Când 1+2 nu face 3

Era o vreme când publicam o groază de calcule, însă zilele trecute mi-am dat seama că e unul care mi-a scăpat, sau despre care am scris doar indirect.

Se dă afirmaţia:

„Dacă stai în chirie şi preţul unui apartament similar scade în fiecare lună cu cel puţin valoarea unei chirii, chiria se plăteşte de fapt singură.

Evident, te poţi întreba însă: şi de ce aş amâna cumpărarea cu 3 ani (de exemplu), dacă plătesc în acest timp pentru chirie o sumă egală cu scăderea de preţul a apartamentului ? Pentru că în cazul acesta 1+2 nu face 3, ci mai mult. Nu daţi, explic:

Să zicem că dorim să cumpărăm azi un apartament de 2 camere în Bucureşti. Ne uităm prin anunţuri şi observăm că ar trebui să scoatem de undeva vreo 45.000€. Putem face un credit Prima Casă în lei, pentru că cel în euro nu mai este valabil (din comoditate însă nu vom mai face conversia sumei în lei). Creditul presupune un avans de minim 5% (2.250€), prin urmare ar trebui să împrumutăm echivalentul a 42.750€, de unde rezultă o rată echivalentă de 229€ (dobânda anuală ~5%), 82.617€ de returnat după 30 de ani, 84.867€ incluzând şi avansul de 5%.

Alternativa ? Dacă observăm că preţul a scăzut în ultimul an cu 12 chirii lunare putem alege să amânăm achiziţia. Să considerăm că plătim o chirie de 300€ (da, mai mult decât rata, dar să nu uităm că cele mai multe apartamente nu se cumpără utilate, deci mai apar cheltuieli suplimentare) şi ne hotărâm să cumpărăm peste 3 ani, făcând un credit pe 27 de ani, pentru o sumă echivalentă cu 45.000€-10.800€ (am spus deja ca preţul scade cu chiria plătită între timp), adică 34.200€ (de unde rezultă, considerând avansul de 5%, un împrumut de 32.490€). Rata rezultată e 183€, de plată în 27 de ani avem 59.270€, iar la sfârşitul celor 30 de ani vom fi plătit:

10.800€ (3 ani de chirie)+ 1710€ (avansul de 5%) + 59.270€ (cost credit) = 71.780€, cu 13.087€ mai puţin decât dacă am cumpăra azi (în plus, pentru fiecare an de chirie am scăpat de 3 ani de credit). Şi dacă nu pare mult (mă îndoiesc), putem creşte câştigul, menţinând aceeaşi rată ca şi în primul caz (229€) prin scăderea perioadei de creditare la 18 ani, rezultând 49.338€ cost total al creditului şi un total de plată de 61.848€ (cu 23.019€ mai puţin decât în primul caz, adică 27% reducere şi 9 ani câştigaţi !)

Să mergem un pic mai departe: poţi economisi ceva după plata chirie ? Să zicem că măcar jumătate din sumă (150€), adică 5.400€ în 3 ani. Mergi frumos la bancă, împrumuţi pe 15 ani 34.200€ – 5.400€ = 28.800€, obţii o rată de 228€, returnezi băncii suma de 40.995€, deci plăteşti în total 10.800 + 5.400 + 40.995 = 57.195€ (cu 32% şi 12 ani mai puţin decât în primul caz).

Poţi economisi lunar o chirie ? Şi mai bine: împrumuţi după 3 ani 34.200€ – 10.800€ = 23.400€, obţii o rată de 231€, 30.469€ de returnat băncii în 11 ani, deci 10.800 (chirie 3 ani)+ 10.800 (economii 3 ani)+ 30.469 = 52.069€ cost total (cu 38% şi 16 ani mai puţin decât în primul caz).

Notă: calculul de mai sus se bazează, după cum am spus deja, pe ipoteza că preţurile scad anual cu cel puţin 12 chirii lunare, lucru ce se poate verifica pentru ultimii 5 ani. Ce ne rezervă viitorul nu ştiu, dar sunt şanse mari ca lucrurile să urmeze acelaşi trend. Oricum, s-ar părea că cine a avut răbdare în ultimii 5 ani (calculul de mai sus e făcut doar pentru 3 !) a avut numai de câştigat din punct de vedere financiar.

