti comentatori si alte bloguri au expus multitudinea de factori care au ridicat preturile foarte sus si le mentin la un nivel absurd. Lipsa educatiei financiare e cel mai mic dintre ele.
De exemplu – faptul ca in Germania n-am avut o crestere galopanta a preturilor imobiliare (comparat cu Franta alaturata, de exemplu) nu are aproape nici o legatura cu educatia financiara in De sau lipsa ei in Fr. Alta mentalitate colectiva, alte obiceuri, alte necesitati.
Oricum, n-ati citit ultimele rapoarte oficiale? Duduie economia, cea mai mare ‘crestere’ prognozata pentru 2013 din regiune. ACUM e momentul pentru o achizitie! :))
*o cuartila de sus printre absolventii de facultate (scuze pentru greseala, mi-am modificat aiurea textul)
…intelegeau economia la nivel micro si macro, lucreaza in departamente de risc bancar sau prin trezorerii sau la una din firmele mari de audit Big4. Asta nu i-a ferit de imprumuturi imobiliare la preturi de bula…
Pai bule imobiliare mai fusesera, daca nu auzisera de ele, poate ca nu erau chiar atat de educati. De fapt, existau doua posibilitati pentru a nu cumpara in timpul bulei: fie intelegeai fenomenul, comparandu-l cu alte tari, fie bunul simt iti spunea ca preturile nu sunt ok si alegeai chiria.
Tocmai asta e ideea. Toata scoala din lume nu inseamna mare lucru cand nu ai bunul-simt sa faci niste calcule (sau ratiune, as zice eu).
Exercitiu de onestitate: din 2007-2008 nici unul dintre cititorii blogului (sau creatorul lui) n-au gandit NICIODATA: ‘apartamentele se tot scumpesc/preturile n-au scazut pana la niste fundamente economice, imi dau seama ca e o bula imobiliara, stiu ca POATE pretul lor va scadea, dar DACA nu va mai scadea niciodata macar la nivelul preturilor de acum, DACA va mai creste, POATE ar trebui sa-mi cumpar?’.
Pai educatia ar trebui sa ne faca apti de a gandi singuri, nu de a ne umple capul cu informatii digerate de altii („Education is not about filling a bucket, but lighting a fire”).
Prin 2009, nu puteam spune cu mana pe inima ca preturile nu ar putea creste in viitorul cat de cat apropiat. Acum nu am nici un dubiu: in cel mai rau caz vor stagna (desi sunt slabe sanse sa se intample si asta).
Totusi, exemplul de rationament oferit de tine e tocmai mecanismul bulei („cumpar azi – scump, ca maine va fi si mai scump”.)
Ce parere aveti de rata la dezvoltator? http://observator.tv/social/romanii-isi-achizitioneaza-apartamente-prin-rate-de-la-dezvoltatori-100299.html
Am tot auzit si de varianta asta, insa mi se pare ciudat ca un dezvoltator sa nu ceara dobanda.
Probabil ca avand stocul de apartamente ce nu isi gasesc clienti, pentru dezvoltatori poate fi o solutie sa primeasca banii in 10 ani, cum spune articolul, chiar si fara dobanda, daca nu aleg scad preturile.
In ceea ce priveste clientii, trebuie sa fie foarte atenti ce anume cumpara. Multi clienti se plang de calitatea constructiilor din ultimii 10 ani.
http://www.colectionaruldesuflete.net/2013/11/24/ce-se-intampla-daca-nu-iti-platesti-creditul-bancar/
Citesc blogul de cateva zile, imi place mult, as fi vrut sa il gasesc mai inainte… sa fi redus mult pierderile. On topic, povestea : vandut apartament pe varf de bula, septembrie 2008 (2 camere, 50m2 decomandat imbunatatiri, mobilat, utilat, 93 000E ) construit casa de 240 m2 la 25 km de Bucuresti ‘datorita’ unui ‘minunat’ credit de 125000chf echivalentul a 75000E la acea vreme… Platit rate aproximativ 5 ani (650E/luna), de vreo 2 ani ne zbatem in restructurari, de cateva luni nu mai platim, pur si simplu asteptam executarea si ne gandim cu parere de rau la cei 5 ani pierduti dar in acelasi timp, cu detasare si oarecum bucurie la gandul libertatii celor 25 de ani castigati, :P. Sunt multe variabile care au intervenit pe parcursul celor 5 ani, majoritatea negative, important este ca suntem sanatosi, am constientizat ca am comis-o grav, ne asumam greseala si mergem inainte. Daca mesajul meu ar impiedica pe cineva de la o decizie proasta ar fi super. Felicitari pentru blog, stiu si tavanulfals, ‘o parere’ si ‘ex bancherul’, chapeau bas, :).
Uf, delicata situatie. Totusi, nu poti vinde tu casa ca sa acoperi creditul si sa inchei socoteala cu banca ? Daca ei te executa si vand la 50.000, ramaneti totusi datori cu diferenta pana la 75.000€.
Din pacate, mesajul tau nu va ajuta pe nimeni. Uita-te in jur: ti se pare ca romanii au invatat din greselile celor din jurul lor ? In plus, cei mai multi vor spune: „pai preturile sunt la jumatate fata de 2008, ce are a face exemplul celor ce au cumparat atunci ?” Problema e, zic eu, ca preturile sunt inca duble. Voi aveti o scuza, bula era in toi, insa pe cei ce cumpara azi nu ii pot intelege.
Intotdeauna ai de ales intre mai multe solutii la o problema. Si nu este vorba de a face o analiza a costului de oportunitate (ca tot a fost amintit de @Heto in unele comentarii), ci de a incerca pe cat posibil sa pastrezi intact ceea ce ai la momentul respectiv. In caz ca esti pregatit sa risti (de unde si „cine nu risca, nu castiga”), gandeste-te de la ce inaltime esti pregatit sa cazi. Cu cat inaltimea este mai mare, cu atat cresc sansele sa-ti rupi gatul mai bine.
Este de preferat direct gatul pentru ca fracturile multiple nu fac decat sa-ti aduca o suferinta indelungata, fara sanse de recuperare totala si lasand sechele care-ti vor aduce aminte tot restul vietii de eveniment. Si nu vorbesc despre boala (vezi raspunsul lui @Heto la o postare de-a mea), ci despre alte decizii majore care se iau de-a lungul vietii.
Optimistul ar spune ca nu poti sa te ridici daca nu cazi. Dar ar fi de preferat sa mergi in picioare decat „de-a busilea” (sau in patru labe), pentru ca este de luat in considerare si aspectul asta.
Sfaturi nu-mi permit sa dau. Nu influentez destine, motiv pentru care fac intotdeauna apel la judecata proprie fiecaruia. Analiza trebuie sa o faceti voi, nu eu.