Chirie versus rată (pe scurt)

Nu sunt adeptul chiriei. Nu pe termen lung. Nu voi spune niciodată cuiva că e mai bine să locuiască în chirie pentru 30 de ani decât să cumpere o locuinţă cu un împrumut pe 30 de ani, mai ales dacă are şi o familie. Nici în România, nici altundeva. Într-o piaţă imobiliară stabilă, mi se pare normal să cumperi decât să fii chiriaş. Chiar şi într-o ţară unde viaţa de chiriaş e reglementată, pentru că ulterior poţi vinde locuinţa dacă îţi schimbi domiciliul fără să vii cu bani de acasă (repet, pe o piaţă stabilă, nu în timpul bulei imobiliare).

Pe de altă parte însă e mai bine să alegi răul cel mai mic. Îţi place laptele şi ai vrea să cumperi vaca dar atât laptele cât şi vaca sunt scumpe ? Cumperi zilnic laptele, iar vaca o iei acasă când preţul ei devine rezonabil. La fel şi în cazul locuinţelor: trăieşti vremuri în care atât preţurile locuinţelor cât şi chiriile sunt mari ? Alegi chiria, până lucrurile revin la normal.

Păi tot lunar plăteşti, vor spune unii, ce mare diferenţă. Şi în cazul chiriei, după 30 de ani măcar rămâi cu ceva. Da, dar există mici diferenţe:

Atât chiria cât şi creditul imobiliar presupun un contract (creditul – cu siguranţă, chiria – preferabil). Creditul – contract pe 30 de ani, chiria – contract pe 1, 2, sau oricât de mulţi ani ai stabilit. Contractul de chiriaş poate fi întrerupt oricând (cu preavizul hotărât de comun acord – o lună, două, trei), cel cu banca nu prea, mai ales când preţurile sunt în scădere şi în cazul vânzării trebuie să suporţi din buzunarul tău diferența de preţ. Condiţiile contractului cu banca nu pot fi schimbate, cele ale chiriei – da. Contractul de chirie îşi poate schimba forma, dacă nu cu actualul proprietar, cu următorul, cel cu banca – mai greu (nu ştiu pe nimeni care să fi adus modificări contractului de creditare nici înainte de a semna, nici după).

Deci da, plata se face lunar în ambele cazuri, dar în cazul cumpărării prin credit la preţuri încă ridicate, viitorul nu mai poate fi schimbat. Chiria (cu toate neajunsurile sale) oferă portiţe de scăpare. Şi încă ceva: tot mai dau peste oameni ce au cumpărat cu 1 an în urmă dar nu exclud plecarea din ţară peste 1 an. Planuri, socoteli ? Ce-s alea ?

Prima Casă – ce vă ascund băncile

Cineva mă îndemna acum aproape 2 luni să scriu despre Prima Casă: cât este de rentabilă, dedesubturile ei, statistici legate de cei care au contractat un asemenea credit (câţi nu mai pot plăti ratele) ş.a.m.d. Fără să mă declar expert în problemele programului, pot spune câteva lucruri pe care le-am auzit mult prea rar (spre deloc) prin media.

sursă foto

Prin urmare, ce gogoşi se mănâncă în legătură cu Prima Casă ?

• „În loc să plăteşti lunar chirie pentru un apartament, cu aceeaşi sumă poţi plăti rata pentru acelaşi apartament achiziţionat prin programul Prima Casă„

Dacă apartamentul de 2 camere pe care vrei sa îl cumperi presupune un credit pe 30 de ani, cu o rată egală cu chiria pe care o plătești lunar, faci o afacere proastă. Unii spun că preţul unui apartament ar trebui să fie 100 de chirii lunare (şi că peste e speculă), alţii că rata devine o afacere bună dacă e egală cu chiria, în cazul unui credit constituit pe 15-20 de ani, sau dacă rata pe 30 de ani este la 50-75% din valoarea chiriei (și dacă există premisele menținerii pe întreaga durată a creditului la valoarea respectivă: dobândă fixă, credit în moneda în care este plătit clientul etc). Este cazul Primei Case ? Nu prea.

În plus, nu cumperi când preturile sunt încă în scădere. Ce te faci dacă scăderea de preţ într-un an e dublul chiriei pe care ai plăti-o în anul respectiv ?

Mai mult, un lucru care se neglijează foarte des: rata egală cu chiria presupune un risc. Dacă îţi pierzi serviciul, chiar şi pentru câteva luni, rata nu prea îţi oferă opţiuni. Chiria, însă, da: dacă stai în chirie la 2 camere te poţi muta la o cameră, sau poţi subînchiria una din camere etc. Exemple legate de cat de bună afacere devin creditele în general, să tot fie: 1, 2, 3. În ce priveşte Prima Casă, lucrurile stau încă bine, dar să nu uităm că cei mai mulţi mai au de plătit vreo 27 de ani.

• „Avantajul programului Prima Casă este 3,96% marja de dobândă fixă pe toată perioada creditului„

Se încearcă o manipulare fină, cum că dobânda creditului ar fi fixă. Nu este ! Dobânda reala (Dobânda Anuală Efectivă, prescurtată DAE) este compusă din:

DAE = Marja bancă (fixă) + EURIBOR 3M (variabilă)

În septembrie 2012, DAE pentru un credit Prima Casă era în jur de 4,2 % (3,96% + 0.25%), în funcţie de banca aleasă. EURIBOR 3M (euribor la 3 luni) a avut însă în trecut valori mult mai ridicate, de 5,4%, adică cu 5,15% mai mult decât în momentul de faţă ! (click pe grafic pentru mărire):

sursă grafic

Ce presupune o eventuală revenire a EURIBOR 3M la această valoare ? DAE va deveni 9,4%, ducând , în cazul unui credit pe 30 de ani, la o creştere a ratei cu 70%  ! (iar în cazul unui credit pe 25, 20 sau 15 ani – o creştere a ratei cu 60%, 51%, respectiv 39%).

Poate clientul să suporte o asemenea creştere a ratei ? Având în vedere că de obicei rata este aleasă pe principiul „iau toţi banii pe care mi-i dă banca”, e greu de crezut.

• „O multitudine de categorii de venituri de luat în calcul„
• „Grad de îndatorare maxim 67%„

Cum este acest lucru în avantajul clientului ? Banca ar trebui să se asigure că respectivul client va fi în stare să îşi plătească ratele, orice s-ar întâmpla, adică va fi încă solvabil şi când una din sursele sale de venit va dispărea (soţul/soţia îşi pierde serviciul etc). Atitudinea „sigur nu mai aveți nişte bani prin buzunare, de care aţi uitat ?” este tocmai opusul, şi sună mai degrabă a „hai să ne prefacem că vă permiteţi acest credit şi după aceea vedem noi cum vă facem să plătiți”.

• „Creditul Prima Casă beneficiază de garanţia statului” (NB: garanţia era 100% până la Prima Casă 3 şi este 50% la Prima Casă 4)

Cea mai gogonată dintre toate, pentru că mulţi clienţi pleacă acasă cu ideea că, în cazul în care nu vor mai reuşi să plătească ratele, statul va plăti în locul lor. Nimic mai fals ! Această garanţie a statului este în favoarea băncii, nu a celui ce a contractat creditul. Cum vine asta ? Pai orice instituţie bancară ce împrumută unui cetăţean un leu îşi asumă riscul de a nu mai primi înapoi respectivul leu plus dobânda aferentă. De aici şi dobânzile mai mari, în cazul țarilor cu risc mare, precum România. În cazul de faţă, pentru a convinge băncile comerciale să acorde credite românilor, statul se oferă (pe banii noştri, a plătitorilor de taxe şi impozite) să acopere pierderile băncii în cazul în care clientul Prima Casă devine rău platnic.

Ce se întâmplă deci în cazul în care nu mai poţi plăti creditul imobiliar ? Statul român plăteşte băncii 50% din soldul finanţării şi apoi execută imobilul, de unde poate să îşi recupereze (sau nu) paguba. Statul garantează doar 50% din valoarea creditului, şi recuperează doar 50% din pierdere.

Când se ajunge la această situaţie ? Banca poate solicita plata garanţiei de la stat dacă există o întârziere de plată mai mare de 90 de zile. Ulterior, statul îşi recuperează pierderea prin executarea silită a clientului. Procedura aplicata va fi cea aferentă recuperării oricărei datorii neachitate la bugetul de stat. Împrumutatul dă în scris băncii că poate lua bani din contul său de salariu, în cazul în care nu îşi mai poate achita datoriile (e nevoie totuşi ca o instanţă să permită băncii poprirea ratelor din contul respectiv).

• „Fără comision de acordare sau gestionare lunară„

Mulţumim foarte mult băncilor că, pe lângă dobânda pe care o aplică, nu mai cer şi alţi bani. Îmi poate explica cineva rostul comisionului de acordare a creditului ? Sau a celui de gestionare lunara ? Dobânda nu se plăteşte tot lunar ?

• „Asigurarea extinsă pentru toate riscurile a imobilului ipotecat, cesionată în favoarea statul român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice și a băncii – obligatorie„

Deci clientul plăteşte asigurarea, dar ea este cesionată în favoarea statului român, nu a clientului. Nimic în neregulă, evident.

• „Avans de doar 5%„

L-am auzit pe Moise Guran vorbind zilele trecute despre Prima Casă, la o oră de maximă audienţă, întrebându-se de ce românii aleg programul în locul celorlalte credite imobiliare. Tot el răspundea că asta se datorează dobânzii mai mici şi avansului minuscul. Nici o vorbă însă despre faptul că fără Prima Casă am fi avut preţuri mai mici. Adică mici minciuni prin omisiune (nu prezinţi dezavantajele dar menţionezi avantajele, care până la urmă, dacă sunt disecate cu atenţie, tot dezavantaje se dovedesc a fi). Manipulăm fin, dar manipulăm, carevasăzică.

Partea a 2-a, aici.

Cumperi sau stai în chirie ? (varianta 2012)

sursa foto

Veşnica întrebare: cumperi acum sau mai stai în chirie ? S-au scris tone de articole pe această temă, Manac încinsese spiritele prin 2008, dar acum, când preţurile în euro au scăzut la jumătate faţă de 2008, unii vor fi tentaţi să creadă că este o afacere bună să renunţe la chirie şi să prindă aşa zisul „ultim tren” spre Prima Casă.

Prima întrebare de bun simţ pe care ar trebui să şi-o pună cel în dilemă ar fi: „Cu cât vor scădea preţurile până anul viitor? ” Altfel spus, dacă stau în chirie încă un an îmi voi amortiza costul chiriei şi voi mai rămâne şi cu ceva bani în plus, îmi voi reduce semnificativ perioada creditului ? Răspunsul este „Da”, „Da” şi „Da”.

Să considerăm 3 oraşe din România, ordonate după numărul de locuitori, şi, evident, după preţurile apartamentelor: Bucureşti, Timişoara şi Galaţi. O medie a preţurilor cerute pentru un apartament de 2 camere în cele 3 oraşe este 50.000€, 40.000€ şi 30.000€.

Presupunem că o familie doreşte să cumpere un apartament de 2 camere în Bucureşti. Preţul de strigare este astăzi de 50.000€ iar chiria lunară pentru un apartament similar este de 250€ (deci un an de chirie costă 3000€). Familia ştie că preţurile vor mai scădea, dar nu ştie cât de mult şi cat de mulţi bani vor economisi dacă mai aşteptă încă un an. Dacă ar cumpăra astăzi, ar plăti timp de 30 de ani câte 268€ pe lună rată (cam cât chiria), şi costul total al apartamentului ar fi de 96.630€. Are rost să mai amâne cumpărarea locuinţei ?

Tabelul de mai jos acoperă scenariile scăderilor de preţ pentru viitorii 2 ani (calculele sunt realizate simulând un credit Prima Casă, cu 5% dobândă efectivă). Pe fiecare coloană orizontală este calculată (pentru o scădere a preţului de 5%, 10%, 15%  ş.a.m.d.) rata lunară, perioada de creditare şi costul total al creditului pentru situaţiile în care a) familia nu plăteşte chirie până la cumpărarea locuinţei, b) plăteşte 1 an de chirie sau c) plăteşte 2 ani de chirie. Creditul a fost simulat pentru o rată egală cu cea de astăzi (268€) sau care să varieze cu cel mult 5€, ceea ce se modifica fiind durata creditului.

Familia în cauză presupune că preţul apartamentului dorit va scădea într-un an la 40.000€. Dacă va alege să cumpere in iunie 2013 prin credit acest apartament, plătind aproape aceeaşi rată în euro (272 în loc de 268), creditul s-ar întinde pe o perioadă de 19 ani, nu 30, cât ar dura dacă l-ar face astăzi. Costul total al creditului va fi de 62.040€, şi incluzând costul chiriei pe un an, scăderea totală a costului casei va fi de 33% ! Chiar dacă preţul va scădea de la 50.000€ la 40.000€ în 2 ani (adică ar plăti 2 ani de chirie), scăderea costului locuinţei (în euro) ar fi de 30% !

Evident, un calcul similar se poate face şi pentru un apartament în Timişoara, ce costă azi 40.000€. O scădere a preţului cu 10.000€ într-un an, respectiv doi ani, aduce cu sine un câştig de 37%, respectiv 33%, chiar dacă se plăteşte chirie în acest răstimp:

O situaţie asemănătoare se întrevede şi pentru un apartament mai ieftin, într-un oraş mic de provincie, unde preţul de strigare este astăzi de 30.000€:

Cu siguranţă unii se vor întreba dacă preţurile vor scădea cu adevărat într-un an cu 10.000€ (adică 20% sau chiar 25%). I-aş întreba pe respectivii dacă nu cumva vor scădea şi mai mult. Când miza acestui pariu reprezintă 10 ani în minus de plătit rată băncii, parcă merită să mai aştepţi niţel, nu-i aşa ?

Românii au talent. Are însă şi Cristian Gog ? (sau cum să scoţi din joben bani de casă)

Ştiu că trei întrebări vor sta cu siguranţă pe limbile celor ce vor citi cele de mai jos: „Ce i-a venit ăstuia să vorbească după 3 săptămâni despre finala Românii au talent ?”, „Nu s-a vorbit destul despre asta deja ?” şi „Am nimerit greşit ? Aici nu se vorbea despre imobiliare ?”

sursa foto

Să vă explic: de când s-a încheiat Românii au talent am tot citit critici, dezvăluiri de trucuri care mai de care mai creţe, acuze aduse bloggerilor ce l-au susţinut orbeşte şi aparent cu interese ascunse sau reproşuri juriului ce a fost mai uşor de impresionat decât o grupa mică de grădiniţă dusă prima oară la bâlci. Pe scurt, doar două extreme: „Ce grozav e Gog !” şi „Gog e un şarlatan, uitaţi cum se fac trucurile lui !” Nimic între, din păcate.

Îmi voi spune şi eu părerea, din două motive:  subiectul are niscaiva tangenţe imobiliare (partea a doua a articolului conţine comentariile despre subiect, nu am deviat foarte tare de la tema blogului) şi blogul de faţă are nevoie de un pic de trafic* pentru a răspândi informaţiile legate de imobiliare. Cei ce doresc să citească mai multe despre imobiliare şi mai puţine despre iluzionism pot sări direct aici.

Recunosc din capul locului că iluzionismul este un hobby de-al meu, dar la nivel de novice. Nu mă face asta un specialist, dar îmi dă voie să fiu niţel critic. Nu doresc să critic neapărat decizia publicului, până la urmă dacă cei cărora le-au plăcut numerele lui Cristian au decis să şi plătească pentru ele, aşa sa fie. Publicul votează cum crede de cuviinţă, (aproape) acelaşi public cu drept de vot care i-a ales pe Becali şi Eba drept reprezentanţii noştri în Parlamentul european. Da, acel public care, statistic vorbind, stă în fata televizorului ore în şir digerând divertisment de calitate îndoielnică.

În ziua de azi, ştacheta este ridicată foarte sus pentru un iluzionist: cărţi cu şi despre trucuri se găsesc mult mai uşor decât acum 20 de ani, internetul este la rândul lui plin de explicaţii, prin urmare un iluzionist ce doreşte să impresioneze sau măcar să fie mai bun decât ceilalți trebuie să fie foarte inovativ. Din păcate Cristian Gog nu s-a încadrat deloc în categoria aceasta. Da, este un iluzionist bunicel (deşi trucurile sale sunt mai degrabă din categoria pseudo-mentalismului), dar este mai potrivit pentru o petrecere privată sau alte cadre restrânse, nu pentru TV, şi nu pentru a participa şi câştiga un concurs naţional de talente (nici măcar unul de iluzionism, darămite unul la care participă şi alte categorii de artişti).

Să despicăm deci firul în patru şi să discutăm despre:

Complexitatea trucurilor şi prezentarea lor:

Există trei tipuri de trucuri pe care le poate realiza la ora actuală un iluzionist, ordonate în funcţie de complexitate şi dificultate de execuţie:

• Trucuri simple, ale căror explicaţii se găsesc uşor şi care pot fi reproduse aproape de oricine fără a exersa aproape deloc (din păcate, aproape toate trucurile prezentate de Cristian se încadrează aici).
• Trucuri ale căror explicaţii se găsesc uşor dar care presupun multă muncă pentru a putea fi reproduse, de exemplu trucurile cu cărţi de joc: cele mai multe din trucuri sunt greu de realizat, fiind nevoie în unele cazuri de ani de muncă (de aici încep să se separe amatorii de profesionişti).
• Trucuri noi, inovative, originale. Acestea din urmă nu pot fi explicate decât de iluzionişti cu experienţă şi prin urmare nu pot fi reproduse decât de un cerc foarte restrâns de indivizi. În cele din urmă aceste trucuri ajung să fie folosite şi de ceilalţi, dar trucurilor vor purta de obicei numele celui ce le-a inventat.

Să vedem pe larg ce trucuri a prezentat Cristian Gog la Românii au talent:

• Numărul cu ziarul îl poate învăţa oricine în 2 minute (eu am ghicit cum se face fără să caut explicaţiile, l-am făcut pe acasă şi la birou de câteva ori la nici 2 metri distanţă de public şi nici unul din cei vizaţi nu a reuşit să-şi dea seama cum este realizat; ba mai mult, după ce au găsit explicaţiile pe internet, colegii au reuşit să îl reproducă la rândul lor foarte uşor). Dificultate: 1/10
• Trucul cu ghicitul numărului scris în carnet: nu am găsit în nici un articol apărut după concurs explicaţia trucului şi nu o voi dezvălui aici, voi spune doar că necesită aceleaşi aptitudini ca şi trucul anterior, adică aproape oricine poate scrie cu un pix normal poate realiza şi acest truc. Dificultate: 2/10
• Metode de îndoit linguri se găsesc cu duiumul, mai greu este să te hotărăşti ce metodă vrei să foloseşti (l-am văzut pe Cristian şi la TEDx, acolo părea să folosească altă tehnică decât la ProTV). Da, necesită un pic de prestidigitaţie, dar trucul este prea vechi ca să mai facă impresie. Cel puţin aşa ar trebui. Dificultate: 3/10
• Trucul din semifinale e unul de efect dar care poate fi realizat fără multe pregătiri sau exersări. E nevoie doar de un carton mare, aproape normal şi de prea puţine pregătiri. Dificultate: 3/10
• Trucul cu moneda îndoită e doar prestidigitație, şi nici măcar de calibru mare (e amuzant cum unii s-au grăbit să explice trucul prin existenţa celor 2 inele de neodymium (neodim), care din păcate nu au nimic de-a face cu trucul). Dificultate: 3/10
• Numărul din finală, cu aşa zisul oprit al inimii e răsuflat de mult: prin ’70, când aparate de EKG erau mai greu de găsit, de obicei se foloseau două asistente ce luau pulsul la câte o mână şi amândouă jurau la un moment dat că nu-l mai simt, dar iarăşi, să-mi fie iertat, e un truc ce se învaţă în 5 minute, îl poate face ORICINE, Cristian nici măcar nu a mimat pierderea cunoştinţei; partea cu EKG-ul e simplă, având în vedere că un astfel de aparat este uşor de bruiat. Dificultate: 2/10
• Trucul cu valiza a avut probabil cel mai mare efect, însă munca nu a făcut-o el, ci echipa din culise, şi nici ei nu au făcut-o perfect: un veritabil truc de mentalism ar trebui să dea impresia că iluzionistul poate citi sau influenţa mintea celor din jur, însă pentru ca efectul să fie şi mai puternic, predicţia trebuie să fie aproximativă, nu exactă ! Dacă cei din culise ar fi vrut să facă trucul cu adevărat spectaculos, ar fi trebuit să scrie „hârtii” în loc de „documente”, să lase cea de-a doua foaie goală (din moment ce Andra a afirmat că servieta nu conţine „nimic”), iar cea de-a treia foaie ar fi trebuit să conţină numele lui Cristian Gog. Astfel publicul ar fi fost practic încurajat să îl voteze şi ar fi părut că trucul nu este încă încheiat. Singurul merit al lui Cristian este acela de fi reuşit să ridice un plic de pe masă, palmând un al doilea în spatele lui. Cât antrenament îţi trebuie pentru a face acest lucru neobservat, în timp ce camerele ce filmează schimbă cadrul către juriu exact în momentul cu pricina ? Vă las pe voi să decideţi. Dificultate: 2/10

Este deci Cristian Gog un șarlatan ? Nicidecum. Norocul lui a fost însă un publicul complet nepregătit, needucat pentru asemenea gen de divertisment.

Susţinerea din partea blogosferei:

Cristian a fost susţinut destul de puternic de bloggeri, dar nu cred să fi avut asta un efect dramatic în influenţarea voturilor. Ceea ce a fost însă deranjant e naivitatea şi candoarea susţinătorilor: „Îl cunosc şi în viaţa de zi cu zi, ştie trucuri mult mai bune, pe cuvânt, maică !” Groparu a fost unul dintre ei şi mai-mai că mă convinsese (not!), deşi stă cam prost la capitolul argumente (a se citi comentariile).

Competenţa şi imparţialitatea juriului:

Pentru mine este foarte evident că juriul dansează după cum cântă producătorii emisiunii, altfel nu îmi explic de ce indivizi jenanţi au ajuns în finala concursului (prefer să cred juriul supus decât incompetent). Să nu uităm că ei sunt totuşi angajaţi ai ProTv-ului, şi, ca orice angajat model, nu poţi ieşi din vorba şefului, nu ? Este totuşi jenant să fi moderat o emisiune interesantă pe vremuri, devenită între timp rubrică de mondenităţi dar să vorbeşti de imparţialitate, deci ce discernământ sau autoritate poate avea Andi Moisescu ? Au cei din juriu scuze ? Nu prea, poate doar vorba lui Pristanda: „Famelie mare, renumerație mică, după buget„. Ce să facem, cu toţii avem rate de plătit, nu-i aşa ? Şi fiindcă tot veni vorba de rate….

***

Ţin să precizez că cele ce urmează nu reprezintă un atac la persoană, că nu critic omul, ci atitudinea sau deciziile luate de Cristian, nu foarte diferite de ale multor alţi români. Am o vârstă foarte apropiată de cea a lui Cristian, aşa că îmi permit să judec cât de cât obiectiv deciziile lui, făcând câteva presupuneri ce au şanse mari să fie adevărate.
Întrebat ce ar face cu cei 120.000 de euro dacă ar câştiga Românii au talent, Cristian răspunsese, printre altele, că:

«Mi-aş plăti creditul la banca. Da, am un credit ipotecar, la fel ca majoritatea românilor, deoarece nu am vrut să plătesc toată viaţa o chirie.»  Presa s-a grăbit să precizeze că omul are un credit pentru un apartament cumpărat în 2007 (an cu preţuri de vârf pe piaţa imobiliară din România, aş completa eu).

Oare de câte ori am auzit în ultimii ani replica «am făcut rata pentru apartament pentru că nu am vrut să plătesc chirie» ? De ce se încăpățânează unii oare să repete replica asta desprinsă dintr-o reclamă proastă la creditele imobiliare din perioada boom-ului ? Oare câţi din cei ce o spun s-au gândit că e profitabil să plătești o rată egală sau mai mică decât chiria dacă respectivul credit este pe maxim 15 ani ? Sau că un preţ mare nu se poate duce decât în jos, nu în sus, cum trâmbiţau toţi prin 2007 ?

Ce-i în neregulă până la urmă cu situaţia lui Cristian ? Pentru el, nimic, el este un caz fericit ce a reuşit să scape de povara creditului făcut în cel mai prost moment posibil, dar e un exemplu nefericit pentru alţii, care vor merge optimist pe ideea de „Lasă că o să fie bine cu rata asta, chiar dacă e pe 30 de ani, cu dobândă variabilă şi în valută. Ce se poate întâmpla rău ? Poate avem şî noi noroc la Loto şi achităm creditul, ca băiatul ăla de citea gânduri la televizor.”

Da, Cristian, majoritatea românilor au un credit imobiliar, dar nu, nu toţi au cumpărat când preţurile creşteau până la cer. Unii dintre noi nu au chiulit la orele de economie din liceu. Şi nici nu au acceptat să-şi vândă ieftin pielea.

______________________________

* trucurile lui cristian gog explicate, cristian gog trucul cu valiza, truc indoit linguri, trucul cu indoitul monedei, cristian gog sarlatan, cristian gog trucul din finala Romanii au talent, truc oprirea inimii pulsului, cristian gog mentalist mentalism, numere magie Cristian Gog, trucuri noi Cristian Gog, ce va face Cristian Gog cu premiul banii, trucul cu gheata Cristian Gog, cum pot deveni mentalist